Ne-a părăsit o legendă

Asta este și va rămâne totdeauna, pentru toți cei care l-au cunoscut îndeaproape, iubitul nostru dascăl Petru Aurelian Simionescu.
Vestea dispariției sale ne-a cutremurat. Îl știam aplecat asupra cărții, în vârtejul disputelor știin­țifice, preocupat să afle cât mai multe, să scrie lucruri pe care le considera folositoare în circulația lor binefăcătoare.
În trecerile sale prin amfiteatrele Institutului de Mine din Petroșani, degaja un parfum aparte. Omul de la catedră cunoscut de noi, cei din băncile prestigioasei Alma Mater de pe Jiu, flancată de respirația adâncă a marelui și întinsului bazin carbonifer, dispunea de proprietățile aparte, proprii celor dotați, capabili să galvanizeze interesul pentru tot ce venea către tine. A supravegheat, promoții la rând, pornirea în lume a zeci de liceeni, dispuși să participe la punerea în valoare a subsolului ro­­mâ­nesc. Veneam care de pe unde, de pe băncile liceelor, dispuși să înțelegem cât mai bine rostul nostru pe lume. Domnul PROFESOR s-a considerat dator să ne modeleze pasiunea pentru ce ne propuneam, catalizând dorința noastră pentru această profesie nobilă și atât de binevenită la scara societății. Am văzut mereu în ținuta sa intelectuală pe dascălul de care aveam nevoie. Riguros, exact, metodic și convingător. Era la baza acestui comportament ideal o temeinică știință de carte, adunată în ani de studii, între zidurile școlii și în afara ei. Ni s-a relevat o stăruitoare poftă de învă­țătură pentru lărgirea propriului orizont de cunoaștere, preocupat de dorința de a ne stimula nouă amplitudinea sensibilității profesionale.
Eu, unul, l-am urmărit, l-am ascultat și l-am urmat cât am putut. Îl consider MENTORUL meu în adevăratul sens al cuvântului. Datorită extraordinarei priceperi de a te antrena, fidel și benefic, spațiul multidimensional al domeniului nostru, am izbutit, zic eu, să mă fac de folos pe unde am ajuns să mă exprim profesional, să încerc să văd mai departe.
Am fost impresionat de râvna sa, de capacitatea de a face din bibliotecă – aici ori în străinătate – un punct geometric de mare și permanentă atracție. Eminentul nostru dascăl și pedagog s-a dorit și a reușit să se confirme un student perpetuu, un personaj cu cartea în față. Lucrările publicate stau mărturie acestei vocații.
În raporturile cu noi era pedagogul ideal, apreciat și venerat. Îi doream compania și căpătam pentru noi înșine „merinde de drum lung” la orice ocazie de a-l ști aproape.
N-a ezitat să rămână activ chiar și în anii din urmă, intervenind cu opinii avizate în varii teme din actualitate.
Am aflat că, la un moment dat, și-a rezervat existența și pentru viața de gospodar, întemeind o binevenită existență rurală, undeva în județul Gorj, la Runcu.
Profesorul Petru A. Simionescu, prin plecarea sa dintre noi, mă îndurerează până la lacrimi. Golul creat acolo unde eram obișnuiți
să-l știm este realmente unul imens și greu de acceptat. Îmi vor fi de folos rememorarea bogăției de cunoștințe, povețele oferite cu dărnicie, sfaturile de ordin pragmatic și metodologic.
Domnul să vă aibă în pază, iubite domnule Profesor! De un lucru să fiți convins: NU VĂ VOM UITA NICIODATĂ!