• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 19 Martie , 2007

O expozitie si o carte semnate Nicolae Suciu

Miercurea trecuta, la Galeriile de Arta ale UAP din Baia Mare a avut loc un eveniment cultural major: vernisajul expozitiei personale de pictura „Ferestre” si lansarea cartii „Structuri tipologice si modele estetice in pictura de peisaj”, autor lector univ.dr. Nicolae Suciu, unul dintre cei mai valorosi artisti plastici baimareni. Spatiul expozitional din cadrul Galeriilor de Arta s-a dovedit neincapator pentru cei care au tinut sa participe la vernisajul expozitiei lui Nicolae Suciu, o dovada in plus a faptului ca artistul reprezinta o personalitate a intregii comunitatii baimarene si nu doar a celei artistice. Fiecare tablou este o stare Cu expozitia personala „Ferestre”, Nicolae Suciu a mai demonstrat o data ca este un virtuos al unei tehnici de mare rafinament artistic. Fiecare expozitie a artistului reprezinta o redescoperire a bucuriei culorii si a subtilitatilor cromatice. „Cred ca este cea de a optsprezecea expozitie personala. Am ales aceasta tema pentru ca „ilustreaza” preocuparile mele de suflet, starile mele. De fapt, fiecare tablou este o stare, fiecare stare este o deschidere spre lume si fiecare deschidere spre lume este, de fapt, o fereastra. Chiar daca ea apare ca si motiv toponimic in pictura sau, dimpotriva, apare doar ce se intampla dincolo de fereastra, toate acestea sunt trairi ale universului meu de pictor, de la atelier. Am tinut, nu stiu de ce, sa fac si aceasta expozitie si lansarea cartii in acelasi timp. Am intrat pe un tobogan al lucrurilor care trebuie facute la vremea lor si entuziasmul care m-a tinut inclusiv astazi la vernisaj sper sa nu se risipeasca mai incolo. Odata atelierul golit, cel putin peretii, pentru ca in rasteluri am alte tablouri, sa ma dinamizeze spre alte orizonturi de cautare si spre o alta formula plastica de exprimare”, afirma artistul Nicolae Suciu. In argumentul cartii lansate in paralel cu vernisajul expozitiei, Nicolae Suciu vorbeste despre calitatea pictorului, a artistului in general, de a vedea ceva acolo unde restul lumii nu vede nimic. „Ce vanitate e pictura! Ea starneste admiratia prin asemanari cu lucruri pe care in realitate nu le admiram!”, afirma René Huyghe. Este o afirmatie pe care pictura lui Nicolae Suciu o confirma pe deplin. Spatiile baimarene expuse de Nicolae Suciu pe simeze starnesc cu adevarat admiratia oricui le priveste, nu doar a celor familiarizati cu lucrarile de arta, printr-o spectaculoasa paleta coloristica, prin transparenta si sensibilitate. Locuri si cladiri pe langa care trecem zilnic, de cele mai multe ori ignorandu-le existenta, devin altceva sub penelul artistului. Cotidianul monoton devine o spectaculoasa desfasurare de culori. Un argument in plus pentru ca artistul sa poata vorbi cu voce autoritara despre Structuri tipologice si modele estetice in pictura de peisaj. „Cartea lansata astazi face parte din teza mea de doctorat. Este doar un fragment, pentru ca am aprofundat acest capitol considerand ca este necesar ca argument al picturii de peisaj definirea conceptului de pictura de peisaj, ceea ce a reprezentat el de-a lungul istoriei, modelul de la Barbizon, prima „evadare” in mijlocul naturii si difuzarea acestui model in scolile din Europa Centrala si de Est. Aici am gasit similitudini interesante. Am cercetat Scoala de pictura de la Balcic in paralel cu Scoala de pictura de la Baia Mare si am descoperit ca patru artisti care au lucrat la Balcic au venit si si-au desavarsit creatia la Baia Mare. Mai mult, trei dintre ei au ramas pana la sfarsitul vietii lor aici, in Baia Mare”, sustine profesorul Nicolae Suciu, O poezie, dar si o proza a naturii „Am asistat astazi la un eveniment cultural major: o expozitie si o carte care deseneaza in beneficiul obstii portretul unui artist-cetaten, portretul unui artist-dascal, portretul unui creator major. Pictura lui Nicolae Suciu o cunoastem foarte bine. Exista insa in expozitie cateva surprize si poate cea mai interesanta surpriza este lumea vazuta ca spectacol, natura vazuta ca spectacol. Este o poezie a naturii, dar este in acelasi timp si o proza a naturii, pentru ca, cu uneltele pictorului, se exalta nu doar simturile, nu doar placerea vazului, ci si profunzimi intelectuale. Sigur, totul in ambientul baimarean. Cartea pe care a lansat-o astazi Nicolae Suciu este deosebit de importanta din multe unghiuri de vedere. Nu ma indoiesc ca ea va face obiectul unor aplicate cronici. Sa spunem deocamdata ca este una din putinele perspective pe care le contureaza asupra fenomenului un artist care foloseste si instrumentele teoreticianului. Lucruri foarte interesante, cateva dintre acestea pot starni discutii, vreo doua-trei chiar polemici, dar, pana la urma acestea sunt sarea si piperul unui astfel de volum.” – Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judetean de Arta Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.