Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Noi reguli pentru ajutoarele sociale
Pe 20 iunie, în Parlamentul României a fost adoptat proiectul de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Decizia a fost luată cu 274 de voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 2 abţineri. Astăzi Administrația Prezidențială a anunțat că legea a fost promulgată.
Iată care sunt prevederile legii:
„(7) Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.”
„(8) În situaţia prevăzută la alin. (7), familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social.”
De asemenea, cei care primesc ajutor social sunt nevoiți să exercite activități în beneficiul comunității, în cuantumul banilor primiți.
Legea stabileşte şi obligaţii pentru primari în scopul valorificării forţei de muncă locale. Ei au obligaţia de a întocmi planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Planul de acţiune se aprobă prin dispoziţie a primarului, se afişează la sediul primăriei şi cuprinde activităţile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum şi repartizarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere.
Potrivit legii, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neîndeplinirea de către primar a obligaţiilor.
Deputatul ALDE Suceava, Alexandru Băişanu, iniţiatorul legii, a spus că prin această lege, toți cei care sunt asistați social și sunt sănătoși și refuză un loc de muncă nu vor mai primi, sub nicio formă, acest ajutor social, ci îl vor pierde și vor putea depune un nou dosar pe asistenţă socială, după un an. Potrivit acestei legi, refuzul unui loc de muncă oferit și/sau de a participa la serviciile pentru
stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională conduce la încetarea dreptului la ajutorul social.
În România sunt peste 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de mai mult de 10 ani, conform unor statistici de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, citate în expunerea de motive a unui proiect de lege depus la Parlament.
Conform sursei citate, statul nu ar mai trebui să îi încurajeze pe cei care trăiesc din ajutoare sociale, ci ar trebui să se implice în angajarea acestora.
„Asistenţa socială nu înseamnă să dai bani unor oameni leneşi care nu vor să muncească, fără să se gândească însă că acei bani vin de fapt din buzunarul semenilor lor care trag pe brânci pentru un ban cu ajutorul căruia să îşi asigure pâinea zilei de mâine, ci să-i ajuţi pe cei cu adevărat marginalizaţi care nu au nicio şansă în societate”, se arată în documentul citat.
În România există aproximativ 7 milioane de persoane care se plâng de sărăcie, dar nu îşi caută un loc de muncă, nici măcar nu îl acceptă atunci când li se oferă. Aceşti oameni preferă să trăiască din ajutoare sociale de la stat, decât să muncească.
În forma actuală a legii, refuzarea de 3 ori a unui loc de muncă conduce la pierderea dreptului de a primi ajutor social.
De asemenea, o altă problemă o reprezintă cei care lucrează la negru şi care, în ciuda acestui lucru, beneficiază totuşi de ajutor social. În fiecare lună, mii de asistaţi îşi primesc ajutoarele sociale. Autorităţile spun că aproape 20% dintre ei au şi serviciu pe care nu îl declară.
„Asistenţa socială nu înseamnă să dai bani unor oameni leneşi care nu vor să muncească, fără să se gândească însă că acei bani vin de fapt din buzunarul semenilor lor care trag pe brânci pentru un ban cu ajutorul căruia să îşi asigure pâinea zilei de mâine, ci să-i ajuţi pe cei cu adevărat marginalizaţi care nu au nicio şansă în societate”.