Natiune, naratiune, fictiune - Visul pamintului

Cand treceau pe langa el, oamenii calcau pe varfuri si cuvintele lor se uscau ca sub un vant aspru. Intorceau capul, cautand in gropile ulitei praf gros, sa-l astearna peste trupul lui. Se obisnuisera sa-l afle, dimineata, cu obrazul lipit de pietrele mari de pe ulita, ca si cum, peste noapte, pamantul fierbinte, intr-un ritual invatat, scotea morti deasupra. Nici macar vorbele babelor nu mai cadeau peste el; pana si ele se obisnuisera cu hoitul acela, ca o boala a pamantului. Pana-si ridica el fata din colbul drumului, popoare de furnici purtau, in gurile lor otravite, bucati din carnea lui. Intre coaste isi facuse loc o piatra ascutita, ca un jungher, scormonind adanc in carne; un viezure incapatanat tremura scobindu-i maduva oaselor. (...) Ciurdarul satului dormise bine. Atat de bine, incat dimineata a plesnit cu biciul prima vaca peste uger. Se simtea stapan peste ciurda lui, ca si cum femeia pe care-o visase era facuta din oasele vacilor pe care le sficuia cu pielea aspra a biciului. Cand l-a vazut, ca pe un prunc, muscand din coaja drumului, a ras. Foarte aproape de el, femeia din visul lui, se intinsese, cu bratele moi, cu pantecul cald, parul curgand peste marginea drumului. Vacile au mugit, intinzandu-si gaturile spre apus. Biciul a suierat desupra lor si copitele incordate au scrasnit in prundul ulitei. Prima vaca a sarit inapoi dupa ce a simtit sub picioare trupul moale al omului cazut. A doua a intins curioasa botul deasupra mainii zdrobite si mirosul sangelui cald a facut-o sa se retraga. Cele din spate l-au ocolit ca pe o buruiana otravita, intorcandu-si nemultumite capul in alta parte. O vaca ce tocmai fatase, miscandu-se greu, a purtat sub copite carnea sfaramata din trupul lui, pana cand pamantul ars i-a supt dintre unghii culoarea cruda a sangelui. (...) Tocmai pe cand se auzea clopotul cel mare de la biserica, a incercat iar sa-si ridice fata din prundul drumului. De sub el, umbra groasa si neagra a sangelui curs din mana zdrobita se dezlipea, in fasii subtiri, urcand ca niste pui de sarpe pana pe pieptul lui. Mana zdrobita s-a miscat, incercind sa atinga piciorul femeii... un picior care semana cu picioarele tuturor femeilor pe care le pipaise... cu bratele moi, cu pantecul cald, parul curgand peste marginea drumului. O clipa i s-a parut ca ea se apleaca si-i prinde barbia zdrobita cu doua degete. Dincolo de rau, ciurdarul se intinsese sub umbra copacilor. Vacile stateau si ele, rumegand. Numai ce-a atipit si ea s-a ridicat din iarba, firesc, ca si cum abia de cateva ore s-ar fi despartit, mangaindu-i barbia si curgand peste trupul intins... Ciurdarul a dormit bine si dupa-amiaza, de aceea zambea si acum, seara, cand se intorcea cu vacile de la pasune. In drum spre casa, vacile au ocolit o pata neagra din drum, mugind nelinistite. El a calcat peste sangele inchegat si-a lovit, in joaca, o vaca ce tocmai fatase, peste uger. La crasma, de dupa pod l-a vazut pe trepte: cu mana zdrobita langa o sticla de tarie, vorbind singur. De langa el s-a ridicat, ca o umbra, femeia cu bratele moi, cu pantecul cald, parul curgand peste marginea drumului. Emanuel LUCA