• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 23 Octombrie , 2006

Nori negri in Dealul Florilor

La jumatatea sezonului, FC Baia Mare ocupa ultima pozitie din clasament, are de 4 etape un antrenor nou, iar atacantii au marcat pana acum un singur gol. Salariile jucatorilor, neplatite de doua luni, isi pun amprenta asupra performantelor. Suficiente motive pentru o toamna agitata in „Dealul Florilor”. FC Baia Mare continua sa inchida clasamentul echipelor din Seria a II-a, iar sperantele de evitare a locurilor retrogradabile incep sa se imputineze. Startul ezitant de sezon l-a debarcat pe Adalbert Rosznayi, in locul sau promovand secundul Emil Kemenes. Desi jocul echipei parea ca se revigoreaza, a urmat o noua cadere si o evolutie mediocra in ultimele partide: egal acasa cu Alba-Iulia si infrangere in deplasarea de la Lugoj. „Cred ca oboseala acumulata de jucatorii de baza isi spune cuvantul: am avut atat campionatul, cat si Cupa Romaniei. Jucatorii cu experienta au dus greul pentru ca valoarea jucatorilor de rezerva este destul de scazuta si de pe banca nu prea vin solutii”, a explicat situatia din clasament principalul Kemenes, precizand ca se declara multumit de Bumb, Negrea, Fabian, Colar si pe alocuri de Bota, dar ca asteapta evolutii mai bune de la Bichiri sau Szentaszlayi. Totusi, Hodor i s-a parut cel mai constant dintre jucatori. Urmeaza 6 partide in care FC Baia Mare va evolua in compania a cinci echipe implicate direct in lupta pentru evitarea retrogradarii. Antrenorul si conducerea au fixat ca obiectiv obtinerea a minim 12 puncte. Realizarea lui ar aduce putina liniste in pauza de iarna, dar pentru aceasta compartimentul ofensiv ar trebui sa-si faca datoria, el avand la activ un singur gol in cele 11 etape disputate. Nici din punct de vedere financiar situatia nu este roza, jucatorii mai avand de primit salariile pe ultimele doua luni. Totusi, primele sunt achitate la zi. Presedintele Petru Andronic explica: „nu am realizat bugetul si de aceea exista aceste restante. Ne descurcam cum putem si noi, mai primim o sponsorizare de la vreunul din actionari, mai cerem imprumut. Cele doua miliarde primite in august de la Consiliul Local s-au epuizat. Totusi, sper sa mai primim ceva bani pana la finalul turului”. In aceste conditii, este putin probabil ca, in iarna, echipa sa fie intarita cu jucatori noi. Nu ne ramane decat sa speram ca toate aceste lipsuri vor fi compensate cu ambitia si dorinta de afirmare a tinerilor jucatori. Claudiu BABAN claudiu@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.