Nicoleta Potânc, mozaicul unei povești fascinante despre artă și libertate interioară

La început a fost doar un hobby. Apoi, prin multă muncă și creativitate, pasiunea a fost ridicată la rang de artă. Astăzi, Nicoleta Potânc a devenit un artist apreciat, care aduce mozaicul, una dintre cele mai răspândite arte încă din antichitate, în contemporaneitate. Iar povestea sa artistică seamănă cu un mozaic, alcătuit armonios din răbdare, creativitate, curaj și libertate interioară. O poveste care demonstrează că atunci când faci ceea ce vrei și ceea ce îți place, rezultatul nu poate fi decât... artă pură.

Ioana LUCĂCEL

Se spune că arta autentică izvorăște întotdeauna din libertatea interioară. Iar un om care gândește liber, căruia nu îi e frică să viseze și să aibă idealuri înalte, poate vedea arta în lucruri mărunte și, mai important, poate ridica la rang de artă orice, chiar și un obiect util casnic, obișnuit. „Axioma” este perfect valabilă în cazul Nicoletei Potânc, un artist băimărean foarte apreciat, care și-a expus recent lucrările în cadrul evenimentului cultural „Sub zodia Capricornului”, care a avut loc chiar de Ziua Culturii Naționale și a artistei, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Vernisajul a cuprins lucrările artiș­tilor plastici: Marinela Călu­șeru, Simona Bârle, Nicoleta Potânc și Lorena Covaciu, toate din zodia Capricornului. Deoarece mozaicul este o artă destul de rar întâlnită în zonă și chiar în țară, lucrările Nicoletei Potânc, expuse public pentru prima dată, au stârnit multă curio­zitate și admirație.

Mozaicul, una dintre cele mai durabile tehnici decorative, a supra­vieţuit din antichitate şi până în zilele noastre. Are o istorie fasci­nantă, rezultat al încercărilor de a înfrumuseţa suprafeţele (pardoseli, pereţi sau planșee) cu desene rea­lizate din bucăţele de piatră, sticlă, sau alte materiale rigide, fixate una lângă alta. El a decorat, de asemenea, termele, piscinele şi fântânile - locuri unde umezeala ar fi distrus alte finisaje mai delicate. Estetica a fost obținută atât prin variante simple, monocrome sau în alb-negru, cât şi prin modele complexe policrome, cu compoziţii picturale ambiţioase. Numai că, de multe ori, noi, românii, asociem mozaicul doar cu arta bizantină. Or, lucrările Nicoletei Potânc demonstrează că nu este deloc așa. Artista băi­măreană aduce această artă antică în contemporaneitate și o folo­sește pentru a înfrumuseța aproape orice obiect de decorațiuni interioare: de la vaze, la șeminee, bijuterii, oglinzi, tablouri sau lămpi, transformând un obiect banal și util, într-un obiect de artă unic și deosebit.

Nicoleta Potânc a învățat totul singură, experimentând, probând, încercând, jucându-se cu formele și culorile și, mai ales, crezând că în artă nimic nu este interzis. De profesie inginer metalurg, a cochetat cu arta mozaicului după pensionare. Dar înclinații pentru artă a avut dintotdeauna. Mereu i-a plăcut frumosul și a căutat, prin inventivitate și originalitate, să realizeze lucruri deosebite și utile: „De exemplu, când eram în liceu, țin minte că a scăzut barajul, și am cules de acolo tot felul de rădăcini din care am făcut lămpi și statuete și am umplut mamei casa de furnici. Apoi, în timpul facultății am cochetat cu designul vestimentar, croiam și coseam haine, pentru mine mai ales. Dar, ]ntr-o var[, țin minte c[ le-am îmbrăcat și pe colegele de la IMMUM. Am făcut chiar și o rochie de mireasă din perdele, deoarece nu se găseau materiale pe atunci. După ce m-am pensionat, am început să pictez pe scaune, pe mese, pe mobilă. În acea perioadă ne construiam casa, în Otopeni, și am decis să facem și o piscină. Și mă tot uitam la meșterii care puneau gresie și faianță și am zis că de ce nu aș mozaica în jurul piscinei. Aceea a fost prima lucrare, practic. Apoi au urmat multe altele, le-am pierdut șirul, dar am făcut practic aproape orice fel de lucrare pentru că atunci când vreau și îmi place, îmi iese. Cred că prima interacțiune cu mozaicul, care m-a fascinat și m-a apropiat de această artă, a fost la Moscheea «Sfânta Sofia» din Istanbul, unde am văzut, sub tencuială, vechiul mozaic, foarte frumos”.
După aceea, prin 2006-2007 a început să-și achiziţioneze sculele necesare tăierii mozaicului, apoi a descoperit mozaicul din sticlă, care e mai ușor de lucrat, a trecut la mozaicul cu smalti și s-a perfecționat continuu. Pentru a învăța să combine și să armonizeze culorile, a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, dar a luat legătura și cu școli de mozaic din nordul Italiei și s-a înscris la cursuri în Ravenna. Numai că „trucurile profesiei” le-a învățat cel mai bine tot singură, în atelierul pe care și l-a amenajat în Baia Mare.
La început, lucrările ei erau oferite ca și cadou prietenilor, apoi, au început să vină comenzi, de la lucrări de mari dimensiuni, cum ar fi pereți decorați sau șeminee, la lucrări mai mici. Inspirația și-o ia din viața de zi cu zi: „Una dintre primele lucrări a fost un perete decorativ la o pensiune din Cavnic. Am fost invitată împreună cu soțul meu la inaugurarea pensiunii. Apoi am plecat la schi în Austria și am văzut un afiş cu un schior. L-am fotografiat și l-am fo­losit ca schiță pentru mozaicul meu. A ieșit foarte bine”.
Deși lucrările mari presupun și efort fizic și muncă pe schele, Nicoleta Potânc spune că nicio lucrare nu a fost greu de realizat. Și asta pentru că toate i-au plăcut și pe toate le-a făcut în primul rând cu sufletul și abia apoi cu mâinile. Deși mozaicul e destul de scump, comparativ cu pictura de exemplu, din cauza materialelor, Nicoleta Potânc nu practică această artă pentru bani, ci din pa­siune: „La primele lucrări nici nu știam cum să pun prețul. Calculez prețul materialelor și ceva, foarte puțin, pentru munca mea. Pentru mine e important să aduc bucurie și să-mi scot banii de materiale, să pot să fac noi lucrări. Plus că, în ge­neral, lucrările mele sunt utile. Îmi place practicul, utilul, dar și frumosul. Iar un obiect casnic cu mozaic schimbă aspectul întregii case”.
Lucrările ei au ajuns în țară, dar și în colțuri îndepărtate ale lumii. De
exemplu, în SUA și în Maldive: „M-am oferit să decorez o pensiu­ne din Maldive, iar pentru masa din sufragerie am făcut un pește care dădea foare bine la intrarea în pensiune. Modelul acelui pește l-am luat în timpul unei vacanțe în
Reunion. Acolo am fost cazați la o pensiune foarte fru­moasă, în stil mediteranean, și am văzut peștele într-un dulap, nu era atât de colorat ca al meu”.

Nicoleta Potânc spune că toate lucrările îi sunt dragi, dar parcă cel mai tare i s-a apropiat de suflet un tablou care înfă­țișa două zebre. Ani la rând a vrut să-l păstreze pentru ea, dar în final i l-a dat cuiva care și-l dorea mult și care știe să-l prețuiască.
O lucrare poate dura chiar și două săptămâni: „Cel mai mult durează până când mă decid ce vreau să fac. În prezent lucrez la niște lămpi din lemn, cu mozaic. Mi-am făcut rost de o grindă veche din stejar și fac mai multe lămpi. Nu lucrez zilnic, ci atunci când am timp și nu-mi neglijez familia pentru artă. Dar mă relaxează și mă bucură, pentru că, la rândul meu, pot oferi bucurie celor din jur. Iar familia mă susține și mă ajută. Pe viitor, nu am planuri foarte mari, îmi doresc doar să pot să lucrez cât mai mult. Mă bucur că am putut expune în ca­drul vernisajului de la Biblioteca Județeană și îi mulțumesc Mari­ne­lei Călușeru pentru această oportunitate. Îmi doresc să particip și la alte expoziții, să mă bucur îm­preună cu alți artiști și pictori.”

„După ce m-am pensionat, am început să pictez pe scaune, pe mese, pe mobilă. În acea perioadă ne construiam casa, în Otopeni, și am decis să facem și o piscină. Și mă tot uitam la meșterii care puneau gresie și faianță și am zis că de ce nu aș mozaica în jurul piscinei. Aceea a fost prima lucrare, practic. Apoi au urmat multe altele, le-am pierdut șirul, dar am făcut practic aproape orice fel de lucrare pentru că atunci când vreau și îmi place, îmi iese”.
Nicoleta Potanc