NATO-UE: „prieteni-concurenti” in Estul Europei

Rolul si obiectivele Uniunii Europene (UE) si ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) in estul Europei difera din ce in ce mai mult. De altfel, si atitudinea est-europenilor fata de NATO este mult mai retinuta decat fata de UE. Intr-adevar, este aproape imposibil sa-i imaginezi pe sarbi votand pentru politicienii pro-NATO, dupa bombardamentele din 1999, noteaza cotidianul rus Gazeta, citat de Rompres. Circa 40 la suta dintre sarbii care s-au prezentat la vot au sprijinit coalitia „Pentru o Serbie europeana”. Acest fapt este surprinzator, pentru ca este vorba despre o tara care in ultimii ani si decenii a vazut din partea Occidentului mai putin bine decat orice alt popor est-european. Potrivit Gazetei, oricat de mult ar fi criticat proiectul european integrationist, inclusiv in Europa insasi, in multe tari ale fostului lagar socialist el mai exercita destula atractivitate. Sau cel putin nu provoaca o reactie de respingere. UE este perceput intr-un mod destul de pozitiv de vecinii sai estici. In acest sens, ziarul rus prezinta recentele afirmatii ale presedintelui moldovean, „euro-comunistul Voronin”, care a declarat ca orientarea strategica a tarii sale spre UE ramane neschimbata, dar ca intr-o apropiere stransa de NATO Chisinaul nu este deocamdata interesat. Potrivit sociologilor, majoritatea fostelor republici sovietice, cu exceptia tarilor baltice si a Georgiei, nu nutresc prea mare simpatie fata de NATO. Nici ucrainenii nu constituie o exceptie, in pofida atitudinii pozitive fata de Alianta Nord-Atlantica a unei parti a elitei politice din aceasta tara. Se pare ca, pe masura inaintarii ambelor proiecte integrationiste occidentale spre Est, rolurile lor difera din ce in ce mai mult. Pana de curand, aderarea statelor est-europene la NATO preceda de obicei la integrarea lor in UE si era un fel de masura pentru gradul de pregatire al uneia sau alteia dintre fostele tari sovietice in ceea ce priveste includerea in civilizatia occidentala. De exemplu, Romania si Bulgaria au devenit membre ale Aliantei in 2004, iar la UE au aderat peste trei ani de zile. Cu cat mai mult se extinde NATO, cu atat mai tare ramane in urma ei UE. La Bruxelles nu se ascunde ca deja aderarea Romaniei si Bulgariei la UE a fost mai degraba un gest politic decat o corespundere economica si legislativa reala a acestor tari fata de standardele europene, subliniaza Gazeta. In Europa a inceput sa se vorbeasca despre „enlargement fatigue” (extindere obosita) care se inregistreaza in opinia publica, in special cand este vorba despre posibilitatea acceptarii in UE a Turciei musulmane. Retorica ideologica, folosita de ambele structuri in vederea motivarii politicii de extindere este asemanatoare. Si UE, si NATO insista asupra faptului ca membri in cadrul lor pot deveni doar state democratice, proclamandu-se drept „spatii ale libertatii si democratiei”. In practica, insa, structura si politica acestor doua organizatii, la fel ca si obiectivele lor in zona Europei de Est si a fostei URSS difera substantial, considera ziarul rus. Potrivit Gazeta, UE nu este interesata in a-si crea probleme pe flancul sau estic. UE este orientata mai degraba spre solutionarea problemelor interne, reactionand in mod dureros la perturbatiile din exterior. Acest lucru explica reactia alarmanta a europenilor la conflictele regulate dintre Rusia si vecinii sai apropiati pe marginea tranzitului de petrol si gaz in Europa. De fapt, UE nu este pregatita pentru atingerea unor obiective geopolitice mari, neavand practic o strategie fata de Balcani si tarile din CSI. Dimpotriva, activitatea NATO in estul Europei este in crestere. Pentru elitele pro-occidentale ale unor tari precum Ucraina si Georgia, aderarea la NATO constituie simbolul iesirii din sfera de influenta a Rusiei. Totusi, atunci cand statutul de membru in NATO inceteaza sa mai fie un fel de „statie intermediara” in drumul spre UE, rezulta ca Ucraina si Georgia sunt dispuse sa-si asume o parte dintre obiectivele geopolitice ale lumii occidentale, fara o integrare social-economica deplina in aceasta lume. Luand cuvantul in cadrul unei conferinte internationale, Vaclav Havel a exprimat ideea ca arealurile UE si NATO ar trebui, in mod ideal, sa coincida, pentru ca „spatiul prosperitatii” si „spatiul securitatii” sa se uneasca si sa creeze impreuna „spatiul libertatii”. In realitate, tocmai in prezent UE si NATO se afla cel mai departe de realizarea unor astfel de idei. Coplesit de probleme economice si de reforme interne, UE este din ce in ce mai putin dispus sa se ocupe de „politica pura”. Dimpotriva, NATO se ocupa exclusiv de aceasta. Doar nu intamplator, proiectul extinderii Aliantei presupune intarirea flancului estic si sud-estic al lumii occidentale, a granitelor sale atat cu Rusia, cat si cu regiunea Orientului Mijlociu (OM). Din cate se poate vedea, contradictiile dintre UE si NATO nu au gasit, deocamdata, oglindire in politica externa rusa, cu toate ca pentru Rusia ele deschid posibilitati destul de interesante, subliniaza in final Gazeta. Gazeta