Nicolae Pitis - rapsodul muntilor

De Nicolae Pitis, cantaretu’, stie tot Lapusu Romanesc, stie Maramuresul, stie tara, stiu si strainii ce l-au ascultat la Hanovra, la Geneva, in Urali, in Polonia, Cehoslovacia si pe unde-o mai fi cantat el „horea-n grumaz”. Vocea lui cu noduri a sunat in filmul „Pintea”, completand jocul lui Florin Piersic. La sfarsit de aprilie, l-am gasit pe Pitis cu feciorii intorcand brazde pe pamanturile lui si ale mosilor si stramosilor lui, rascumparate cu greu de la „comonisti”. Concepute spontan sau invatate de la batrani, horile lui au vazut hartia doar scrise de altii. El le stie, le spune, le canta, dar nu pune nimic pe foaie. Stie hori si de nunta, si de inmormantare, si de botez, si deocheate, si religioase, cum vrea ascultatorul. Optimist, Pitis crede ca „horea-n grumaz” nu s-a pierde inca o viata de-a lui. Fiica pare sa-i calce pe urme, constienta de unicitatea si bogatia spirituala a cantecului lapusenesc. „Mult bai am avut cu comunistii...” Departe de vatra satului, in camp, netulburat parca de grijile cotidiene, Pitis rade de necaz, cum a facut de cand se stie. Ii zice nepotului sa puna o patura pe jos si ne asezam la povesti, sub un prun. „Aicea-s pamanturile mele, mni le-o luat comunistii, o trabuit sa le cumpar di la ei dupa revolutie. Pan’ ’62, o vinit si mni le-o luat, io n-am vrut sa ma inscriu in colectiv si mni-o luat tat. M-am dus in munte, colo ia (arata cu mana spre padure), unde-i negru dealu’, da’ sa vede un ptic de poiana, acolo mni-am facut stana. Ani de zale am stat acolo sus, pa Raoia, in padure, cu oile mele si cu ursii, ca nu m-o lasat sa-mi fac casa acicea.”, zice Pitis. Salbatic, ca pamanturile pe care si-a petrecut tineretea, i-a ajutat pe partizanii ce se ascundeau in munte. „Acolo, in coltu’ Hudenului, in parau, tan minte, ca io aveam 16-17 ani, meream pa Raoaia si ma intalneam cu ei. Doi ani o umblat dupa ei, greu i-o prins, da’ si cand i-o prins, i-o omorat pa tati si pa cia care s-o predat. Nici tata nu stia ca-s pretin cu ei. Pa Frunzala, din Budesti, l-o cunoscut frate-meu in mina, io n-am lucrat in mina ca am fo’ salbatic. No... si pa Frunzala l-o prins ca s-o dus la spovedit si cum state el ase sa-i spuie la popa, popa o scos ciocanu’ di su’ haina si i-o dat in cap! Ca si poptii o fo’ comunisti... Da’ ase ii cum cant io: Nu hi mandra cu banat!/ Ca n-om hi numa’ noi in iad/ Or hi popti si preotesa/ Si mandre de cele alesa. Mult bai am avut cu comunistii... Ne-o chemat odata Latis, profesoru’, sa merem la Targu Lapus sa cantam ca sa inaugureaza vulturu’ ce l-o pus pe stalp si noi am fo’ cam slobozi la gura... mintenas, numa’ am vazut masina cum intoarce si ne ie pa tati... Ne-o tanut acolo o vreme, da’ nu ne-o facut nimic. Io si amu-s la cutate cu ei, cu comunistii, da’ ce sa le faci? Ca amu’ ma intreaba ce fac si dau mana, atunci m-o batut. De-i intrebi di ce, zac ca ase o fost vremurile. Da’ nu mni-o fo draji in veci”. Nu da libertatea pe faima Nici platourile de filmare, nici concertele cu sali arhipline, nici succesul de peste granita, nimic nu l-a putut rupe pe Pitis de pamantul lui. La 68 de ani, sprinten si fara stare, ca manzul ce-i calca ogorul, fara sa plece capul inaintea nimanui, Nicolae Pitis povesteste, razand, cum „o zdierat chinejii, cat ca nu pricepeau ei ce cant, da’ o zdierat acolo la Hanovra de n-am stiut ce bai au. Tati o zdierat, tati! Si Piersic o vinit, pa cand traie nevasta inca si o intrebat-o unde-s. Eram la oi, la stana sus, la 12 kilometri de-aci! Pana acolo o vinit, sa-i mai cant. Si din Scotia o vinit odata la mine la stana! Le cantam la oi acolo si din trambdita si din fluier. Amu-s tri ani, le-am vandut, ca lana n-o mai cumpara nime’. Mieii... si amu mai am bani la oamini, de cum le-am dat miel de Pasti. Cu Petreus umblam cu oile pa Baiut, ca aci tati suntem frati... si meream unu’, la altu’... amu’ am vaci, cai, avem aci casa... Pa Raoaia n-am mai fo’ de cinci ani. Io n-am vrut sa hiu artist, ca, nu-s cum sa-ti spun, da’ ase bine cum ii acicea, pa pamanturile mele, nu-i nicari. Le-am cintat la oi si la salbataciuni, cum am stiut io, hori de la mama, de cand eram mic, ca io n-am supt lapte de la mama, numa’ lapte de oita/ si gura de ciobanita”. Ceausescu l-a luat cu el in Rusia, garantandu-i faima, dar el a preferat sa se sihastreasca in padure, sa cante ursilor si oilor: „am cantat la rusi, m-o dus Ceausescu pana sub Urali, da’ n-am vrut sa ajung vedeta. I-am cerut numa’ sa ma lase sa imi fac casa pa pamantu’ meu si mi-o dat hartie sa imi aleg loc de casa unde oi vre’, in vatra satului, da’ io am vrut sa hiu pa locurile mele, numa’ ca acolo era colectivu’ si nu m-o lasat, de aceie m-am dus sus in padure.” Ceapa de la Geneva Isi aminteste de „ceapa de la Geneva” si rade, povestindu-ne cum s-a intamplat: „Am fo’ in Elvetia, eram cazati acolo langa lac si intr-o sara, mi-am spalat camesa ca era tare cald si amu tata era neagra si am facut un dus, da’ am lasat apa calda tare, ase, hapt sa nu ma friga si dupa aceie m-am culcat. Pa cand m-am trezat... mneata buna... m-am trezat surdo-mut, am fo’ uitata jamu’ destis. O vinit niste profesori sa merem acolo intr-o localitate, cat de aci pana in Timisoara, sa cantam. No, m-am gandit, si-apoi cum sa cant? Ca de jucat putem juca, da’, am zas, amu mi-ar trabui o ceapa. Era sara, era un magazin acolo, da’ era inchis! Da’, zac, de-aci il vad ca-i destis. Era un jam destis, da’ avea gratii. Da’ amu cum sa ieu ase fara sa platesc? Si-o zas unu dintre domni ca plateste el mani, numa’ sa mi-o ieu. Io, ieu cutatu’ din cure’, tau o frigare (o bota), o implunt in ceapa si o scot. I-am dat un pumn in batista si-am tras aburii ceia in mine. Pa cand am fo’ acolo, am putut taui! Da’ o ras aiestea de numa’, ca ase suntem noi, noi radem bezna, pa cand germanu’... el nu rade, el numa’ zambeste. Voce rupta din Cuvantul creator Casetele inregistrate pe la concerte, discurile vechi, raspandite pe la cunoscuti nu suporta comparatie cu vocea lui, cum iti ramane in minte dupa ce o auzi o data. Intram in casa facuta de el, din busteni grei, sa-l auzim horind cu noduri, fara sa ne conturbe agitatia de afara. Isi scoate fluierul dublu si incepe sa sufle... Ramai locului ca si cum urechea ta a priceput sunetul pentru prima data. Se opreste si incepe sa cante: „La fantaahana la moclinaa/ Plaahanje-o pasare batrana.../ Da’ nu planje ca-i batrana/ C-o crescuuuhut randuri de pui/ S-amu nu-i a nimanui/ O zburat pa aratuuuhuri/ Le-o adus imbucaturi/ Si le-o facut tare buuuhune/ Da’ o zburat cu toti in lumeee”...neomenesca jelanie, cantec de lupta paganesc! Intelegi de ce au „zdierat” chinezii, de ce a amutit sala in Polonia, la manastire, de ce l-au cautat strainii in mijlocul salbaticiei, sa-l auda si sa-l mai auda... Te trezesti, in timp ce Pitis isi potriveste fluierele la loc, isi pune clopu’ si iese afara cu zambetul pe buze. Cu caracterul nealterat de posibilitatea faimei, Nicolae Pitis trateaza strainul ce-i intra in curte ca pe unul de-al lui, familiar, mereu cu zambetul in coltul gurii, poftindu-l la omenie. Adriana SZABO adriana@gazetademaramures.ro