Natiune, Naratiune, Fictiune: Unghiile la control!

Plutonierul Borsila trase aer adanc in piept. Aerul rece al diminetii ii navali in plamani limpezindu-i sangele molatec, lenevit sub mangaierile noptii. Privi lung in zare cum se desprinde ceata de camp, cum bruma de frunze, cum pasarile de copaci. Slobozi aerul cu un suierat lung si, pe parcurs, improviza chiar o linie melodica. Mai linistita la inceput, abia apoi cand se simti stapan pe melodie ii dadu drumul, improvizand floricele pe alocuri. Deodata se opri. Brusc, umarul drept facu o jumatate de rotatie. In aerul diminetii se auzi zgomotul aspru si metalic al fermoarului. Se intoarse si pasi apasat spre postul de politie. Pe treptele de piatra, inca reci, adjunctul Tatoc isi freca palmele mari cat niste lopeti de impins zapada. „No bine, no haida!” isi striga Borsila subalternul iesind in drum. Nu si-au vorbit aproape deloc. Borsila a vrut sa-i mai sublinieze ultimele detalii, de finete: „Daca el vrea s-o taie prin gra...”. „Stiu. Somez. Armez. Voce autoritara...” il completa adjunctul cu lectia bine pregatita. „Si daca el ridica la noi ma...”, il incerca Borsila. „Sar pe el. Cristelnita lui de crestin prefacut! Ce dracu’ domn’ sef, n-am repetat noi asta, de stiu pana si ce numar poarta la ciorapi suspectu’?” se arata Tatoc suparat. In rest, pe drumul ars de bruma, au mers umar langa umar fara a schimba vreo vorba. Abia in fata portii suspectului, Borsila l-a mai intrebat: „E totul in regula? Sa nu cumva sa...”, dar degetul mare al adjunctului, erect ca un gladiator invingator ce-si priveste dispretuitor adversarul in nisipul arenei, l-a facut sa renunte la alte comentarii. „No bine, no haida!” i-a mai spus. Si au navalit amandoi in curtea suspectului... Cu gura plina de nisipul din curte, cu buza sparta si cu pielea intinsa ca o urzicatura iute, Pardalian respira precipitat lipit de pamant. Simtea un fir de par care i se lipise de cerul gurii in incaierare si era atat de preocupat de eliminarea lui, incat aproape nu-l baga in seama pe Tatoc care gafaia deasupra lui ca un bivol injunghiat: „... Anafura ta de suspect. Jos! Jos! Tu n-auzi? Politia!!! Po-li-ti-a!!!”. In sfarsit, cand adjunctul il salta din prundul curtii, reusi sa scuipe firul de par si-l vazu si pe Borsila care scria preocupat intr-un carnetel. „Ridica-te, supectule! Ridica-te si-ti priveste consatenii carora le-ai facut atata rau! Priveste ochii copiilor nevinovati, ai batranilor intelepti, ai electoratului”, il sficui Borsila cu vorbe aprinse. „In piata cu tine. Sa te judece poporul! Sa vada satul ce consilieri corupti avem...” Dus pe sus pana in piata pietruita a satului, Pardalian fu asezat pe un scaun jos cu trei picioare. Dupa ce, pe un ecran improvizat dintr-un lipideu intins pe peretele primariei, fu proiectat un film cuprinzand scene din actiunea lui de „racolare” a gainilor din curtea popii (spaga cu graunte, promisiunea cu lichid incolor si chiar o anume nuanta erotica a „catatului de ou”) si dupa ce cateva babe il blestemara iar cativa cinstiti agricultori aghesmuiti il injurara cu privire la etnia lui, Borsila se ridica deasupra multimii (cateva babe si-au facut cruce si-au vehiculat numele lui Moise) si urla: „El este! Cinstiti privitori, Europa ne cere sa starpim buruienile din batatura, raul din suflet, putregaiul din padure. El reprezinta toate aceste lucruri. Ati vazut imaginile, v-ati convins. In plus, va spun eu, ce stiu din mosi-stramosi: Copilului mic sa nu-i tai unghiile, caci iese hot... Uitati-va la el...”. Pardalian isi privi vinovat degetele, ascunzandu-si unghiile murdare in pumni... Primarul isi freca multumit mainile ingrijite... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro