Natiune, naratiune, fictiune - Vacanta narativa

De multa vreme, autorii acestei rubrici nu s-au mai oprit la plutonierul Borsila. De atata tacere si uitare Borsila a îmbatranit; statura lui, pana mai ieri impunatoare, cu umeri lati si patece împins înainte pentru a trezi respectul în privirile satenilor a început sa semene cu o jucarie stricata, tradand fragilitate, ca si cum sub uniforma nu pielea ci plasticul, nu sangele ci apa, nu muschii ci canepa ar purta pe ulitele satului umbra politistului. Unul dintre autori a venit cu propunerea sa-l pensionam: „nu mai are charisma, nu-l mai vrea nimeni”, a spus cel care se ocupa cu descrierea peisajului, deranjat vizibil de faptul ca Borsila nu mai iese pe teren ca pana acum, iar el, peisagistul, s-a plictisit sa tot zugraveasca interiorul postului de politie, crasma întunecoasa si terasa unde plutonierul sta ceasuri întregi cu o halba de bere în fata privind pierdut ulita de la capatul satului, ca si cum acolo ar fi disparut momentele lui de glorie. Propunerea a fost respinsa, în primul rand din motive economice (un personaj nu se face asa, cu una cu doua; e nevoie de timp, cercetare, investitii, figuranti care prin contrast sa puna în evidenta eroul etc.) apoi, din motive subiective (autorul care se ocupa cu introspectia si cel care se ocupa de descrierea personajului se atasasera prea mult de Borsila, castigasera chiar bani seriosi de pe urma acestui personaj, într-un fel le devenise chiar prieten si „nu e asa usor sa te desparti de cineva cu care ai împartit o paine la bine si la greu”, au adaugat ei). Tensiunea crestea la masa autorilor, cel care era responsabil cu dialogurile a recunoscut ca, în momentul de fata, nu mai poate scoate nimic spectaculos de la Borsila: „Domnilor, nu mai are vana!... Întelegeti? De la o vreme vorbeste mult, fara sa spuna nimic... Nu va mai spun de momentele în care se îmbata.... îl apuca sughitul si nu mai înteleg nimic din ce vorbeste. Mi-e imposibil sa trec pe hartie bolboroselile lui”. Unul mai mic, slab si cu un început de mustata, venit de curand la masa autorilor si care se ocupa cu numele personajelor, a ridicat timid doua degete: „Eu zic ca putem scoate ceva si din treaba asta... De pilda, sa-i dam un ajutor, un ajutor de plutonier. I-am putea zice Tatoc - un nume des întalnit pe la sate si care, arata prin numele sau ca este înca un copil, adica învata de la Borsila, îsi trage seva din întelepciunea lui, daca întelegeti ce vreau sa spun...” „E buna propunerea”, interveni cel care se ocupa de cercetarea etnologica, „de pilda, ar putea traduce el în cuvinte bolboroselile lui Borsila, ar putea sa le patrunda sensul, sa le decodifice. Caci, sughitul .....o credinta foarte raspîndita la noi e: daca sughiti, te pomeneste cineva, sau te doresc prietenii....”, nu se putu el abtine sa dezvaluie din vastele cunostinte. Cel mai în varsta, seful, dupa pozitia pe care o ocupa la masa autorilor, plictisit de lungimea discutiei, preocupat mai mult de planurile de vacanta, completa rapid procesul verbal al sedintei si încheie: „Borsila ramane! Asa batran cum e, mai are multe de spus. E buna ideea cu ajutorul sefului de post. Se aproba. Pana saptamana viitoare vreau fisa postului, descrierea amanuntita, potretul fizic si moral pentru Tatoc”. Emanuel LUCA