„Nu mă îndoiesc că vor fi canonizaţi şi martirii noştri, Sfinţii Închisorilor”

Rep.: Ce reacţii a generat în societatea civilă din România cererea Institutului Elie Wiesel de retragere a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna acordat lui Valeriu Gafencu?

Victor Roncea: Primele reacţii au fost de uimire. Valeriu Gafencu a fost un profund trăitor creştin şi a murit martiric. Înainte de a fi închis, încă din timpul lui Antonescu, a fost membru al Frăţiilor de Cruce, organizaţie de tineret a Mişcării Legionare. Milioane de oameni în această ţară au fost pioneri şi utecişti într-un regim condamnat prezidenţial, de la tribuna Parlamentului, drept criminal, ilegitim şi ilegal. Ar trebui arestaţi toţi părinţii noştri, membrii generaţiei anilor comunişti, şi băgaţi într-un lagăr? Dar cu membrii Partidului Comunist - deci cei care au sprijinit regimul “criminal, ilegitim şi ilegal”, ce facem? Îi împuşcăm? Aceeaşi aberaţie în cazul bietului Valeriu, prigonit şi după 60 de ani de la moarte.

Nu poţi decât să rămâi siderat când afli că un tânăr care şi-a dat viaţa pentru a salva un evreu, pe Richard Wurmrand, şi care a fost denumit de un alt evreu, viitorul monah Nicolae Steinhardt, drept Sfântul Închisorilor, este pus la zid acum, chiar mort fiind, de un alt evreu, Alexandru Florian, şeful Institutului cu pricina, sub acuzaţia de “fascist”. Societatea civilă a reacţionat rapid şi firesc: sunt deja peste 30 de organizaţii din întreaga ţară care au semnat un protest public (semnat deja de mii de oameni) şi de susţinere a Primăriei din Târgu Ocna. De asemenea, numeroase personalităţi şi-au exprimat indignarea.

E bine de amintit că Valeriu Gafencu este cinstit de Biserica Ortodoxă Română prin fiii şi slujitorii ei, atât tinerii din ASCOR, cât şi prin credincioşii, preoţii şi monahii din numeroase Mitropolii, inclusiv din afara ţării.

La sfârşitul acestei luni, Primăria şi Consiliul Local Târgu Ocna urmează să decidă, în şedinţă publică, ce se va întâmpla cu cererea în cauză, de retragere a cetăţeniei de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu. E bine ca toţi apărătorii adevărului istoric să fie acolo, să-şi spună punctul de vedere. După cum foarte bine aţi scris, Adevărul nu poate fi antisemit!

Rep.: I-aţi avut ca şi duhovnici şi îndrumători pe mulţi dintre “Sfinţii închisorilor”, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Gheorghe Calciu etc. De ce România nu a canonizat nici un “Sfânt” al temniţelor comuniste?

V.R.: Poate pentru că nu-i merităm? Ne ridicăm noi la înălţimea jertfei lor pentru neam, ţară şi Dumnezeu? Măcar să aspirăm la aceasta, prin faptele noastre de zi cu zi. Desigur, cum spunea şi profesorul Ciuceanu, care a solicitat canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide şi a fostului stareţ de la Tismana, Gherasim Iscu, este regretabil că, înainte de Biserica Ortodoxă Română, „mama poporului român”, după cum o numea Eminescu, Biserica Catolică din România deja a propus spre canonizare un fost deţinut decedat în închisoarea de la Aiud.

În aplauzele extremistului maghiar Laszlo Tokes, fostul episcop-auxiliar catolic de Satu Mare şi Oradea, Bogdanffy Szilard, a fost beatificat de Papă, în 2010, împreună cu clericul catolic Márton Áron, în vederea trecerii lor în rândul sfinţilor. Din păcate pentru România, Bogdanffy Szilard şi Márton Áron au fost atât antiromâni, cât şi de un antisemitism fervent, fiind membri ai unor grupări considerată teroristă de către Serviciul Special de Informaţii al Regatului României.

Bogdanffy Szilard a făcut parte din “Organizaţia de autoapărare din Mihályfalva” (Valea lui Mihai), iar Márton Áron a luptat în aşa-numita Divizia 82 Secuiască. Unde a fost atunci Institului “Elie Wiesel”?!

De asemenea, în 2012, pe 21 aprilie, după cum informează portalul StiridinBanat.ro, la biserica greco-catolică din Govândari un sobor de episcopi şi preoţi au fost prezenţi la momentul decernării titlului de ”cetăţean de onoare” post mortem episcopului Valeriu Traian Frenţiu de către Mihai Stepanescu, primarul Municipiului Reşiţa, ocazie cu care a fost propusă şi canonizarea fostului episcop, mort în închisoarea de la Sighet. În Polonia şi Rusia au fost canonizaţi, de ambele biserici, Catolică şi Ortodoxă, peste 1000 de mucenici, victime ale Gulagului sovietic. În Ţările Baltice, de asemenea, au fost canonizaţi zeci de martiri, preoţi şi militanţi anticomunişti, mulţi dintre aceştia, dacă ar fi să ne luăm după Institutul “Elie Wiesel” sau Armata Roşie, fiind “fascişti” notorii.Eu unul nu mă îndoiesc însă că vor fi canonizaţi şi martirii noştri, Sfinţii Închisorilor. Priviţi-i cu ochii minţii cât de frumoşi sunt, acolo, în Ceruri, alături de Mântuitor şi Arhistrategii Lui!

Rep.: Printre funcţiile din administraţie care v-au fost oferite, şi pe care le-aţi refuzat, se numără şi cea de şef al Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni. Cum vedeţi politica României de sprijinire a românilor din afara graniţelor comparativ cu a altor state: Ungaria, Ucraina şi cu drepturile de care beneficiază minorităţile etnice din România?

V.R.: Da, au fost nişte vremuri interesante, pe când preşedintele Traian Băsescu nu era complet prins în capcană de agenţii Reţelei Deschise Soros şi ai altor entităţi străine, ceva mai închise. În prezent, după cum se vede, nu există nici o strategie naţională de sprijinire a românilor din spaţiul cultural, istoric şi etnic românesc, un proiect în acest sens fiind îngropat succesiv la Senat, Camera Deputaţilor şi apoi Guvern de către reprezentanţi ai întregului eşichier politic, UDMR remarcându-se ca vârf de lance în distrugerea proiectelor de lege în favoarea românilor din jurul României. Prin semnătura lui Gyorgy Frunda, pe atunci preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, a fost blocată, de exemplu, o propunere legislativă privind declararea foştilor deţinuţi politici de la Tiraspol, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti. Scopul era atât de recunoaştere a meritelor lor, cât şi de recompensare a sacrificiului acestora.

Cei trei, împreună cu Ilie Ilaşcu, au stat până la 15 ani în închisoare, torturaţi şi umiliţi pentru crezul lor în românism, după care, la iniţiativa Asociaţiei Civic Media şi a ziarului Ziua, au primit Steaua României şi Cetăţenia de Onoare a Capitalei. La ce folos? După o tinereţe distrusă în numele idealului naţional nu beneficiază de nici o remuneraţie minimă pentru a putea trăi şi, deşi sunt Cetăţeni de Onoare ai Capitalei, nu-şi pot face buletin de Bucureşti pentru că nu au primit o locuinţă în Bucureşti, aşa cum le-au promis un preşedinte, doi primari generali şi trei premieri, inclusiv actualul, Victor Ponta.Mai mult: pe Ilie Ilaşcu au vrut să-l dea afară din apartamentul de la RAAPPS în care mai plăteşte şi o chirie piperată! E de râs sau e de plâns? E strigător la cer! Şi cum a fost recompensat Gyorgy Frunda? A fost făcut consilier “onorific” al primului-ministru Victor Ponta. Şi sunt convins că are casa de la RAAPPS!

Am intrat în detaliile acestui caz pentru că îl consider elocvent pentru starea generală a tuturor românilor din jurul României şi chiar şi a celor din ţară - şi mă gândesc în mod special la românii supuşi unei adevărate purificări etnice în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş - şi modul în care aceştia sunt apăraţi de către cei care au această misiune sau cel puţin au jurat pe tricolor şi sfânta Biblie pentru aceasta.

Rep.: 5 locuri din ţară şi 5 personalităţi pe care ar trebui să le cunoască orice român adevărat?

V.R.: Mi-e imposibil să mă rezum la cinci! Aşa cum văd eu ţara, vă voi răspunde astfel: Chişinău şi Cernăuţi, pentru că trebuie să te bucuri de farmecul şi de încărcătura lor de spiritualitate românească, Nistrul frumos curgător cu cetăţile lui Ştefan şi emoţionantele mănăstiri şi schituri rupestre, dovezi ancestrale ale ortodoxiei noastre, Iaşii, cu teii lui Eminescu şi Sfânta Parascheva, Putna, cu Ştefan cel Sfânt, apărătorul Creştinătăţii, Munţii Neamţului, cu chilia Părintelui Justin, Munţii Apuseni cu prezenţa Crăişorului Munţilor, Avram Iancu cel mereu viu, obcinele Bucovinei, Maramureşul, Transilvania, Oltenia de unde mă trag prin tată, Dunărea până-n Dobrogea şi tot aşa, până ne întoarcem la Basarabia noastră. La personalităţile României - pe care trebuie întotdeauna să o privim cu tot cu cei ce nu mai sunt, cu noi cei de azi şi cu cei care vor veni - mă voi rezuma la două. Pentru România de azi, fără îndoială, Părintele Justin Pârvu, cu exemplul său de viaţă şi rugăciunea sa izbăvitoare, este cea mai mare personalitate a ţării, căreia poporul deja i-a dat un nume pe măsură: Duhovnicul Neamului.

Dintre personalităţile României trecute, dar etern prezente, nu există o personalitate mai complexă ca Eminescu, necunoscut nici până astăzi în toata profunzimea şi dimensiunea lui românească şi universală. Cine nu va încerca să-l cunoască mai bine pe Eminescu nu va reuşi niciodată să afle cine suntem cu adevărat şi încotro ne îndreptăm. Caută-l pe fratele Eminescu şi îţi vei afla istoria neamului, trecută, prezentă, dar şi viitoare.

„Foştii deţinuţi politici de la Tiraspol, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa, împreună cu Ilie Ilaşcu, au stat până la 15 ani în închisoare, torturaţi şi umiliţi pentru crezul lor în românism, după care, la iniţiativa Asociaţiei Civic Media şi a ziarului Ziua, au primit Steaua României şi Cetăţenia de Onoare a Capitalei. La ce folos? După o tinereţe distrusă în numele idealului naţional nu beneficiază de nici o remuneraţie minimă pentru a putea trăi şi, deşi sunt Cetăţeni de Onoare ai Capitalei, nu-şi pot face buletin de Bucureşti” - Victor Roncea.