Nicoleta Dan

Dascăl și om minunat.
Un creștin autentic și în viață și în profesorat.
Mereu jertfelnică.
Țintuită la școală, din zori și până în seară, de bucuria simplă de a învăța copiii.
De a fi totul împlinit, perfect.
Cu o delicatețe sufletească aparte, doamna profesoară preda, înainte de limba română, cea mai frumoasă lecție: omenia.
Discreția și sensibilitatea cu care exersa această mare virtute era doctoratul ei cel ceresc, dincolo de cel pe care îl urma în lume.
O lume care a înțeles-o prea puțin și care i-a oferit adesea suferință.
Așa cum se întâmplă cu toți oamenii buni.
Cei care ajută profund nu sunt niciodată ajutați la rândul lor.
O cruce care trebuie purtată cu luptă, cu multă luptă.
În urmarea lui Hristos.
Iertătoare din fire, iradiantă în bunătate, nu a vrut nici măcar să se ape­re așa cum ar fi fost drept să o facă.
Doamna profesoară a plecat la școala din Cer. Unde sigur are o catedră rezervată.
Va continua apostolatul pedagogic de acolo, din lumina desă­vâr­șită de sus.
Fiindcă, la doar 44 de ani, mai are multe de spus.
Și mulți au de auzit, de priceput.
Rămas bun, Nicoleta...
Te-ai înălțat, prin felul în care
te-ai coborât la mintea și necazul tuturor.
Dumnezeu să te odihnească în rândurile drepților.
Altundeva nu ai loc.