Omenia poartă halat alb

Pe vremuri i se spunea “secţia rinichilor artificiali”. În termeni medicali se numeşte Centrul de Nefrologie şi Hemodializă al Spitalului Judeţean Baia Mare, condus cu dăruire de medicul şef Daniela Pricop.

Medicul şef Daniela Pricop conduce Centrul de Nefrologie şi Hemodializă al Spitalului Judeţean Baia Mare. Spune simplu, cu modestia specifică oamenilor mari, că ceea ce face este viaţa ei. Acest lucru îl pot confirma şi bolnavii pe care îi îngrijeşte şi care îi sunt un fel de familie: “Pentru cine n-a auzit niciodată de hemodializă, pot spune pe scurt că este vorba de aparate despre care pe vremuri se zicea că sunt “rinichi artificiali”. Aparate la care bolnavii care au insuficienţă renală sunt trataţi, în sensul că funcţia de epurare a rinichiului este preluată de aceste aparate. La pacienţii la care blocajele acestea renale (insuficienţă renală) sunt cornice, în sensul că rinichii nu se mai refac, nu-şi mai revin din boala respectivă, ca să poată trăi, este nevoie să li se cureţe corpul periodic cu ajutorul acestor aparate de hemodializă. La cât timp? În principal de 3 ori pe săptămână între 4 – 5 ore stau la aparat, pentru ca sângele lor să fie curăţat. Da, este impresionant. După părerea mea sunt cei mai luptători bolnavi din câţi există”.

Secţia a fost modernizată în urmă cu un an şi în prezent dispune de 12 aparate sau posturi de dializă care funcţionează şi dimineaţă şi după-masă. În medie, zilnic trec pe aici 30 de bolnavi cu blocaje renale acute: “Anul trecut a fost modernizată toată aparatura. Valoarea este inestimabilă, dacă ne gândim că de ele depind vieţile oamenilor. Aparatele sunt în comodat, iar modernizarea s-a reuşit datorită Spitalului Judeţean. Toate aparatele sunt moderne, foarte prietenoase, atât pentru cei care lucrează cu ele, dar şi pentru pacient, în sensul că se simt bine. Până anul trecut am funcţionat cu aparate care erau depăşite. Ele sunt considerate depăşite dacă funcţionează peste 7 ani, iar noi aveam aparate de peste 7 ani cu 40 – 50 de mii de ore de funcţionare. Erau în parametri, dar erau uzate moral şi fizic. Cu aparatele acestea moderne n-am avut probleme, nici măcar tehnice. Din perspectiva celorlalte dotări, clădirea este ok. Bolnavii s-au învăţat şi le place. Meritul nu este al clădirii sau al meu, este al aparatelor şi al asistenţilor care lucrează cu aceşti bolnavi. Nu sunt mulţi, dar îi iubesc foarte mult şi oamenii vin cu încredere şi cu drag, iar ăsta e mare lucru. Că venind de 3 ori pe săptămână e important să nu vii cu ură la spital. Sunt doar 6 asistenţi care lucrează mult şi greu, dar cu ei facem faţă tuturor problemelor. Din păcate, nu se pot face angajări. Dar sunt oameni dedicaţi şi au venit întotdeauna dacă au fost urgenţe, indiferent dacă a fost noapte sau duminică. Deşi nu le spun în faţă, sunt oameni foarte buni şi este meritul lor”.

Întâlnindu-se de trei ori pe săptămână cu bolnavii, bineînţeles că se leagă prietenii şi legături sufleteşti. Medicul Daniela Pricop spune că: “Familia e un suport pentru bolnavi, dar noi, respectiv asistenţii, suntem celălalt suport, câteodată chiar mai mare decât al familiei. Îşi ştiu poveştile, problemele, vorbesc şi trece timpul mai uşor. Deşi sunt televizoare să treacă timpul mai uşor, bolnavii preferă să povestească în timpul ăla atât între ei, dar şi cu asistenţii. Iar acest lucru e foarte important. Asistenţii, după atâta experienţă şi discuţii devin chiar un fel de psihologi, că le ştiu problemele şi necazurile. Trebuie să le facem viaţa mai uşoară pentru că aceşti bolnavi sunt nişte luptători şi Doamne fereşte, poţi să ajungi la bolile acestea fiind perfect sănătos anterior. Cade ca un trăznet asupra ta chestia asta cu venitul la spital atât de des. E nevoie şi de nişte intervenţii chirurgicale pe care le facem la Spitalul Judeţean. Înainte, pe vremuri, îi trimiteam pe la Cluj, Timişoara pe unde puteam, dar acum le facem aici”.

Acum, pe tratament cronic sunt înregistraţi aici 52 de bolnavi: “Am avut multe insuficienţe renale acute care au şi scăpat, adică bolnavi la care le-am făcut dializa temporar, câteva şedinţe, după care şi-au reluat funcţia şi sunt bine. Am avut şi bolnavi pe care îi primim din sistem privat când au probleme. Este vorba ba de intervenţii chirurgicale, infarct etc. şi atunci îi dializăm noi. Şi pe ei îi cunoaştem pe toţi, că practic tot de aici au plecat. Bolnavii sunt din Maramureş, dar am avut şi pacienţi din Sălaj. Acum, cel mai de departe vine un bolnav din Sighetu Marmaţiei, care nu vrea să facă dializă la Sighet. Nu aş putea să spun din ce motive, cred că tot pe motiv că s-a ataşat de asistenţii noştri. Are o poveste mai interesantă, şi suntem ca şi fraţii lui şi atunci vine aici că se simte ca acasă. Înainte aveam din Borşa, dar acum toată zona Maramureşului Istoric se duce la Sighet, că sunt mai aproape de casă şi drumul e greu, mai ales iarna”.