Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 21 Noiembrie , 2005
Neamul Cenusarestilor
Luptele interne in cadrul cluburilor sportive si bataia pe ciolanul (mai mic decat oricand) aruncat de autoritati, au mutat lupta de pe teren in culise. Rezultatul: haos si rezultate modeste.
Zicala „Cainii latra, caravana trece” si-a gasit aplicare cum nu se poate mai bine in sporturile de echipa din Maramuresul anului 2005. Cei care au avut parte de liniste au progresat si au inregistrat succese, cei care s-au luptat pentru o „bancnota-n plus” au sfarsit in haos si dezbinare.
Rateul anului l-a dat cel mai iubit club al judetului, HC Minaur Baia Mare, care dupa un sezon incheiat pe pozitia a treia si o finala de cupa pierduta in ultima secunda a reusit sa destrame o superechipa si sa-si disperseze in toate cele patru zari jucatorii care se aflau in pragul punctului maxim al carierei lor. Vinovatii inca nu s-au stabilit (Lascar Pana si Nicolae Bud, fiind implicati in ecuatie) insa Minaur e departe de ceea ce ar fi putut fi.
HCM Baia Mare sufera din lipsa acuta a banilor, sponsorii fiind multi dar cu un aport minor, asigurand traiul echipei de pe o zi pe alta. Tinerele sperante au ramas doar la stadiul de promisiuni, plafonate si incapabile de concentrare la miza meciului. Cu un start de campionat catastrofal, echipa care acum l-a inregimentat pe antrenorul Ioan Baban candideaza cu brio la premiul „deziluzia anului”.
De partea cealalta a balantei se afla rugbystii de la Remin, incontestabil cea mai buna echipa a judetului in 2005, cu medalii de bronz in vara si o pozitie secunda care da sperante pentru un titlu de campioana nationala, desi mai e de disputat un retur care se anunta extrem de dur. Linistea si siguranta financiara a echipei a adus echipei antrenate de Eugen Apjok nu mai putin de 6 jucatori convocati la echipa nationala.
Voleibalistii de la Explorari, salvati de la retrogradare de o decizie federala, au renascut in toamna lui 2005, facand uitate evolutiile penibile din sezonul trecut.
Un caz aparte e fotbalul, acolo unde, desi aflata in procedura de faliment si cu salariile neplatite de luni intregi, FC Baia Mare, ocupa pole-position-ul seriei a VIII-a a Diviziei C cu mari sanse de a promova, iar debutanta in C, Marmatia Sighet, incearca salvarea de la retrogradare.
Concluzia: sportul e o afacere in care in 2005 s-a investit prea putin si s-a obtinut tot atat. Dar dezamagirile cele mai mari nu le-au avut investitorii, ci spectatorii, tot mai putini pe arene.
Razboaiele anului
Conflictul anului i-a avut protagonisti pe Lascar Pana si pe Nicolae Bud. Pornit de la o cearta minora, invitarea jucatorilor echipei la o petrecere organizata de Bud fara acordul lui Pana, subiectul a devenit cel mai mediatizat scandal al verii, lasandu-se cu vorbe grele, denigrari publice si demisii. Prin urmare, aproape 15 jucatori de certa valoare au parasit echipa, nimeni nu s-a inghesuit sa mai vina la Baia Mare, iar ulterioarele plombe ucrainene au esuat lamentabil. Invingator la puncte: nimeni. Suparat pe echipa, vicele HCM-ului, Liviu Bala, a demisionat facand valuri acum o luna. Azi, face parte din nou din conducerea clubului. Invingator prin KO: suspansul. FC Baia Mare se afla in stare de faliment din cauza datoriilor, insa cauta solutii de redresare. Petru Andronic si Emil Jecan incearca implicarea autoritatilor locale in salvarea clubului, dar inca nimic nu e finalizat concret. Invingator: Adalbert Rosznay, antrenorul ce a dus echipa pe primul loc.
Talente si monumente
Vasile Ghionea, desi originar din Craiova, a fost sportivul emblematic pentru prima parte a anului, in ceea ce priveste sporturile de echipa din Maramures. Handbalistul, care acum evolueaza la Dinamo, a devenit extrem de cunoscut dupa ce a devenit golgeterul echipei si a debutat in echipa nationala (fiind remarcat de multe ori ca fiind cel mai bun de pe teren in turneele de pregatire). Cum nu stim sa ne pastram valorile, acum Ghionea a trecut in tabara adversa. Dintre componentii actuali, singurul nume de „legenda” a ramas portarul Daniel Apostu. Magdalena Kenghel si veterana Maria Pop au dus greul sezonului la HCM Baia Mare (Kenghel este in topul marcatoarelor din Liga nationala). Revirimentul echipei Explorari se datoreaza in mare parte talentului de antrenor al lui Marius Botea, cel care a reusit sa transforme jucatori plafonati in valori. Eugen Apjok (antrenor-jucator Remin) a fost conducatorul echipei nationale de rugby care a dat piept cu o selectionata din emisfera sudica, si poate fi considerat artizanul din umbra al succeselor echipei. Din cauza diviziei in care joaca, putem considera fotbalul maramuresean doar o cenusereasa in marea de cenusa a sportului din judet.
Piticii anonimi
Echipele „mici” ale judetului s-au zbatut in anonimat, rezultatele lor fiind amintite doar in treacat de specialisti. Trebuie totusi remarcat triumful juniorilor de la CS eXtrem, campioni nationali la handbal atat la feminin, cat si la masculin, dar si performanta clubului Marta, clasat al doilea la masculin. Voleibalistele de la CSS Baia Mare au repetat performanta la nivel de juniori, insa fara echipa de seniori reusita nu se va materializa in viitor. Pe plan fotbalistic remarcam reusita celor de la Autoglobus, campioana Maramuresului la futsal si fruntasa in Divizia C la mijlocul turului. Fotbalul judetean a abundat in scandaluri specifice esalonului, insa numarul acestora s-a redus fata de anii precedenti. Din pacate, 2005 a marcat si desfiintarea unor sectii de handbal si volei din cauze financiare.
Claudiu BABAN
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.