„Nu am visat să ajung să prezint o carte chiar în inima culturală a Europei”

Dr. Nicoară Mihali ne va reprezenta Maramureşul la a IV-a ediţie a Festivalului de la Paris „Din dragoste pentru frumos”. După ce îşi va lansa cartea care cuprinde teza sa de doctorat, scriitorul Mihali va avea două prezentări de obiceiuri inedite din judeţul nostru: pregătirile pentru prima spovedanie în casele ortodocşilor şi un film despre nişte Paştele Răgmanilor.

Reporter: Am aflat că aţi fost invitat la un eveniment la Paris, despre ce este vorba?

Nicoară Mihali: Anual se desfăşoară la Paris un festival care se intitulează „Din dragoste pentru frumos”. Anul acesta evenimentul a ajuns la a IV-a ediţie şi este organizat de Ambasada României la Paris, Mitropolia Ortodoxă Română din Europa de Vest, în fruntea căreia se află Mitropolitul Iosif, originar din Vişeu de Jos Maramureş şi Centrul Cultural Român. Evenimentul este susţinut în acest an de un antreprenor din Ţara Oaşului stabilit la Paris cu familia, Gheorghe Florin Cârciu care are 150 de angajaţi. Se vor organiza un spectacol şi o masă tradiţională numai cu oşenii stabiliţi în Franţa. Festivalul începe în 27 mai şi se încheie în 2 iunie. Cuprinde şi lansări de carte, prezentări de filme şi conferinţe.

Rep: În ce fel vă veţi implica în acest festival?

N.M.: Eu sunt invitat pentru a participa la evenimentele de la Mitropolie şi de la Ambasada Română. Acolo se va lansa cartea cu teza mea de doctorat „Ţara Oaşului – lumea tradiţională şi vendeta” şi voi avea o mică intervenţie pe marginea obiceiurilor din satele din Maramureş legate în mod special de mersul la Spovedanie. Sunt câteva lucruri deosebite care trebuie ştiute. În satele din Maramureş există nişte pregătiri deosebite ce privesc legătura cu Biserica. Copiii care merg prima dată la spovedanie în bisericile ortodoxe sunt puşi într-un ciubăr cu apă să se îmbăieze şi în apa aceea se pun flori de busuioc şi dubravnic, o plantă foarte frumos mirositoare. După ce copiii sunt spălaţi, cei care ştiu să citească, sunt puşi pe o tavă cu cenuşă, în genunchi, închişi într-o cameră singuri şi numai la flacăra unei lumânări să citească din Sfânta Scriptură. Apoi se face un fel de repetiţie a spovedaniei.

Copiii îngenunchează şi, la urechea mamei, îşi destăinuie toate păcatele aşa cum urmează să facă în clipa când vor ajunge în faţa preotului.

La întoarcerea de la biserică, mamele copiilor scot din locurile secrete buricele acestora, rămăşiţe din cordonul ombilical care sunt păstrate de obicei în satele maramureşene şi ascunse în dulăpioarele familiei. Când copiii vin de la prima spovedanie, pe marginea acestor burice le vorbesc pruncilor despre destinul lor, ce vor ajunge ei în viaţă. Fiecare mamă le povesteşte copiilor despre acest lucru. Ele ştiu să citească din felul cum s-au uscat acele burice, pentru că au învăţat de la mamele lor, acest lucru transmiţându-se pe linie strict feminină. Dacă până în acel moment, fetele şi băieţii au purtat haine asemănătoare, ca şi îngerii, fără să se facă o diferenţă de sex, după dezlegarea buricelor şi citirea lor, copiii sunt îmbrăcaţi de acum încolo în haine de băieţei, respectiv de fetiţe.

Rep: Şi se mai păstrează obiceiul acesta?

N.M.: Obiceiul acesta se păstrează încă destul de bine în zona Borşa, Moisei şi Valea Vişeului. Aş mai vrea să spun că tot în cadrul acestui Festival, după lansarea cărţii cu teza mea de doctorat, le voi prezenta celor din Paris un film despre un alt obicei inedit pe care l-am descoperit în primăvara acestui an, deşi îl ştiam din copilărie, dar niciodată nu m-a interesat sensul profund al acestui obicei. Este vorba de Paştele Răgmanilor. Răgmanii sunt nişte fiinţe supranaturale care au în grijă sufletele celor dispăruţi, celor care au plecat în lumea de dincolo. Şi în Joia Mare, vin pe pământ şi stau până de Rusalii. Dacă în tot cursul anului ei au postit, acum au dezlegare să mănânce.

Dar nu mănâncă altceva decât cojile de ouă care sunt aruncate de gospodine pe ape de la ouăle care au fost folosite pentru frământatul păştilor şi care au fost sfinţite la Paşti. Şi acest film intenţionez să-l prezint la Festivalul de la Paris.

Rep: Ce caracteristici specifice au aceşti răgmani?

N.M.: Au mari puteri, foarte mari asupra celor care s-au dus în lumea de dincolo pentru că nu-i mai lasă să se întoarcă şi să cutreiere pământul sau să fie vârcolaci sau să îi sperie pe cei vii. Se zice că sunt un fel de păzitori ai sufletelor călătoare. Sufletele neîmpăcate care au intenţia să bântuie sunt oprite de aceşti răgmani. Tot în joia mare se face o turtă mare pentru morţi şi este dusă de familii în cimitir pentru morţii lor şi se împarte acolo. Şi se duce şi o găleată de apă, şi pentru fiecare mort în parte se aruncă câte un pahar cu apă. Pentru că se spune că de acolo de unde vin răgmanii sunt foarte însetaţi. Călătoria lor spre lumea noastră este foarte lungă şi au mare nevoie de apă. Aceşti răgmani sunt consideraţi de maramureşeni nişte fiinţe frumoase, asemănaţi cu îngerii, numai că nu li se vede niciodată faţa. Aceste obiceiuri sunt în Borşa Maramureşului. Acest film a fost prezentat şi în Festivalul de film religios de la Curtea de Argeş. Maramureşenii îl vor putea vedea pe posturile locale de televiziune. Mai ales că Paştile Răgmanilor se sărbătoreşte la trei săptămâni şi jumătate de la Paştile creştine. Practic, s-a suprapus peste un obicei arhaic păgân, s-au suprapus sărbătorile dedicate Paştilor creştine.

Rep: Personal, ce înseamnă pentru dumneavoastră această invitaţie la Festivalul de la Paris?

N.M: Parisul nu a fost niciodată în visele mele din copilărie. Niciodată nu am visat să ajung să prezint o carte chiar în inima culturală a Europei. Dar cred că este o mare cinste celui căruia i se oferă şansa să-şi lanseze una dintre cărţile sale în Cetatea Luminii. Că sunt foarte mulţi scriitori care şi-au dorit ca romanele lor să fie traduse în franceză şi să fie lansate în Franţa. Însă, Parisul este visul oricărui om care-şi doreşte să guste măcar o dată din cupa gloriei. Sunt mai multe cupe din care se gustă gloria, dar cupele din care se gustă gloria la Paris sunt din aur, un material foarte special care provine şi din minele din Borşa şi Cavnic.

„Parisul nu a fost niciodată în visele mele din copilărie. Niciodată nu am visat să ajung să prezint o carte chiar în inima culturală a Europei. Dar cred că este o mare cinste celui căruia i se oferă şansa să-şi lanseze una dintre cărţile sale în Cetatea Luminii. Parisul este visul oricărui om care-şi doreşte să guste măcar o dată din cupa gloriei”.

 

Dr. Nicoară Mihali