Nebuloasa e-factura

În luna iulie, guvernanții au anunțat cu surle și trâmbițe marea reușită de a primi derogare din partea Uniunii Europene să introducă e-factura în toate tranzacțiile între persoane impozabile stabilite pe teritoriul României din 1 ianuarie 2024. Decizia a fost publicată de mai bine de o lună în Jurnalul Oficial al UE. Și, în mod normal, ar trebui urmată de un act normativ pe plan intern, având în vedere că vorbim de un act normativ cu impact major asupra economiei. Realitatea este însă cu totul alta. Dar pe nimeni nu pare să intereseze că nici firmele și, mai ales, nici serverele ANAF nu sunt pregătite pentru această măsură. 

Anul trecut, România a introdus sistemul e-factura în relegația Bto G, adică dintre mediul de afaceri și autoritățile publice, dar și în sectoarele economice considerate ca fiind cu risc. După un an, în afară de cheltuielile în plus pentru firme și faptul că serverele ANAF cedează tot mai des, nimeni nu a prezentat un raport bazat pe cifre, care să arate că măsura într-adevăr a fost benefică: că ar fi scăzut frauda, evaziunea fiscală etc. Mai mult, în realitate, deși facturile se transmit prin e-factura, sistem care dă foarte multe erori, multe dintre autoritățile statului solicită în continuare și factura pe hârtie. Care e scopul acestui sistem? Nu știe nimeni cu exactitate, dar asta nu-i împiedică pe guvernanți să îl extindă, pe principiul „dacă ceva nu merge, îl extindem”.
Astfel, în luna iulie, Ministerul de Finanțe anunța glorios într-un comunicat de presă că e-factura va fi aplicat generalizat, adică și în relația dintre agenții economici (Business to Business) din 1 ianuarie 2024. „La 27 iulie 2023, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 188, Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023 de autorizare a României să introducă o măsură specială de derogare de la articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Decizia permite României, începând cu 1 ianuarie 2024, să instituie facturarea electronică obliga­torie pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României. Măsura este aplicabilă până la 31 decembrie 2026. În cazul în care consideră necesară prelungirea măsurii speciale, România poate transmite Comisiei o cerere de prelungire, împreună cu un raport de evaluare a eficacității măsurilor naționale din perspectiva combaterii fraudei și a evaziunii fiscale în domeniul TVA, precum și a simplificării colectării TVA”. Tot atunci ministrul Marcel Boloș spunea: „Este o decizie pe care o salut și care ne va fi de mare folos. Va însemna creșterea transpa­ren­ței, monitorizarea precisă a tranzacțiilor și rapor­tarea în timp real către au­toritățile fiscale, fiind un instrument valoros în eforturile noastre de a proteja bugetul public și de a asigura o concurență echitabilă între contribuabili. Faptul că facturarea electronică asigură o înregistrare precisă și verificabilă a tranzacțiilor comerciale facilitează procesul de verificare și audit, asigurând că tranzacțiile sunt conforme cu reglementările fiscale și nu au fost manipulate în mod fraudulos. Im­plementarea fac­tu­ră­rii electronice obligatorii elimină posibilitatea utilizării facturilor false sau duplicat, deoarece fiecare tranzacție este înregistrată în mod unic. Mai mult, sunt schimbări care ne vor permite să eliminăm cât mai multe declarații și for­ma­lități fiscale, aspect care va reduce din povara fiscală pe care o suportă con­­tribuabilii”.

În același comunicat se anunța că: „În perioada următoare vor fi stabilite categoriile de operatori economici care au obligația de a emite facturi electronice în relația business-to-business (B2B) şi de a le transmite prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, precum şi data de la care intervine această obligaţie” și era prezentată o lungă listă de „beneficii” vezi Doamne:
„RO e-Factura are beneficii importante atât pentru administrația publică, cât și pentru mediul privat:
• Oferă o imagine de ansamblu, în timp real, asupra execuției bugetare și în următoarea etapă, a tranzacțiilor în relația business-to-business (B2B);
• Contribuie semnificativ la reducerea fraudei TVA la nivel național, cât și în cadrul Uniunii Europene. Va reduce pierderile asociate cu evaziunea fiscală;
• Va fi un sistem interconectat cu celelalte sisteme deținute de statele membre ale UE;
• Va asigura posibilitatea participării în procesul de achiziții publice a oricărei entități din oricare stat membru al Uniunii Europene;
• Sistemul va oferi date în timp real, lucru care va conduce la eficientizarea procesului de colectare și, implicit, asigurarea necesității de investiții ale statului român;
• Eficiență, predictibilitate și transparență în cheltuirea banilor de către instituțiile publice;
• Va contribui la dezvoltarea mecanismului de verificare documentară (desk – audit – control ANAF - Antifraudă de la distanță) pentru acțiunile de conformare și prevenire;
• Datele colectate prin acest sistem vor fi suport pentru analize predictive mai detaliate ale evoluției economice, identificarea asimetriilor din economie și implementarea unor politici fiscale pertinente care să asigure un cadru natural de dezvoltare a mediului de afaceri;
• Elimină vulnerabilitățile vechiului sistem de facturare pe suport hârtie”.

Bun, revenind la realitatea pe care guvernanții nu par să o cunoască deloc, sunt câteva probleme majore. Prima este că, la mai bine de o lună de la comunicatul glorios, nu au fost stabilite categoriile de operatori economici care sunt obligați să folosească e-factura, nu a fost emis niciun act normativ în acest sens, care să spună clar de când se aplică această obligativitate și cum. Asta deși mai sunt circa 4 luni până la 1 ianuarie 2024, iar această măsură are un impact major asupra mediului de afaceri. A doua problemă majoră este faptul că sistemul ANAF abia face față reglementărilor actuale, fiind probleme aproape lunar. Cum vor rezista serverele la milioane de facturi dacă nu fac față în prezent? O a treia problemă majoră este modul în care este prezentată propagandistic această măsură. Directivele UE stabilesc că facturile pot fi emise în orice format și pe orice suport: electronic sau online. România a cerut derogare de la această directivă, dorind să impună trei ani doar factura electronică pe motiv că va reduce frauda și evaziunea fiscală. Și Polonia a cerut același lucru cam în aceeași perioadă cu România, dar a anunțat recent că nu va introduce e-factura în relația dintre firme decât din 2025. Dar, deh, noi suntem mai cu moț și mai pregătiți decât polonezii. Noi putem. Teoretic. Deoarece, practic, studiile spun altceva.   
Din punctul de vedere al canalelor de transmitere a facturilor, din sondajul EY România reiese că modul în care mediul de afaceri românesc facturează în acest moment este destul de eterogen, cele mai multe companii utilizând un mix de canale.

Astfel, la întrebarea privind căile prin care sunt emise şi comunicate în prezent facturile către clienţi, 57% dintre respondenţi au declarat că fac acest lucru electronic (cu 11% dintre respondenţi care utilizează EDI), 11% comunică prin poştă/curier pentru exemplarele printate, 22% facturează atât electronic, cât şi pe hârtie, iar restul de 10% facturează prin diverse canale fiind înrolaţi şi în sistemul RO e-factura pentru produsele cu risc sau canalul B2G.

Cât privește facturile de la furnizori, acestea sunt primite în cele mai multe cazuri electronic - 44% (e-mail, EDI), apoi prin curier/ poştă (imprimate pe hârtie) - 30%, prin SPV şi unul din canalele de mai sus pentru facturile aferente bunurilor cu risc fiscal ridicat sau pe relaţia B2G - 5%, alte căi (de exemplu, atât electronic, cât şi pe hârtie) - 21%.

În privința modului de preluare a datelor aferente facturării clienților în sistemul financiar-contabil, 85% din respondenţi au indicat faptul că procesul este automat sau semi-automat. La polul opus, în ceea ce privește facturile primite de la furnizori, a reieșit că datele din facturi sunt preluate în proporție semnificativă, respectiv 66%, manual.

În ce măsură consideră companiile românești că sunt pregătite pentru aplicarea facturării electronice de la 1 ianuarie 2024? „Nu suntem pregătiţi - au răspuns 39%, respectiv 32% care au declarat că sunt pregătiți în proporţie de 30-50%. Surprinzător sau nu, aproape o treime dintre cei intervievaţi au spus că nu au analizat încă impactul acestei cerinţe.

Întrebați care ar fi un intervalul considerat rezonabil pentru conformarea la regulile de facturare electronică prin intermediul platformei disponibile prin Ministerul de Finanţe, respondenții au indicat astfel: 30% din companii au nevoie de 6 luni până la 1 an, 26% din companii au nevoie de 1 până la 2 ani, în timp ce 20% din companii au nevoie de peste 2 ani.

Principalele costuri suplimentare pe care companiile consideră că le vor avea pentru adaptarea la cerințele RO e-Factura vor fi generate de implementarea unei soluții tehnice care să permită generarea facturii electronice, comunicarea prin SPV şi procesarea ulterioară a mesajelor generate din SPV în legătură cu e-Factura, au exprimat peste trei sferturi (76%) dintre companiile participante la sondajul EY. Au urmat, în ordine, asigurarea unei piste de audit între factura tradițională şi e-Factura (arhivare, reconciliere, trasabilitate) - 11%, costuri cu resurse umane suplimentare - 5%, în timp ce 7% din respondenți se arată îngrijorați de toate aceste constrângeri. Surprinzător, doar 1% din respondenți şi-au ridicat problema asupra unui potențial impact asupra fluxurilor de numerar, în cazul condiționării de către clienți a plății facturilor de transmiterea prin SPV.

Interesează pe cineva astfel de cifre? Întrebarea este retorică...

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/1553
A CONSILIULUI
din 25 iulie 2023
de autorizare a României să introducă o măsură specială de derogare de la articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Prin derogare de la articolul 218 din Directiva 2006/112/CE, România este autorizată să accepte numai facturi emise de persoane impozabile stabilite pe teritoriul României sub formă de documente sau mesaje în format electronic.

Articolul 2
Prin derogare de la articolul 232 din Directiva 2006/112/CE, România este autorizată să prevadă că utilizarea facturilor electronice emise de persoane impozabile stabilite pe teritoriul României nu face obiectul acceptării de către destinatarul stabilit pe teritoriul României.

Articolul 3
România notifică Comisiei măsurile naționale de punere în aplicare a măsurii speciale prevăzute la articolele 1 și 2.

Articolul 4
(1)   Prezenta decizie produce efecte la data notificării.
(2)   Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2024 până la data care survine prima dintre următoarele două date:
(a) 31 decembrie 2026; sau
(b) data de la care statele membre aplică orice dispoziție națională pe care au obligația să o adopte în cazul în care se adoptă o directivă de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește normele în materie de TVA pentru era digitală, în special a articolelor 218 și 232 din directiva respectivă.
(3)   În cazul în care consideră că este necesară prelungirea măsurii speciale prevăzute la articolele 1 și 2, România transmite Comisiei o cerere de prelungire, împreună cu un raport de evaluare a eficacității măsurilor naționale menționate la articolul 3 din perspectiva combaterii fraudei și a evaziunii fiscale în domeniul TVA, precum și a simplificării colectării TVA. Raportul respectiv evaluează, de asemenea, impactul măsurilor în cauză asupra persoanelor impozabile, analizând în special dacă aceste măsuri contribuie la creșterea sarcinilor și a costurilor administrative ale acestor persoane.