Nomenclatorul de meserii din Sarbi

Unul dintre „cele mai pitoresti” personaje din Maramuresul Istoric locuieste in Sarbi. „Lorint”, ca asa-l stie lumea, este un adevarat „nomenclator de meserii”. Desi viata l-a invatat sa construiasca valtori, mori, cuptoare, pescarii, carute, case si chiar sicrie, Gheorghe Opris face senzatie printre straini si localnici cu scaritele asamblate in sticlele cu horinca. Cadura mare! Veneam din Maramuresul Istoric pe scurtatura Barsana – Calinesti – Budesti – Cavnic. Am oprit sa ne tragem sufletul, si la cativa metri vedem un politist. Dintr-o vorba-ntr-alta, omul ne spune ca unul dintre cele mai „pitoresti” personaje din zona este „Lorint din Sarbi”, la casa caruia toti raman cu gura cascata cand vad ca are „sticle cu horica, cu scari inauntru”. Bineinteles ca ne-am dus si noi sa vedem „grozavenia”. Muzeul de acasa Pe „Lorint din Sarbi” l-am gasit privind cu gandul dus in paraul ce trece pe langa casa lui. „Ma cheama de fapt Gheorghe Opris, insa toti de aici ma stiu de Lorint. Uitati-va, am aici langa casa valtoare, batoza si moara, insa la toate ma uit ca la piesele de muzeu ca dupa cate s-o intamplat cu agricultura oamenii aduc un sac de malai la 2 – 3 zile. Valtoarea e veche de 80 – 100 de ani, am reparat-o, dar rar se fac cergi”, spune barbatul de 65 de ani. Facem cativa pasi alaturi de Opris si vedem ca pe batoza scrie „Budapest”: „poi, cum de ce? Acolo a fost fabricata. O am mostenire de la tata, care s-a dus pana in Budapesta dupa ea. Este veche de peste 100 de ani, si nu de mult au vazut-o niste unguri, care mi-au cerut sa le-o vand, sa o duca intr-un muzeu la ei. Le-am spus ca ma mai gandesc. Multe dintre lucrurile mele sunt acum la muzeu, dar in tara. La Dumbrava Sibiului am dat o valtoare, o batoza, moara, cazan de tuica si multe altele. Cand merg acolo imi fac reducere la cazare. Dar nu m-am lasat descoperit, ca tot ce am dat am refacut. Nu m-a invatat nimeni, dar reusesc sa fac orice vad”. Barbatul ne-a aratat si o caruta insa nu i s-a mai parut interesant sa ne spuna „eu am facut-o”, cum de altfel a vorbit cu modestie de tot ce are. Ce n-au reusit comunistii au reusit „astia” Desi ne-a spus ca nu-i lipseste nimic, am simtit un oarecare regret in vorbe: „cum sa nu fi suparat cand muncesti fara niciun rezultat. Moara sta, batoza sta... Am fost zugrav, tamplar (am facut inclusiv sicrie) mi-am facut mobila de nuc, am ridicat o pensiune cu 10 camere, din care mai am de finalizat 4, am ridicat si o biserica, am 10 hectare de teren, dar trebuie sa ma rog de oameni sa munceasca. Am tot cumparat pamant, ca am crezut ca vor merge lucrurile spre bine. Dar de cand cu UE, parca ne conduc strainii. Astia de acum au facut ce n-a reusit nici Ceausescu. De exemplu, in cazul meu, 30 de ani am facut horinca in pod sa nu ma prinda comunistii. Normal ca dupa revolutie am coborat cazanul (facut tot de el, n.red) in beci insa, desi nu l-au sigilat comunistii, l-au sigilat cei de acum”. Pescarie si bere care vine singura la masa Gospodaria lui Opris pare un muzeu de etnografie. Cu toate acestea, desi are pensiune, spune ca turistii se opresc la el doar din intamplare sau daca “vin direct” la recomandarea cuiva care i-a mai trecut prin batatura. Ne-a dus sa-i vedem pensiunea, iar dupa ce am trecut o punte peste un fir de apa si-a mai amintit ceva pentru care a lucrat „in bazinul asta sunt crapi. Este o mica pescarie pentru familie, insa de cand s-au dus baietii in strainatate nu m-am mai ocupat de ea”. In timp ce ne plimba prin pensiune, aratandu-ne ce-i facut de mana lui, Opris vede doba si ne spune cu sclipire in ochi: „sa nu va imaginati ca toata viata am muncit ca robul. Stiu sa ma si distrez. Auziti! Bat doba ca nimeni altul in sat. Am fost si la nunti, iar baietii mei au fost inainte sa plece in strainatate printre cei mai bine cotati muzicanti din judet”. N-a durat mult pana cand Opris ne-a aratat care-i ritmul la „invartita”. La plecare, Opris ne-a surprins din nou. Dupa o perdea de copaci, pe marginea paraului are „masa pentru petreceri”: „aici mai am de facut un sistem sa pot scoate berile de la rece din apa printr-o simpla invartire de manivela. Nu ma las pana nu vin berile singure la masa”. Daca am mai fi ramas, in mod sigur Opris si-ar fi amintit sa ne mai arate ceva facut de mana lui. Am intalnit multi oameni deosebiti, insa pana acum niciunul despre care sa putem spune ca despre Opris: „este un adevarat nomenclator de meserii”. Scara din sticla Bineinteles ca l-am rugat pe „Lorint din Sarbi” sa ne arate celebra „sticla cu scara”. Recunoaste ca acei care-i trec pragul raman surprinsi sa vada o „scarita in sticla cu horinca” insa ne-a spus secretul: „n-as fi facut asa ceva daca nu as fi vazut la cineva. I-am zis sa-mi dea si mie o sticla de asta, dar pentru ca a cerut 3 milioane de lei, m-am dus acasa si mi-am zis las’ ca-mi fac singur. In 2 – 3 ore o fac. Nu-i greu, dar trebuie rabdare. Trebuie sa-ti pregatesti bucatile scaritei, le bagi pe rand in sticla si cu o penseta facuta din doua aschii si o bucata de sarma, reusesti sa le montezi. Nu se mai desfac dupa ce lemnul se umfla”, ne-a povestit barbatul, inchinand cu un pahar de horinca de culoare galbena (tuica isi schimba culoarea daca e “asortata” cu lemnul de prun din care e facuta scarita). Sotia sa, Irina, ne-a marturisit ca este mandra de talentul creativ al barbatului, aratandu-ne cuptorul construit de acesta, razboiul de tesut si nu in ultimul rand cergile pe care le-a facut ea. Ospitalitatea Desi este sigur ca s-ar fi descurcat si in strainatate, Opris a fost doar o singura data peste granita. S-a dus pentru o luna in Germania sa-si cumpere o moara de grau, insa pentru ca „avea roata prea mare, de 8 metri, m-am intors si am facut-o eu, ca nu-mi trebuia mai mare de trei metri”. Cu toate ca nu l-a incantat ideea „strainatatii”, vorbeste cu lacrimi in ochi de Spania si America, unde-i sunt plecati cei doi baieti: „ori de cate ori au trecut straini pe aici i-am chemat in casa, le-am dat sa manance si un pahar de horinca, ca m-am gandit cu sotia mea Irina ca poate va da Dumnezeu sa se ingrijeasca si strainii asa de copiii mei”, spune Opris. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro