Noua Gară de Baia Mare, Buşag

Unul dintre cele mai importante obiective de utilitate publică băimărene este Gara CFR. Situată în partea de sud a oraşului, poarta de intrare în municipiu pe calea ferată este în momentul de faţă într-o stare de „letargie”. Câte un tren mai pleacă de aici, păstrând iluzia că Baia Mare este un nod feroviar. Ceea ce nu este, conform realităţilor. După Revoluţie, CFR a decăzut, ajungând într-o stare apropiată de faliment. Rutele au fost restrânse deoarece numărul călătorilor a scăzut dramatic. Principala cauză a acestei situaţii e de natură organizatorică şi investiţională.

Nu s-au mai făcut reparaţii pe linii, în gări, iar trenurile merg cu o viteză foarte mică. O călătorie cu trenul este destul de scumpă şi durează incredibil de mult.

Plecând de la aceste consideraţii, am privit un proiect de dezvoltare a zonei Tăuţii Măgherăuş cu un ochi critic, având în vedere că Gara Baia Mare ar urma să fie mutată în Buşag, acolo unde există o mică gară. Vă prezentăm cel mai ambiţios proiect de dezvoltare economică şi infrastructură, văzut în ultimii ani.

Totul începe de la o constatare uşor de făcut. Gara Baia Mare nu prea mai are curse şi deserveşte un număr tot mai mic de călători. Pe de altă parte, depoul şi staţia CFR ocupă un teren foarte valoros din punct de vedere urbanistic şi imobiliar. Dacă s-ar elibera terenul de şinele ce duc spre nicăieri şi multe altele, municipiul de pe Săsar ar avea posibilitatea de a dezvolta un cartier de locuinţe pentru tineri, de exemplu. Sau orice altceva. În staţia CFR s-ar preta un complex comercial sau un spaţiu pentru birouri.

Gara ar rămâne cu un fir de cale ferată, ar deveni un fel de substaţie, haltă cu un  serviciu de transport spre Buşag, unde ar fi Gara mare şi o legătură spre Aeroportul Internaţional.

Toate oraşele mai mari şi cu pretenţii au un tren care merge la Aeroport. S-ar rezolva problema transportului spre calea aeriană a zonei. S-ar elibera terenul ocupat de CFR, un teren care nu este folosit decât pentru a susţine o infrastructură nefolosită, depăşită şi inutilă.

De aici începe un proiect scris şi realizat de meseriaşi în de-ale dezvoltării. După ce s-a studiat zona, după ce s-a văzut că Tăuţii a devenit o destinaţie căutată de investitori, sunt trei marii fabrici, o altă fabrică este în dezvoltare, iar un investitor important caută şi poate va deschide o nouă afacere s-a ajuns la concluzia că este nevoie de infrastructură pe drum, cale ferată şi aeriană pentru a dezvolta Maramureşul, în general şi Tăuţii Măgherăuş, şi Baia Mare în particular.

Cele două localităţi sunt legate de un destin urbanistic şi economic de care nu se pot feri. Există Zona Metropolitană şi, teoretic, ar trebui să se dezvolte multe afaceri, infrastructura de transport şi socială. Dar Zona Metropolitană stă şi nu face nimic. Paul Pece ar şti şi de ce!

În acest context, a fost realizat Proiectul Tăuţii Măgherăuş-Baia Mare, orizontul 2035, în care Gara de la Buşag a devenit Gara centrală a zonei, degrevându-se Baia Mare de povara ceferistă.

Mai departe, vedem dezvoltată o reţea de piste de biciclete până în Bozânta, spre Aciua şi spre Nistru. În toate aceste zone se vor dezvolta locaţii pentru turism. Pe râul Lăpuş, undeva pe unde este iazul Aurul, e prevăzut un Aqua Park. Lacul Nistru are o importanţă mare cu tot ce poate oferi din punct de vedere turistic. Tot acolo s-ar putea dezvolta Golf Park, un proiect ce a suscitat interes în urmă cu mulţi ani după care a fost abandonat din motive necunoscute. Există suficient teren pentru un astfel de proiect. Pe lângă terenul de golf, ar exista hoteluri, pensiuni, restaurante.

Dar „cireaşa de pe tort” o reprezintă construirea unei zone pe râul Someş pe care s-ar putea practica sporturile nautice. La Merişor s-ar construi un debarcader, iar pe Someş până în judeţul Satu Mare ar exista o cale navigabilă ce ar aduce un plus de valoare întregii zone. Pe harta proiectului, pe care o prezentăm în ziar, totul prezentat sau spus cu cuvinte capătă un alt înţeles.

Zona centrală este ocupată de Aeroport şi Gara Buşag. În jurul acestora se dezvoltă drumuri existente sau altele noi. În principal ar fi o legătură directă cu Drumul Rapid Baia Mare-Vaja. Un drum prevăzut a trece prin această parte. De aceea s-ar construi un pod nou, Podul Bozânta. După terminarea acestor amenajamente Baia Mare ar fi legată cu Ungaria în mod direct pe cale rutieră, ar fi Aeroportul cu pista prelungită şi acces pentru avioanele de mediu curier şi pentru călători. Ar fi linia CFR cu gara la Buşag şi prelungirea în Baia Mare şi pe Someş s-ar putea merge până în Ungaria, de asemenea.

Cei din Satu Mare sunt cu un pas înainte în dezvoltarea unui Someş ca şi cale nautică.

În 2012, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare ca şi Lider de proiect, în parteneriat cu Asociaţia KIUT – Ungaria şi Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Satu Mare, a organizat un workshop în Satu Mare şi Vasarosnameny, pentru studenţi arhitecţi la diverse instituţii de învăţământ universitare (Universitatea „Babeş Bolyai” – Cluj Napoca, Universitatea Sibiu, Universitatea Oradea, Universitatea Timişoara, precum facultăţi renumite în arhitectură din Slovacia – Bratislava, Marea Britanie - Manchester, Greenwich, Portsmouth).

Workshop-ul a urmărit pe parcursul celor 4 zile, familiarizarea studenţilor arhitecţi cu problematica realizării unui viitor acces turistic naval pe râul Someş, cu toate transformările pe care o astfel de acţiune le implică atât pe maluri, cât şi în toată zona înconjurătoare. Pe lângă dezbaterile teoretice avute pe tema acestui proiect, în urma deplasărilor din teren, specialiştii în domeniu alături de studenţi, au încercat să identifice modalităţi optimale de intervenţie şi realizări personalizate cu o încadrare cât mai armonioasă în cadrul natural existent, în vederea realizării navigabilităţii râului Someş. Au urmărit modul de amenajare a râului Someş pe traseul Carăseu – Satu Mare în România, respectiv graniţă – Vasarosnameny din Ungaria.

Totodată, pentru a implica direct studenţii arhitecţi în acţiunile de transformare a albiei, malurilor, spaţiului înconjurător al râului Someş şi a tuturor localităţilor riverane, li s-a cerut să facă o propunere pentru realizarea unui debarcader într-una dintre cele două locaţii alese în municipiul Satu Mare: mal drept al Someşului în zona ştrandului vechi şi zona podului de cale ferată.

Deschiderea oficială a expoziţiei cu propunerile studenţilor privind amenajarea debarcaderului pe râul Someş, a avut loc în data de 21.08.2012, la Complexul de educaţie ecologică „Casa Verde”. Au fost expuse 14 idei de debarcadere realizate în cele două locaţii propuse, idei care au fost apreciate atât de reprezentanţii autorităţilor publice locale prezente, cât şi de vizitatorii expoziţiei.

Amplasamentul pentru studiul realizat a fost pe râul Someş, pe o lungime de 22 km de-a lungul râului Someş, în amonte şi în aval de municipiul Satu Mare, între localităţile Petin şi Oar. Toată această zonă este încadrată în Câmpia Someşului, situată în partea nord vestică a României, şi reprezintă o subunitate a Câmpiei de Vest.

Din studiu reiese că zona studiată dispune de resursele necesare pentru implementarea proiectului, dat fiind faptul că râul Someş străbate municipiul Satu Mare şi satele învecinate până la frontiera cu Ungaria.

Avantajele implementării proiectului sunt:

- căile navigabile interioare sunt eficiente energetic (consum redus pe km parcurs) şi ocupă foarte puţin spaţiu;

- este un mod sigur de transport (frecvenţa accidentelor este practic zero);

- examinarea întregii întinderi a râului Someş pe porţiunea de transport şi monitorizarea mai strictă a biodiversităţii din zonă.

Principalul dezavantaj al acestui proiect este faptul că râul Someş nu are debite constante şi pe timp de secetă, pe unele porţiuni, este practic nenavigabil, că lucrările de adâncire a albiei minore a râului Someş şi lucrările de decolmatare a liniei navigabile ar produce impact negativ asupra ihtiofaunei prezente.

În vederea creşterii atractivităţii turistice, obiectivul proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea condiţiilor de transport şi a condiţiilor de practicare a turismului, precum şi stimularea investiţiilor în servicii de turism. Acest lucru va fi posibil prin realizarea următoarelor obiective:

- crearea condiţiilor de realizare a unui canal navigabil pe râul Someş;

- construirea unui debarcader în intravilanul municipiului Satu Mare.

Acest proiect, după patru ani, este agreat şi se lucrează la el.

Proiectul maramureşean nu ar face decât să lege judeţul din nord cu graniţa la Ungaria şi cu o cale navigabilă.

Proiectul este frumos şi te duce cu visarea spre un judeţ în care dezvoltarea economică s-a făcut în acelaşi timp cu dezvoltarea turismului.

După toate aceste argumente am plecat spre Gara Buşag. A fost o vizită de poveste!

Gara Buşag, trecut şi prezent într-o îmbinare perfecta

Pentru a ajunge la Gara Buşag am început să întrebăm în stânga şi dreapta cum se ajunge acolo. Lumea nu prea ştie, nici măcar cei din Tăuţii Măgherăuş. Sau poate nu am întrebat şi noi pe cine trebuia.

Într-un final am ajuns cu maşina pe o străduţă ce ducea la Gară. După câţi zeci de metri am intrat pe un teren neasfaltat, un fel de drum de existenţa căruia îţi dădeai seama privind la urmele de maşini ce au desenat două şanţuri în pământul galben, probabil „plin” de metale de tot felul. Am mers aşa prin hârtoape până am dat de o căsuţă din cele pe care le întâlneşti peste tot în ţară, pe căile ferate. O căsuţă cu un etaj şi un balcon şi pe care scria cu alb pe fond albastru: Buşag.

Toată staţia era înconjurată de iarbă înaltă, nu vedeai pe unde să calci. În braţe cu aparatul de fotografiat am pornit cu curaj prin bălării, aducându-ne aminte de copilăria petrecută pe astfel de trasee.

După ce am ajuns la baza clădirii ne-am oprit, dezamăgiţi de faptul că această Gară seamănă mai mult cu o casă părăsită, plină de desene, de păcură şi iarbă ce trecea de glezne. Şi atunci a apărut la fereastră un ceferist, unul care probabil veghea ca totul să se desfăşoare în regulă.

Omu’ îşi dădu cascheta pe ceafă şi ne întrebă ce facem acolo.

I-am spus de unde suntem şi am repetat, deoarece nu a înţeles ce ziar reprezentăm. L-am întrebat dacă aici este Gara Buşag. Ne-a spus că da, după care a făcut precizarea că mai este una ceva mai încolo, spre Baia Mare. A mai spus că acolo e o substaţie, o haltă am spune noi. Ceea ce ne-a bucurat deoarece ne tot întrebam cum ar încăpea o Gară mare acolo unde două rânduri de şine făceau un mic ocol. Ca la comandă a apărut un tren, dinspre Satu Mare. Ceferistul din halta Buşag a luat poziţia de drepţi.

Am plecat de la haltă spre Gara mare. Am trecut printr-un câmp şi peste şine, fără să le vedem, doar le-am simţit şi am ajuns la destinaţie.

Gara este incredibilă.

O clădire nu foarte mare, dar care ne-a adus aminte de gările mici din perioada de dinainte de 1989.

Evident, pereţii cam ponosiţi, geamurile nespălate de ani, probabil, iar pe micuţul peron, nimeni. Ne-am apropiat de ceea ce părea a fi intrarea. Un ceferist a ieşit, mai ales că ne-a văzut cu aparatul foto. I-am explicat şi lui că eram în căutarea Gării Buşag pentru realizarea unui material de presă. Omu’ s-a speriat şi a spus să aştept că merge să vorbească cu şeful de staţie. După care a băgat din nou capul după uşă şi ne-a întrebat de la ce ziar suntem.

Afară erau peste 35 de grade şi am simţit că ne aprindem. Ca orice Gară care se respectă şi Gara Buşag are o sală de aşteptare şi o casierie. În căutarea unei adieri de vânt am pornit în explorarea clădirii.

În sala de aşteptare nu se putea intra, dar imaginea a fost de coşmar. Am încercat la sala de bilete. Aici, cum am intrat, am văzut pe jos un şoarece mort şi câteva insecte greu de identificat. Pe pereţi inscripţii ce nu pot fi reproduse, iar gemuleţul de la casa de bilete era protejat de un grilaj de fier din cel de pe vremea lui Pazvante Chiorul.

Un orar şchiop din care nu înţelegeai nimic. Era şi un afişaj cu trenurile ce treceau prin Gara Buşag. Ca să vezi!

Această mică gară cu un posibil destin incredibil are şi o cursă ce merge în Ungaria, sau care opreşte în Buşag, mai corect. E!

După un timp, a apărut şi ceferistul cu un răspuns inteligent. Şeful Gării nu a putut fi contatctat, dar i-a fost transmis mesajul nostru.

Am mai vizitat veceurile, aflate într-o altă clădire, nişte veceuri turceşti, negre de folosinţă. Ne-am întors pe peronul scăldat de soare şi am remarcat că de fapt era un tren de călători ce se odihnea pe una din linii. Am văzut că era un tren de la Satu Mare. Am numărat 9 persoane în el, dintre care unul era copil.

În timp ce făceam fotografii, a apărut al doilea tren, dinspre Baia Mare. Ca să vezi!

În Buşag puteau sta două trenuri unul lângă altul, dar în municipiu, nu!

Cu siguranţă există o explicaţie, dar la vedere asta a fost impresia. În al doilea tren erau ceva mai mulţi călători, dar impresia de pustiu era pregnantă. Imaginea a fost copleşitoare.

Un tren care staţiona în soarele necruţător, un cap de copil ce privea spre înainte, un bătrân ce se ştergea alene cu o batistă, probabil.

Cu viteza melcului, al doilea tren a trecut prin acelaşi soare necruţător. Oamenii din el priveau cu nepăsare celălalt tren. S-a oprit pentru formalităţile de drum, după care alene s-a pierdut pe drumul ce duce spre Satu Mare. La un minut şi, trenul staţionat a plecat spre destinaţie.