Noua ordine internationala

Istoricii scrupulosi ar stramba din nas: prezicerea viitorului este mai degraba un domeniu al ghicitoarelor... Totusi, ei recunosc faptul ca studierea trecutului, nu numai ca este indispensabila pentru întelegerea prezentului, dar poate fi de mare ajutor pentru a sonda viitorul. Aceasta este opinia expertilor de la Scoala Superioara de Economie si Relatii Internationale (ASERI) a Universitatii Catolice „Sacro Cuore” din Milano, un centru de formare si de cercetare de nivel international creat în urma cu zece ani pentru a interpreta transformarile intervenite ca urmare a globalizarii, noteaza autorul articolului din ziarul Avvenire, citat de Rompres. Pentru a marca aniversarea a zece ani de la întemeiere, ateneul milanez a organizat o serie de întalniri cu politologi de renume mondial. Au avut loc dezbateri pe marginea ultimelor teze avansate de Michael Mastanduno, director al John Sloan Dickey Center for International Understanding de la Dartmouth College din Hanover (New Hampshire) si profesor de Economie si Relatii Internationale la ASERI. Cele sase scenarii În acest interviu, pe care îl redam relatativ, Mastanduno ia în calcul sase posibile modele ale viitoarei ordini internationale, pe baza unei analize aprofundate a dinamicilor istorice legate de actualele ordini geopolitice. Dupa prabusirea Uniunii Sovietice a ramas o singura putere dominanta: Statele Unite ale Americii. Ca atare, un prim scenariu ar putea fi acela al „hegemoniei” americane. Totusi, profesorul subliniaza ca în timpul celui de-al doilea mandat al presedintelui Bush si mai cu seama dupa interventia din Irak, s-a accentuat teama de o superputere americana si în tari legate prin traditie de Statele Unite. Diplomatia americana va trebui acum sa lucreze mult pentru a confirma rolul SUA de stabilizatoare ale ordinii mondiale. Iar Casa Alba va avea nevoie de un sprijin mai consistent din partea opiniei publice americane. Nu este exclusa ascensiunea unei mari puteri capabila sa sfideze o „predominare” americana. Este al doilea scenariu presupus de Mastanduno: „bipolarismul”. China este o posibila pretendenta, dar ar trebui sa mentina rate ridicate de crestere economica si stabilitate politica. Politologul american nu este chiar atat de convins: „Desi se deschide catre economia de piata, China este obligata sa mentina dominatia unui singur partid. Experienta URSS din perioada lui Gorbaciov ne învata ca acordarea libertatii numai în unele sfere ale vietii sociale este o echilibristica dificila”. Nu este exclus sa apara chiar mai multe puteri: este modelul „multipolarismului”.Alaturi de SUA si de China, pornesc în pole position India, Japonia, Rusia si Uniunea Europeana. Va trebui verificata însa reala lor vointa politica. În opinia lui Mastanduno, astazi cazul cel mai evident este acela al Uniunii Europene: „Lipseste vointa statelor cheie de a sacrifica si mai mult propria autonomie nationala si propria bunastare economica pentru a reusi sa proiecteze în mod coerent si cu o singura voce politica externa si puterea militara”. Foarte linistitor este un al patrulea model: „integrarea globala”. S-ar parea ca raspandirea democratiei si intensificarea relatiilor economice dintre diferiti actori, precum si între SUA si China, sunt de natura sa contribuie la evitarea a noi conflicte. „Globalizarea economica face mai putin probabil un alt razboi rece - explica profesorul - dar nu este garantia unei lumi pasnice”. Mastanduno reaminteste faptul ca în conditii similare a izbucnit primul razboi mondial... Dupa cum se stie, raspandirea democratiei este un proces incomplet; o dovada în acest sens o constituie situatia din Orientul Mijlociu. Dar chiar politica democratica poate duce la sisteme antidemocratice: profesorul american se gandeste azi la Rusia si la o parte a Europei Centrale, precum si la Orientul Mijlociu si la Africa de Nord, unde se manifesta cu tarie fundamentalismul islamic si terorismul. Mai trist este al cincilea model: „ciocnirea între civilizatii”, descrisa de Samuel Huntington. Dar în opinia lui Mastanduno trebuie sa ne întrebam în ce masura civilizatiile, chiar si Islamul, alcatuiesc cu adevarat unitati politice coerente; si cat de mult contribuie stereotipurile la dezbinare... Mai putin realist pare al saselea si ultimul model, „fragmentarea globala”, potrivit caruia stabilesc relatii între ele numai tarile care au trasaturi asemanatoare. Se pare totusi ca este dificil ca globalizarea sa izoleze statele între ele. Conditionalul este obligatoriu în modelele lui Mastanduno, dar ipotezele politologului american pot fi instrumente viabile pentru a întelege încotro se îndreapta lumea, mai cu seama pentru cine va fi chemat într-o zi sa o conduca: formarea de noi lideri este unul din obiectivele Scolii de Economie si Relatii Internationale din Milano. Ce va rezerva însa viitorul, nu sta în puterile omului sa o stie cu exactitate. Pana si celui care de sus conduce motorul istoriei îi este cunoscut caracterul imprevizibil al omului: de altfel, el l-a vrut liber. Iar aceasta, expertii de la ASERI o stiu prea bine, conchide autorul articolului. Avvenire