„Noi nu ne considerăm umiliţi, noi luptăm în continuare împotriva acestor criminali transformaţi în hoţi”

Reporter: Cum au fost aceşti 25 de ani? Am văzut că aveţi un motto foarte frumos: „Prima condiţie a victoriei este sacrificiul”, sacrificiul defineşte cel mai bine perioada asta?

Teodor Mărieş: 25 de ani foarte intenşi şi dacă nu ai şansa să-i trăieşti cred că regreţi, pentru că, să participi la eliberarea unei ţări după 45 de ani de dictatură bolşevică nu e puţin lucru. Să participi la reconstrucţia unei ţări după 45 de ani de comunism, iarăşi nu e simplu. Dacă reuşeşti să pui şi tu o cărămidă-două la justiţie, la o viaţă mai bună, dar în primul rând la libertate, pentru că pentru asta am ieşit în 1989, ai satisfacţii.

Dacă există o mâhnire pe care o avem cu toţii, e faptul că nu am reuşit să fie pedepsiţi cei care în decembrie 1989 au tras în propriul popor şi mă refer aici atât la 17-22 decembrie, când comanda a aparţinut dictatorului Nicolae Ceauşescu, cât şi după 22 decembrie, când au căzut aproape 1.000 de răniţi sub comanda lui Ion Iliescu, el a preluat puterea, el s-a erijat în şef al statului, el trebuie să răspundă pentru aceste fapte exact ca şi Nicolae Ceauşescu până în 22 decembrie.

Dar faptul că am reuşit să oprim prescrierea, faptul că deciziile de la Curtea Europeană au venit în număr de 7 până acuma, ultima este din data de 27 ianuarie 2015, pentru 80 de urmaşi de eroi martiri-răniţi, reţinuţi şi luptători ne dă speranţe că într-o zi aceste decizii şi această obligaţie pe care Curtea o reitinerează la fiecare dosar, că guvernul trebuie să facă dreptate şi să dea satisfaţie urmaşilor celor care au căzut atunci sau au avut de suferit, arată că Statul nu are nicio justificare, nici a invoca prescrierea, nici a da vreo amnistie, pentru că sunt fapte contra păcii şi omenirii şi ele trebuiesc cercetate, trimise în faţa judecătorilor şi cei vinovaţi trebuie să răspundă pentru ce au făcut. Suntem optimişti, aşteptăm o decizie a Curţii Constituţionale şi îi rugăm mereu de vreo două luni să dea o soluţie şi să stabilească cine va soluţiona aceste dosare, secţia Parchetelor militare sau secţia parchetelor civile.

Este un blocaj în lege, Codul de procedură intrat în vigoare în 2014 spune că dosarele trebuie soluţionate de secţiile Parchetelor militare, iar o decizie a Curţii Constituţionale din 2007 spune că aceste dosare trebuie să fie lucrate de către secţiile civile, din păcate se bat cap în cap, iar Curtea Constituţională ar trebui să facă lumină în acest caz pentru a şti pe cine tragem la răspundere pentru nesoluţionarea lor.

Sigur, vinovaţii pentru nesoluţionarea dosarului comunismului, dosarului Revoluţiei, dosarului Mineriadei sunt toţi preşedinţi, toate guvernele, toţi miniştrii de justiţie, toţi procurorii generali şi, bineînţeles, toţi procurorii care au avut aceste cauze şi nu le-au soluţionat.

Rep.: Ce se întâmplă la evenimentul jubiliar de duminică, 8 februarie, când sărbătoriţi împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei 21 Decembrie 1989?

T.M.: Duminică, în primul rând, este singura zi de sărbătoare pe care noi o avem, din păcate avem doar comemorări. Data de 9 februarie 1990 este ziua de naştere a Asociaţiei 21 Decembrie 1989, sigur evenimentul va avea loc cu o zi mai devreme, în 8 februarie - 25 de ani de activitate, 25 de ani de luptă. Vom decerna urmaşilor celor ucişi în ziua de 21 Decembrie 1989, este vorba de 52 de victime, o medalie şi o diplomă în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem pe care soţii, taţii, copiii lor l-au făcut.

Din cei 52, 3 sunt încă necunoscuţi şi am decis ca aceste medalii a celor trei eroi să le acordăm la trei medici de la Spitalul Colţea care au salvat sute de oameni, operându-i şi extrăgând gloanţele din trupul celor împuşcaţi în acea noapte. Şi la momentul acela ei au salvat nişte necunoscuţi, n-au întrebat cine sunt, doar şi-au făcut datoria. A treia categorie o reprezintă patru asociaţii: Societatea Timişoara, Universitatea Bucureşti - singura instituţie care va primi o medalie din partea noastră, care au participat prin profesori şi studenţi la fenomenul „Piaţa Universităţii” şi care şi acum la comemorarea unui sfert de veac de la Revoluţie ne-au susţinut şi ne-au deschis balconul în seara de 21 decembrie, Grupul pentru Dialog Social, Veteranii Ligii Studenţilor din 1990 şi, bineînţeles, Asociaţia urmaşilor din Bucureşti, ne gândim dacă un ministru al justiţiei sau un procuror care au făcut treabă în această perioadă merită să primească medalii, vom decide în şedinţa din această seară.

Vor fi discursuri, cocktail, avem invitaţii de la preşedintele României, ambasadori, diplomaţi, personalităţi şi sper sa fie o atmosferă plăcută, de aducere aminte, dar şi de sărbătoare.

Rep.: Va fi şi un eveniment în memoria martirilor Revoluţiei pentru că la sfârşitul anului trecut, în cele mai multe zone, manifestările au fost făcute în fugă, formal.

T.M.: Asociaţia 21 Decembrie a organizat evenimentul din după-masa şi noaptea zilei de 21 Decembrie, care pentru posibilităţile noastre a fost unul de ţinută.

Rep.: Aţi suplinit cumva ceea ce trebuiau să facă instituţiile statului.

T.M.: E mult spus, pentru că noi n-am avut niciun fel de sprijin de la nimeni. Nu avem resursele lor, am făcut atât cât am putut. Am încercat să facem cât mai bine. Din păcate, cei care au alocat foarte mulţi bani pentru aceste comemorări n-au vrut să sprijine evenimentul din 21 decembrie nici cu o lumânare. Nici măcar cu o lumânare, este incredibil, dar în acelaşi timp, sincer să fiu, nici nu mă miră.

Rep.: Doare la fel de tare nepăsarea şi uneori umilinţa la care sunt supuşi urmaşii eroilor martiri.

T.M.: Legat de nepăsarea autorităţilor, sigur că ei încearcă să facă tot ce se poate pentru a ascunde şi a se uita tot ce s-a întâmplat atunci pentru că, din păcate, şi astăzi sunt la butoanele serviciilor, politicii oameni care au fost implicaţi în evenimentele de atunci, într-un fel sau altul. Mulţi au obţinut funcţii foarte înalte în stat doar pentru că au participat la acele evenimente, trăgând sau dând ordine. Legat de umilinţă, umilinţa e şi cât o accepţi.

Asociaţia 21 Decembrie nu a acceptat umilinţa şi eu spun că nu suntem umiliţi. Noi am luat autorizaţii de la primărie, am organizat piaţa, am pus cântecele pieţei, am pus un ecran pe care s-au derulat imagini de atunci, am făcut o baricadă simbolică, un tanc care a intrat în baricada la care i-am dat foc. Am încercat să reedităm câteva momente. Asociaţiile de tineri, Acţiunea 2012, Noii golani, au venit, au scris „EROII NU MOR NICIODATĂ!” din lumânări, au ridicat lampioane, etc. Noi nu ne considerăm umiliţi, noi luptăm în continuare împotriva acestor criminali transformaţi în hoţi, pentru că pe crima din 1989 s-a construit corupţia care funcţionează de atunci.

Suntem în luptă cu ei, vom fi în luptă cu ei şi nu ne considerăm victime. Cei din provincie poate n-au avut şansa noastră, şi cu adevărat autorităţile statului nu le-au acordat respectul cuvenit, deşi au ajuns în funcţie pe sacrificiul celor din decembrie 1989.

„25 de ani foarte intenşi şi dacă nu ai şansa să-i trăieşti cred că regreţi, pentru că, să participi la eliberarea unei ţări după 45 de ani de dictatură bolşevică nu e puţin lucru. Să participi la reconstrucţia unei ţări după 45 de ani de comunism, iarăşi nu e simplu. Dacă reuşeşti să pui şi tu o cărămidă-două la justiţie, la o viaţă mai bună, dar în primul rând la libertate, pentru că pentru asta am ieşit în 1989, ai satisfacţii”.

Teodor Mărieş