O lecţie de statornicie, dăruire şi înţelepciune

Ştefan Clipei este probabil singurul preot paroh din Maramureş care slujeşte de aproape 44 de ani, neîntrerupt, în aceeaşi parohie: Chechiş, comuna Dumbrăviţa. O lecţie de statornicie, dăruire şi înţelepciune.

Reporter: Cum aţi decis să vă faceţi preot şi cum aţi ajuns la Chechiş?

Ştefan Clipei: Tata mergea în fiecare duminică la biserică şi mergeam şi eu şi de acolo am prins dragostea în acest sens. Nu am avut preoţi în familie. Plus că, la Repedea unde m-am născut, într-o vreme au început să apară fel de fel de concepţii legate de adevărul de credinţă. Aşa că am fost curios şi interesat să găsesc adevărul legat de credinţă. Pe atunci erau foarte puţine locuri la teologie şi când am intrat la Seminar am fost 11 pe un loc. Am terminat Seminarul în iunie ’70 şi în 29 noiembrie am fost hirotonit. În 1970 am făcut prima Liturghie la Chechiş în duminica de dinainte de Crăciun. Iar cu data de 1 ianuarie 1971 am intrat cu acte-n regulă în parohia Chechiş. Iar de atunci şi până în momentul de faţă sunt preot la Chechiş.

Rep.: Aveaţi 21 de ani când aţi luat parohia, nu a zis lumea că eraţi un „copil”?

Ştefan Clipei: Într-adevăr eram un copil. Preotul care a fost înaintea mea era bătrân, a murit la 81 de ani şi unii îşi doreau un tânăr, iar alţii se întrebau „oare ce va şti copilul ăsta?”. De multe ori eram şi eu în situaţii mai dificile, că trebuia să stau de vorbă cu credincioşi mai în vârstă şi să le dau sfaturi. Îmi era ruşine ca eu copil să povăţuiesc pe cineva mai în vârstă, dar m-am ghidat după adevărul Scripturii şi mergând pe această linie am depăşit aceste momente. Aveam 21 de ani şi nu pot uita că primul om pe care l-am spovedit avea 85 de ani. Pe oamenii din sat i-am simţit aproape de la început, pentru că au venit sărbătorile şi tot satul m-a colindat. Şi în felul acesta am văzut că nu le sunt indiferent.

Rep.: Cum aţi găsit parohia?

Ştefan Clipei: Din punct de vedere spiritual am găsit o parohie omogenă, era o singură persoană care nu era ortodox. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu strădania mea şi statornicia credincioşilor am reuşit să păstrăm parohia curată din punctul de vedere al credinţei.

Rep.: Cum s-au schimbat frământările oamenilor faţă de acum 44 de ani?

Ştefan Clipei: Fiecare an şi fiecare zi îşi au greutatea lor. Pe atunci erau probleme cu munca, cu C.A.P.-ul, iar acum sunt probleme economice de altă natură.

Rep.: Din punct de vedere administrativ ce aţi reuşit să faceţi?

Ştefan Clipei: De când am intrat în parohie am început cu anumite activităţi administrative. Casa parohială era veche şi a trebuit demolată. Un an am stat în chirie şi în ’71 de Crăciun am reuşit să intru în două camere a noii case parohiale. S-au făcut anexe gospodăreşti, garduri, s-a renovat Biserica de mai multe ori în ’84 - ’85 interior şi exterior, iar în ’95 - ’96 s-a făcut pictura în tehnica fresco. Atunci s-a înlocuit şi iconostasul, iar aici este meritul familiei Mociran care au executat şi au donat această lucrare. În 1980 s-a turnat un clopot de 625 kg, iar în 2004 – 2006 s-a făcut Cloptniţa. Fără să subestimez meritul credincioşilor, dar pe lângă sprijinul lor am avut parte de sprijin din partea directorului Vladimir Iacob de la Aramis şi de la Italsofa. Fostul viceprimar, domnul Câmpean Gheorghe a mijlocit la Italsofa şi în alte părţi şi cu ajutorul credincioşilor s-a făcut Cloptniţa. Iar domnul Balaj Flore, actualul viceprimar a obţinut de la Aramis o sponsorizare cu care s-au făcut gardurile. Şi anul acesta am obţinut 250 de milioane lei vechi de la Aramis şi de la UACE, prin domnul director Iulian Gheorghe, echivalentul în lei a 5 mii de euro, bani cu care s-au făcut şanţurile, gardurile şi aleea. De asemenea, mai pot să spun că s-a amenajat un cimitir nou, s-au ridicat troiţe, am redobândit clădirea din faţa Bisericii care în momentul de faţă este dată în chirie. Dacă ne va ajuta Bunul Dumnezeu aş dori să putem renova biserica pe exterior şi clopotniţa, unde clopotele au fost automatizate. Am avut două liturghii arhiereşti în 1997 şi în 2007, ambele cu vizita ÎPS Justinian.

Rep.: În ce măsură v-a ajutat în această misiune doamna preoteasă?

Ştefan Clipei: A fost alături de mine şi la bine şi la greu. De multe ori mi-a dat sfaturi care mi-au prins bine. Avem o fată şi doi nepoţi.

Rep.: Chechişenii sunt foarte uniţi. Care-i secretul să fie ţinută unită o comunitate?

Ştefan Clipei: I-am găsit uniţi şi m-am străduit să păstrez această unitate, prin rugăciune şi tot ce mi-a stat la îndemână. Nu am dat curs conflictelor, ci am încercat să le mediez. Se spune că pereţii casei preotului sunt din sticlă, că se vede tot ce face. Dar cu toate că oamenii au venit în casa preotului, eu zic că nu s-a văzut sau mai bine-zis nu a ieşit nimic din casă legat de o persoană sau de alta. M-am străduit cât mi-a ajutat Dumnezeu să aprofundez adevărul de credinţă de aceea le-am vorbit şi le vorbesc întotdeauna credincioşilor cu Scriptura în mână, căci ei ştiu că de acolo primesc cuvântul „original”. Când am predat religie la şcoală s-a cumpărat din banii bisericii Mica Biblie pentru fiecare copil. Şi nu demult s-a cumpărat tot aşa Catehismul Ortodox, care s-a dat fiecărei familii ca să aibă un „ghid” în casă. Cât mi-a stat în putinţă, am căutat să slujesc cum se cuvine, ştiind că nu sunt numai în faţa credincioşilor, ci în primul rând sunt în faţa lui Dumnezeu. Pe tot parcursul pastoraţiei, am fost înconjurat de membrii Consiliului Parohial foarte înţelegători.

Rep.: Un moment în care aţi simţit cel mai intens că vă sunt alături credincioşii?

Ştefan Clipei: În 1980 am fost transferat din oficiu la Crăciuneşti, dar credincioşii nu m-au lăsat să merg. Ţin să le mulţumesc credincioşilor că au fost alături de mine şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ajutorul lor am rămas în continuare cu dânşii. Alte momente dificile nu au prea fost. Acum avem un Consiliu Parohial tânăr, şi coruri care ne fac cinste atât în comună, cât şi la evenimentele unde participă.

Rep.: Cea mai mare satisfacţie după 44 de ani de preoţie?

Ştefan Clipei: Chiar dacă nu am făcut biserică de zid, cea mai mare satisfacţie este că, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al credincioşilor, am reuşit să păstrez unitatea de credinţă să nu fie biserica fărâmiţată. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul şi Harul său, credincioşilor că m-au ajutat şi s-au străduit să păstreze şi să apere credinţa strămoşească. Aş dori ca şi pe viitor să-şi păstreze credinţa şi unitatea de credinţă din parohia noastră. Dumnezeu să îi binecuvânteze, să le dăruiască sănătate şi spor.

De asemenea, le mulţumesc pentru toate tuturor celor care m-au sprijinit în activitatea mea. Pe lângă cele administrative a primat dorinţa mea, după darul de la Dumnezeu şi cât mi-a stat în putinţă să îi îndrum pe credincioşi pe drumul ce duce spre mântuire. Că de fapt, asta este cel mai important.

Ţin să mulţumesc şi sponsorilor noştri: domnului director general Iulian Gheorghe de la UACE, domnului Vladimir Iacob de la Aramis şi celor de la Italsofa şi tuturor celor care într-o măsură mai mică sau mai mare ne-au fost alături şi au fost alături de noi, iar Dumnezeu să îi răsplătească cu cele veşnice în locul celor vremelnice.

„M-am străduit cât mi-a ajutat Dumnezeu să aprofundez adevărul de credinţă de aceea le-am vorbit şi le vorbesc întotdeauna credincioşilor cu Scriptura în mână, căci ei ştiu că de acolo primesc cuvântul „original”. Când am predat religie la şcoală s-a cumpărat din banii bisericii Mica Biblie pentru fiecare copil. Şi nu demult s-a cumpărat tot aşa Catehismul Ortodox, care s-a dat fiecărei familii ca să aibă un „ghid” în casă. Cât mi-a stat în putinţă, am căutat să slujesc cum se cuvine, ştiind că nu sunt numai în faţa credincioşilor, ci în primul rând sunt în faţa lui Dumnezeu”.

Ştefan Clipei