Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
O expoziţie aparte - „Dăruire şi frenezie pentru copiii mileniului III”
Expoziţia „Dăruire şi frenezie pentru copiii mileniului III”, organizată de 5 ani la Grădiniţa cu program prelungit nr. 12 din Sighetu Marmaţiei, este deschisă începând de ieri publicului larg. Au expus şi în acest an cadre didactice de la numeroase unităţi de învăţământ din întreg Maramureşul Istoric.
Machete care ilustrează iarna sau materiale didactice inedite care au ca tematică toamna au fost expuse la ediţia din acest an a evenimentului. Deschiderea oficială a avut loc ieri, iar expoziţia va fi deschisă până vineri.
„Scopul acestei expoziţii este de promovare a Centrului de Documentare şi Informare din cadrul unităţii noastre de învăţământ, singurul la nivel de preşcolari existent în zona Maramureşului Istoric, dar şi a creativităţii educatoarelor, învăţătoarelor şi a cadrelor didactice în ceea ce înseamnă materialele didactice confecţionate de ele”, a arătat Mihaela Bodnar, organizatoarea evenimentului.
Începând cu anul 2010, această expoziţie se desfăşoară sub forma unui proiect judeţean, în care sunt implicate cadre didactice din numeroase unităţi şcolare din Maramureş, din Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Sarasău, Vişeu de Sus sau Săpânţa.