Nevoia de minerit

Problema mineritului în România și în lume a devenit una de mare însemnătate. Războiul din Ucraina a arătat că este nevoie de minerit, că industria de armament este legată de restul industriilor și este nevoie de resurse, de metale, de cărbune. Aceste necesități se bat cap în cap cu cerințele de mediu, cu necesitatea reducerii industriilor poluante. Una peste alta, avem nevoie de dezvoltare, dar avem nevoie și de un mediu mai curat. Plecând de la aceste cerințe, am încercat să vedem cum se va descurca România având în vedere că la noi mineritul neferos a fost închis în 2007, iar problemele de mediu sunt nerezolvate, ca și în momentul închiderii mineritului.

Am vorbit cu profesorul uni­versitar băimărean Ioan Bud, cel care a  reali­zat mai multe materiale pe această temă. Profesorul băimărean, îm­preună cu colegii lui, susțin redeschiderea mineritului, dar și o activitate care să țină cont de mediu, de comunitățile în care avem minerit. În acest context, Ioan Bud arată cum este mineritul la alții și cum ar trebui să fie și în România.

Infrastructura României în domeniul minier a fost impresionantă, dar a avut unele neajunsuri. Mine­ri­tul românesc al anilor 1990...2000 avea nevoie de o așezare pe alte baze, de reorganizare, de implicarea instituțiilor statului în monitorizare și control, însă a fost folosit ca masă de manevră poli­tică, distrugere, jaf și catalogat ca o sursă de pierderi pentru economia țării. În acest mod, a fost ștearsă istoria și menirea acestei îndeletniciri milenare, respectată în toate civilizațiile și timpurile.
Strategiile de dezvoltare ale sta­telor care au avut o viziune privind potențialul valorificării resurselor minerale au ținut seama de creșterea populației și a standar­delor de viață, urbanizare și, implicit, a nevoilor de consum ale acesteia, ținând cont de protejarea mediului și dezvoltarea durabilă. Aceste țări au urmat consecvent îndeplinirea obiectivelor stabilite în strategiile proprii, iar în momentul de față statisticile confirmă previziunile lor. Investițiile în domeniul minier pe plan mondial au crescut semnificativ în perioada în care România a decis închi­de­rea, prin dezactivarea capacităților existente.
România are nevoie de o strategie coerentă, de o nouă Lege a minelor prin care întreprinzătorii să beneficieze de un cadru legislativ clar și stabil, cu proceduri simplificate, să fie diferențiate capacitățile mari de producție de cele mici, inclusiv concepte și legislație pentru mine­ri­tul artizanal. Industria minieră din România a suferit cel mai mare colaps din istoria sa, într-un context internațional favorabil dezvoltării valorificării resurselor minerale. În momentul în care în lume se defineau strategii de dezvoltare a industriei miniere în cadrul cărora se preconizau producții până în anul 2020 și previziuni pentru anul 2050, în România se elaborau strategii de închidere a activității.

Dezvoltarea comunităților se ba­zează pe resursele minerale. Gu­ver­nanții multor țări au înțeles acest lucru și au acționat în consecință, acordând exploatării și valorificării resurselor minerale importanța cuvenită. Prezentăm o parte din strategiile și acțiunile de dezvoltare a industriei miniere din țările care au avut o viziune refe­ritor la acest subiect.
În ce privește mediatizarea, a fost sistematic indusă ideea că nu mai avem nevoie de extracția și prelucrarea resurselor minerale, idee susținută atât de persoane din interiorul sistemului sau în legătură cu acesta, cât și din afara lui, de către mass- media, ONG-uri, mediul politic. Prin atacuri consecvente și agresive, s-a ajuns la distrugerea spiritului acestei activități și a șco­lii formate de-a lungul timpului.

Analiza strategiilor de dezvoltare a sectorului minier din diferite țări relevă viziunea coerentă şi funda­mentată a acestora. Țările nordice (Finlanda, Suedia, Norvegia, Da­nemarca, Groenlanda și Islanda) au creat o structură denumită NordMin pentru a-și corela acțiu­nile atât în plan legislativ, cât și științific, financiar etc. Pentru Finlanda, Norvegia și Suedia, exploatarea și valorificarea resur­se­lor minerale este foarte importantă și a devenit expresia unor politici ambițioase de promovare și dezvoltare sustenabilă, reflectate în strategiile adoptate.
 

Strategia Finlandei
 

În anul 2010, guvernul Finlandei adoptă o strategie națională cu scopul îmbunătățirii condițiilor și competitivității sectorului minier. În 2011, apare o nouă Lege a minelor care o înlocuiește pe cea din 1965, sporind posibilitățile includerii considerentelor de mediu și sociale în permisul de exploa­tare. Strategia Finlandei pleacă de la schimbările globale: creșterea populației, urbanizarea și creșterea standardelor de viață care au ca rezultat creșterea, fără precedent, a necesarului de resurse minerale.
Textul strategiei prezintă analiza sectorului minier și estimează posibilitățile de dezvoltare a acestuia (text doar pe 16 pagini).
Documentul este punctat de afo­risme care definesc intenția Finlandei de a gestiona eficient po­ten­țialul minier, asigurând pe termen lung furnizarea de resurse minerale la nivel național și crearea condițiilor pentru dezvoltarea durabilă în viitor.
Producția de aur era în 2009 de 3.996 kg, în 2020 de 8.668 kg. Producția de argint era 11.721 kg în 2009 și a ajuns la 54.833 kg în 2020. În cazul nichelului, pro­ducția era în 2009 de 1.600 t pentru a ajunge în 2016 la 20.654 t şi 41.429 în 2020. Între 2016 şi 2020, creșterea producției a fost de 100,59% pentru nichel, 235,41% pentru argint, 151,11% pentru magnezit, 33,5% pentru zinc.
 

Strategia Suediei
 

Suedia are cea mai mare industrie minieră din țările nordice. În anul 2013, guvernul suedez a prezentat o strategie a resurselor minerale cu scopul creșterii competitivității industriei miniere, pentru a-și men­ține și întări poziția de lider în domeniu între națiunile UE. Bogățiile minerale ale Suediei sunt exploatate sustenabil, respectând și protejând mediul.

Strategia Norvegiei
 

Similar celorlalte țări nordice, Norvegia elaborează în 2013 o strategie prin care guvernul vrea ca țara să fie atractivă pentru activi­tățile miniere. Industria minieră a Norvegiei trebuie să fie printre cele mai prietenoase cu mediul din lume și trebuie să caute activ, pe termen lung, soluții orientate spre viitor. În stabilirea strategiei, se pleacă de la rolul fundamental al exploatării și valorificării resur­se­lor minerale în dezvoltarea co­munității omenești.
În anul 2011, consumul de resurse minerale în Norvegia era de 12 tone pe cap de locuitor. Industria minerală avea 6.000 de angajați (din care 1060 în mineritul meta­lifer) în 1.104 mine și cariere gestionate de 833 de companii.
 

Portugalia
 

În septembrie 2012, Consiliul de Miniștri al Portugaliei semnează și publică documentul „Strategia portugheză pentru sectorul minier” și este pentru prima dată când guvernul emite un astfel de document pentru acest sector de activitate. Principalele lui linii directoare sunt: redefinirea pe baze adecvate a sectorului minier, a ro­lului statului, revizuirea regulilor, precum și organizarea și disciplina acti­vității; dezvoltarea cu­noașterii și apre­cierii potențialului național prin îmbunătățirea metodelor și siste­matizarea informației pentru efi­cien­tizarea utilizării resurselor; dise­minarea și promovarea po­tențialului național prin inițiative de comunicare și creație.

Turcia
 

În 2016, Guvernul Turciei recu­noaște potențialul minier al țării și începe o reformă legislativă prin care intenționează să creeze condiții de creștere și dezvoltare, cu toate că deja nivelul de dezvoltare al sectorului minier era semnificativ.
 

Polonia
 

Polonia era o țară cu condiții economice, politice, geominiere similare României, care a găsit soluții pentru adaptarea industriei miniere la noile tendințe ale economiei de piață și la trendul mondial privind exploatarea și valorificarea re­sur­selor minerale. În 1991, în Polonia a fost reorganizat combinatul „Kombinat Górniczo-Hutniczy Miedzi – KGHM” într-o societate unică a Trezoreriei Statului - KGHM Polska Miedz SA şi au început demersurile pentru privatizare. În perioada următoare, a devenit un mare producător de cupru și argint. În 2021, sărbătorea 60 de ani de la înființare sub lo­zinca „viitorul este făcut din cu­pru“. Are o strategie de dezvoltare până în 2030 şi un orizont pentru 2040.
În perioada închiderii activității miniere în țara noastră, Polonia reușește printr-o politică coerentă să extindă activitatea minieră și să dezvolte capacități de producție pe trei continente: Europa, America de Nord şi de Sud.

Inocularea în opinia publică din România a ideii că industria mi­nieră este păguboasă a fost reali­zată sistematic și cu interes în jefuirea patrimoniului acesteia. Mai mult, au fost alocate fonduri impresionante pentru distrugerea ei sub masca închiderii și con­servării perimetrelor miniere. În contrast cu această politică, în alte țări din Europa și din lume, aflate în condiții asemănătoare, guvernele s-au implicat în elaborarea unor strategii de creștere suste­na­bilă a activității miniere, convinși de faptul că valorificarea re­sur­selor minerale naționale este cheia și motorul dezvoltării economiei.

Statisticile arată evoluția semni­ficativă a țărilor care au mizat pe exploatarea și valorificarea resur­selor minerale proprii, investind în dezvoltarea capacităților existente și creând altele noi. Aceste țări au preferat să prelucreze și să rafineze produsele miniere în întreprinde­rile proprii și să le transforme în produse finite, evitând să exporte materie primă. România a avut capacități de transformare a produselor miniere în produse finite, dar acestea au fost închise și se află, în prezent, în situația de a exporta materie primă. Exploatarea de la Roșia Poieni, depozitele de concentrate din Baia Mare, alte depozite de deșeuri metalurgice și miniere sunt trimise pentru procesare și prelucrare în China.

România şi Europa au nevoie de dezvoltarea sectorului de exploa­tare şi valorificare a resurselor minerale, mai ales în noul context geopolitic. Războiul din Ucraina şi poziționarea Chinei şi a altor state față de acesta schimbă radical necesarul de tehnologie şi apro­vi­zionarea viitoare a piețelor cu resurse minerale. De asemenea, trebuie să fie înțeleasă situația actuală în care progresul în teh­nologie este atât de avansat încât capacitatea de producție este de­pășită de nevoia de materie primă – resurse minerale şi energetice. Este necesară o nouă abordare în strategiile resurselor mi­nerale prin completarea premiselor existente cu nevoile de înarmare, creșterea consumului de resurse minerale generat de război, cutremure, schimbări climatice şi de raportul dintre producția de bunuri şi necesarul de materie primă.
În etica producției trebuie avut în vedere şi proveniența resurselor, mai ales din zone de conflict, instabilitate politică, extragerea cu impact mare de mediu etc.