Calea, Adevărul și Viața / Nunta Fiului de Împărat

Înțelegerea celor înalte și sfinte a fost întotdeauna greu de pătruns de către oamenii de rând, din cauza slăbiciunilor și neputințelor acestora. Mântuitorul Hristos știa bine această realitate, ceea ce Îl determina să vorbească adeseori în pilde, pentru a ne veni în ajutor.

În ceea ce privește pilda nunții fiului de împărat, se poate recunoaște dintru început că este vorba de un împărat care îl reprezenta pe Dumnezeu și de un fiu care îl reprezenta pe Fiul Său, Mântuitorul Iisus Hristos, iar nunta este sărbătoarea bucuriei veșnice a Împărăției lui Dumnezeu. Cei chemați suntem noi cei de rând, foarte diferențiați în stările noastre sufletești și în preocupările noastre. Slujitorii trimiși pot fi socotiți chiar și cei din Vechiul Testament, proorocii, apoi Apostolii, sfinții Bisericii sau chiar slujitorii Bisericii.

După cum se observă din pildă, chemarea la nunta împărătească nu a avut răsunet în inimile celor chemați, aceștia refuzând participarea, întrucât erau preocupați de alte lucruri, necunoscând frumusețile nunții împărătești. Dacă Dumnezeu stăruie mult, insistând repetat asupra acestei preocupări pentru binele oamenilor de a ne face părtași frumuseții dumnezeiești, din păcate, noi, oamenii, de cele mai multe ori, renunțăm la mari frumuseți spirituale în detrimentul preocupărilor mărunte, care nu pot mulțumi nici pe departe ființa omului. Mai mult, uneori, nu numai că nu se prețuiesc frumusețile dumnezeiești, ci se ajunge, prin decăderea noastră spirituală, să ne ridicăm împotriva acestor frumuseți și chiar să ne luptăm a le nimici dimpreună cu cei care le propovăduiesc. Trebuie bine să înțelegem că orice împotrivire contra lui Dumnezeu nu va avea parte de izbândă, deoarece noi nu putem să ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu fară a fi pedepsiți. Sf. Ioan Gură de Aur afirmă că: „Să nu te lupți cu Biserica, pentru că sigur vei fi învins!”, iar istoria ne stă mărturie în această privință, dovedindu-ne că vorbele Mântuitorului Hristos: „…porțile iadului nu o vor birui” sunt mereu actuale și valabile. Faptul că Biserica cheamă pe toți la ospățul sfânt dovedește că Dumnezeu dorește ca „toți să se mântuiască și la cunoștință adevărului să vină”. Deci, nu face deosebire, chemarea fiind pentru toți. De ce? Pentru că, pe parcursul vieții, mulți dintre cei buni devin răi și mulți dintre cei răi devin buni. Însă, faptul că au fost chemați toți, și cei buni, și cei răi, nu înseamnă că toți se vor mântui. Este doar o dorință a lui Dumnezeu chemarea tuturor. Totuși, există niște condiții ale mântuirii. După cum se poate vedea, intră toți, dar, în funcție de cum lucrează, de cum sunt îmbrăcați, de cum sunt pregătiți, își asumă o responsabilitate înaintea lui Hristos. Împăratul vine să vadă tocmai ce am făcut după ce am intrat (în rânduiala Bisericii).

Ne-am îmbrăcat cu alte haine, cu străduințe sfinte pentru mântuire sau am rămas tot în hainele păcatului? Pe cel care îl găsește cu hainele murdare, cu preocupările învechite, nu-l acuză de ce a intrat, ci îl acuză că a intrat și a rămas cu hainele murdare, întrucât el putea să-și schimbe hainele până la întâlnirea cu împăratul. Pilda se încheie cu cuvintele „mulți chemați, puțini aleși”, ceea ce arată că Dumnezeu îi cheamă pe toți, dar nu chemarea asigură mântuirea, ci ceea ce se întâmplă în urma chemării, în funcție de străduințele noastre pentru îndreptare în lupta cu ispitele și cu duhurile străine. În urma acestor rezultate se face alegerea și nu în urma chemării. Este ușor să fii chemat, este ușor să răspunzi chemării, dar este foarte grea lucrarea după chemare întru plinirea rostului pentru care ai fost chemat. De aceea sunt „puțini aleși”, sunt puțini aceia care știu să se angajeze în lupta duhovnicească, care știu să rabde, care știu să fie lucrători cu harul adus nouă de Fiul lui Dumnezeu.

 Pr. Cristian Ștefan