Nu poti fara arta, cum nu poti fara iubire

Se considera o femeie implinita. Are familia pe care si-a dorit-o, a explorat mai multe domenii ale artei si acum isi doreste sa revina la o iubire mai veche, scrisul. Dar cea mai mare realizare a ei este fiul ei, Darie, un compozitor de perspectiva. Nascuta in Baia Mare, in 1958, a studiat 12 ani la Liceul de Arta de la Baia Mare. Una dintre profesoarele ei a fost Ecaterina Vida, sotia sculptorului Vida Geza, pe atunci profesoara la Liceul de Arta. A avut sansa, spune ea, de a studia cu maestrul Liviu Borlan si ulterior cu alte nume mari din muzica romaneasca: Tiberiu Olah, Stefan Niculescu, Cornel Taranu. De sase ani este director al Liceului de Arta Baia Mare. Reporter: Cum a ajuns muzica in viata dumneavoastra? Cristina Nemes Bota: Am avut traditie in familie pe partea de muzica, parintii mei sunt iubitori de muzica amandoi, bunica mea mi-a aratat primii pasi in muzica, am facut un pic de pian cu dansa si apoi am venit la liceul de arta. Sora mea mai mare a inceput muzica inaintea mea, tatal meu a cantat in opera ca student. Deci exista preocupare pentru muzica in familie, mai am un verisor care este muzicolog. Dar sunt ancorata in arta de mic copil, aveam albume in biblioteca, ne-au fost aduse de tata si cu mare drag am facut cateva calatorii si in zonele artelor plastice. In biblioteca noastra exista si azi multa literatura de arta plastica. Copilul nostru, la fel, agreeaza mult domeniul acesta. Ceea ce am scris, lucrarile mari, au pornit tot de la arta plastica, asa, ca inspiratie si ca si subiect. Dintr-a noua am renuntat la pian, pentru ca mi-am dorit sa fac creatie. Scrisesem si poezie, mi s-au mai publicat, dar creatia m-a atras intotdeauna si astfel, in clasa a noua, am inceput sa studiez compozitie, armonie, contrapunct, forme, cu maestrul Liviu Borlan. Pe urma am reusit la facultate, la Bucuresti, unde am studiat compozitia cu Miriam Marbe. Am studiat si cu Tiberiu Olah, formele cu Stefan Niculescu, cateva nume mari din muzica romaneasca. Apoi m-am maritat si m-am mutat la Cluj, unde am lucrat compozitie, armonie, orchestratie cu Valentin Timariu si stilistica cu Cornel Taranu, care, la fel, sunt nume mari din muzica romaneasca. Rep.: Despre idoli...? CNB: E destul de greu, e atat de mare istoria muzicii... recunosc ca imi place mult Ceaikovski, chiar daca nu este agreat de toata lumea. Imi place foarte mult Prokofiev, foarte mult, Puccini imi place la fel. Din secolul XX sunt compozitori pe care ii agreez foarte mult, unul dintre ei este Stockhausen. Mai sunt apoi compozitori romani care imi plac foarte mult, Doina Rotaru, care scrie extraordinar, Anatol Vieru si Cornel Taranu. E greu sa aleg unul singur, pentru ca fiecare are o latura care imi place foarte mult si inca nu am gasit unul singur care sa le suprinda pe toate. Rep.: Cum a reusit comercialul sa invinga veritabilul pe piata muzicala romaneasca? CNB: Cred ca greseala porneste de la cei care promoveaza muzica si cei care o editeaza din dorinta de a face bani. Nu exista dorinta de calitate, de a imbunatati gustul, ei obtin profitul si le este de ajuns. Si suficienta asta care ne cam marcheaza in ultimii ani, indiferent de domeniu, isi spune cuvantul. Este promovata nu calitatea si avansarea valorilor in prim-plan, ci castigul. Asa sunt si rezultatele, calitatea nefiind pe primul plan, mai nimic din ceea ce apare pe piata nu este de calitate. Rep.: A fost arta menita sa fie utila? CNB: Da, fara arta nu poti trai. Oricare din marii filosofi afirma intr-un fel sau altul acest lucru. Fara arta, viata ar fi anosta si trebuie sa iti incarci bateriile prin trairi deosebite, in majoritatea cazurilor insotite de arta, de o muzica buna, de o atmosfera unica in care poti sa te bucuri de ceva sau poti sa iti compensezi tristetile. Fara arta nu se poate, indiferent ca este vorba despre muzica, de arte vizuale. Utilitatea in asta sta, in faptul ca ne insoteste la fiecare pas, cu fiecare minut, cu fiecare respiratie. Fara iubire nu poti, si asa cum nu poti fara iubire, nu poti nici fara arta, care inseamna acelasi lucru. Rep.: Care este marea dumneavoastra realizare? CNB: Copilul. Este cea mai mare realizare, cea mai mare avere. Suntem deosebit de fericiti ca il avem, ca este asa cum ni l-am dorit si sunt convinsa ca va fi un om intreg din toate punctele de vedere, si ca si atitudine, si ca si munca, si ca si dorinte si teluri. E asa cum ni l-am dorit si ne consideram norocosi din punctul acesta de vedere. Noi nu i-am impus, niciodata, vreun mers, vreo directie in dezvoltarea lui. I-am creat posibilitati sa se dezvolte el si apoi sa faca alegeri. Tatal lui l-a intrebat in clasa a opta daca nu doreste sa urmeze medicina, el mai rasfoia albume de anatomie, dar a spus ca nu ar putea sa faca meseria asta, simte ca are o rezerva fata de apropierea prea mare de corpul uman si a dorit sa continue in muzica. Rep.: Ce reprezinta Liceul de Arta in invatamantul maramuresean? CNB.: Liceul de Arta este o insula de bucurie, de inspiratie artistica. Este un liceu aparte. Iesa din comunul celorlalte licee. Pe de alta parte, elevii sunt ca toti elevii, dar au un simnt artistic mai dezvoltat, o sensibilitate, iar rezultatele lor sunt de multe ori exceptionale. Rep.: Se doreste infiintarea unei Filarmonici in Baia Mare. Sustineti un astfel de proiect? CNB.: Categoric. Ar fi un lucru deosebit pentru noi. Liceul ar fi o pepinera de artisti, dar si profesorii, colegii mei. Am sesizat ca publicul baimarean este insetat de cultura, este avizat si dornic de frumos. Daca s-ar realiza un astfel de proiect ar fi bine si pentru cei de pe scena si pentru cei de dincolo de scena. Adriana SZABO adriana@gazetademaramures.ro