Nicoară Timiș - Omul spectacol

 Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Nicoară Timiș, cel care a pus bazele principalelor festivaluri folclorice din Maramureș, în ideea de a salva tradițiile și obiceiurile în fața comunismului ateist. Chiar dacă a fost ținut într-un con de umbră pe nedrept, este momentul să ne aducem aminte de o asemenea personalitate.

Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă de la Sighetu Marmației, Festivalul Hora la Prislop, Festivalul Tânjaua de pe Mara, Festivalul Nopților de Sânziene de la Borșa, Festivalul Nunților din Vadu Izei, Târgul Cepelor de la Asuaju de Sus – toate acestea s-au născut din inițiativa lui Nicoară Timiș, o personalitate a Maramureșului de la nașterea căruia se împlinesc 100 de ani în luna decembrie 2024.

Nicoară Timiș s-a născut la Borșa în zona numită Valea Caselor, în familia Dobenilor, poreclă venită din faptul că, timp de vreo 200 de ani, din neamul acesta era recrutat în permanență un dobaș al Primăriei (omul care anunța veștile locale, cu o tobă).

Om mic de statură, cu o privire ageră, blând la vorbă și foarte înțelept, Nicoară Timiș a reușit să se facă ascultat de către toți prim-secretarii județului, ba mai mult să întrețină relații cu alte județe din Transilvania și să fie inițiatorul unor concursuri interjudețene de creație populară.

Absolvent al Facultății de Istorie de la București, a fost recrutat imediat după absolvire printre tinerii care vor accepta noua orânduire de stat, cea comunistă. Deși i s-a propus să participe la procesul de colectivizare, a reușit să se refugieze în cultură, unde a simțit că nu poate face rău oamenilor. A fost un personaj extrem de inteligent reușind să fie în grațiile partidului, dar în același timp să se implice în promovarea și conservarea tradițiilor populare, într-o perioadă în care Crăciunul, Paștile și mersul la Biserică erau sabotate de comuniști.

Nicoară Timiș a fost timp de 25 de ani directorul Centrului Creației Populare Maramureș și a reușit să adune în spectacole grandioase reprezentanți din toate satele Maramureșului care își aduceau costumele populare, colindele și jocurile tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă.

S-a luat în piept cu cenzura comunistă și a reușit să aducă în Festivalul de la Sighetu Marmației obiceiul Umblatului cu Steaua, susținând că Steaua este un element cosmogonic și că nu are de-a face nimic cu creștinismul și Nașterea lui Iisus, deși colindătorii scăpau de fiecare dată în Festival și colinde religioase, spre satisfacția și bucuria publicului. Este drept că după fiecare festival încasa critici și era chemat să facă rapoarte pentru cele întâmplate, dar întotdeauna a reușit să iasă basma curată.

Pentru a prezenta interes și a obține fonduri de la forurile de conducere, a creat adevărate spectacole cu obiceiuri tradiționale aduse pe scenă, apropiindu-și oameni de calitate și profesioniști, cum a fost coregraful Gavril Ghiur și scriitorul Isidor Râpă. Așa a reușit să pună în scenă Botejunea de pe Valea Izei, Cămașa Ciumei sau Moartea Păcurarului (o valorificare a Mioriței maramureșene), în care rolul principal l-a avut Mihai Dăncuș, fostul director al Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației.

Pentru a fi și mai credibil, a invitat echipe de la TVR care să filmeze și să promoveze aceste obiceiuri din Maramureș. A avut o colaborare foarte bună cu realizatorii TV Ioan Filip și Marioara Murărescu. Peliculele văzute astăzi ne aduc nostalgia vremurilor de mult apuse. Casele de lemn de atunci nu mai sunt, costumele tradiționale nu se mai regăsesc, prezența unor meșteri populari, porțile, ulițele satelor, căruțele cu roți din lemn și călăreții vin parcă spre noi dintr-o lume de mult apusă. La toate aceste filme, semnează pe generic și Nicoară Timiș.

De asemenea, s-a ocupat de promovarea Maramureșului prin cărți, reușind să publice, până în anii 90, peste 50 de cărți. Arta populară din Maramureș semnată de Tancred Bănățeanu, Măștile populare de Francisc Nistor, Momente ale dezvoltării culturii și artei din Maramureș, foto-albume despre Maramureș publicate în 1967 și 1979, Tradiții maramureșene și multe studii și articole. A colaborat cu cei mai mari artiști fotografi ai vremii, Iuliu Pop și Francisc Nistor, de la care a adunat foarte multe fotografii în arhiva personală. Nicoară Timiș este semnatarul a numeroase lucrări de etnografie și folclor, monografii și memorialistică. A scris inclusiv o carte despre legendarul Ștrifundă, primarul Borșei care s-a împotrivit alipirii Maramureșului la Ucraina Sovietică.

Împreună cu scriitorul Nicoară Mihali, a publicat cartea Titiana Mihali – Privighetoarea Maramureșului și Monografia Borșei, prima monografie a localității intitulată Cartea Munților, care a fost lansată pe scena Festivalului Hora la Prislop în luna august 2000, în prezența a peste 5 mii de oameni, cartea fiind publicată într-un tiraj de 10 mii de exemplare.

Pentru că soția lui era din Dragomirești, în memoria ei a cumpărat o casă care datează din 1721, iar în această localitate, în anul 2001, a înființat Muzeul Țărăncii, un muzeu unic în România și Europa dedicat muncii țărăncii din Maramureș. Una dintre cărțile lui autobiografice de mare valoare se numește „Mi-am văzut actul de deces”, iar titlul vine de la o întâmplare incredibilă. În timpul armatei, s-a îmbolnăvit de tifos și ofițerii l-au declarat mort, numai că la spitalul militar a venit un tânăr medic care experimenta câteva doze de penicilină recent descoperită. Și, văzând că mai are puls, a cerut să-l injecteze și să-l țină sub supraveghere. Încet, a început să-și revină, spre surprinderea tuturor și a fost lăsat la vatră, iar după 6 luni a fost declarat vindecat complet.

În 26 februarie 1945, ajunge acasă la Borșa, avea 21 de ani și în 5 martie 1945 va fi înregimentat în armata lui Ștrifundă și va veni spre Sighetu Marmației. Mărturia lui pare cea mai sinceră și elocventă referitoare la acțiunea lui Ștrifundă, care nu a fost consemnată în niciun document istoric.

După Revoluție, a publicat cartea Legendarul Mihali Gavrilă Ștrifundă. S-a ocupat și de Ansamblul Folcloric „Cercănelul”, unde activa ca și coregraf Vasile Mihali. A scris numeroase librete folclorice și a dus-o pe Titiana Mihali la Festivalul de la Dijon din Franța, unde cântăreața a primit cea mai înaltă distincție, Colierul de aur, înmânată de Generalul de Gaule, conducătorul Franței din acea perioadă. A însoțit și familia de ceterași Stângău în Franța și a asistat la accidentul ceterașului Vasile Stângău, care își pierde o mână în metroul parizian. A scris un fulminant eseu despre acest lucru, iar artistul a continuat să cânte cu o singură mână.

Nicoară Timiș era în permanență în mijlocul oamenilor, mai ales că stătea în Centrul Vechi al Băii Mari, într-o locuință a Primăriei care i-a fost dată în 1950. Casa lui era un adevărat muzeu pentru că, în ultima parte a vieții, s-a ocupat și de sculptură. Iar fiica sa, Maria, care locuia în aceeași casă cu el confecționa zgărdane și crea cămăși țărănești. În 2011, a trebuit să se mute într-o garsonieră la periferie, iar acest lucru l-a marcat profund. Mergea frecvent spre Centrul Vechi, locul unde se simțea el acasă, iar în vara anului 2011 inima i-a cedat și s-a prăbușit pe asfalt.

În Istoria Literaturii Române semnată de Alex Ștefănescu este consemnată descrierea unei șezători, avându-l ca autor pe Nicoară Timiș. De fapt, criticul literar își începe istoria literară cu atmosfera unei nopți de șezătoare de la poalele Munților Rodnei. Cu toate că până în ultima clipă a vieții lui a purtat în suflet locul nașterii sale din Borșa, urmașii și autoritățile de aici nu i-au adus nicio recunoștință, în timp ce Primăria din Dragomirești a dat unei străzi numele lui Nicoară Timiș și l-a făcut încă din timpul vieții Cetățean de onoare. Destinul lui se aseamănă cu cel al personajului din dramatizarea „Moartea Păcurarului”: „Și la nunta mea/ a căzut o stea / Soarele și Luna/ Mi-au purtat cununa”.