natiune, naratiune, fictiune : Tabloul Presedintelui la amiaza (II)

Presedintele deveni deodata interesat, alungandu-si gandurile samanatoriste, facandu-i semn padurarului sa-si continue ideea. Bucuros ca a recapatat atentia Presedintelui, Virgil isi drese glasul, pregatindu-se sa isi arate cunostintele in domeniu, ca doar nu degeaba era sef pe toata valea asta, de nu misca puiul de caprioara in burta mamei, nici mreana lenesa in prundul raului, fara sa aiba el stire. Dar amana momentul, prelungind suspansul, gradand tensiunea si pregatind scena pentru a-i dezvalui taina pescuitului: Lucrurile nu-s asa de simple precum par la prima vedere, domn’ sef, isi tempera el Presedintele, asezandu-se intentionat cat mai aproape de sticla de cognac, dand-o usor la o parte, ca si cum l-ar fi deranjat in demersul sau oratoric. Cum nici Presedintele nu era de ieri, de azi, in functie publica, dobandind, cum se spune la C.V. „o buna cunoastere a psihologiei maselor”, se aseza in iarba, langa padurar, tocmai pentru a-l privi de la egal la egal, anuland astfel un presupus complex de inferioritate al functionarului silvic. Respecta momentul de tacere, turna cognac in doua pahare de plastic, pe care le ciocnira simbolic, fara sunet, ca sa nu tulbure reculegerea padurarului. Virgil sorbi atent din pahar, se gandi sa spuna ca ideile mari nu vin pe gatul uscat, dar isi musca limba, amintindu-si de delicatetea Presedintelui de mai inainte. Se multumi sa plescaie aprobator din buze, ca si cum ar fi spus – da, buna bautura, de asta am mai baut doar cand a fost tov’ prim la vanatoare - dar iar isi tempera aprecierile, gandindu-se ca asemenea comparatii nu dau bine. Tocmai de aceea, dupa plescaitura aprobatoare, isi facu de lucru cu o furnica imaginara ce incerca sa-i intre subversiv pe langa marginea flescaita a ciorapului verde de padurar. Cum sa va spun eu, incepu tainic padurarul, pescuitul e o arta. Ce zic eu, arta? Mai mult de-atat, o taina veche, as putea spune, care numai daca respecti un anumit ritual, ti se dezvaluie. Tacu putin, repetand in gand cuvintele tocmai rostite, cautand greseli de exprimare sau ridicolul unei lectii atat de repetate, incat atunci cand o spui de prea multe ori, risti sa scapi tocmai nuantele importante care dau savoare ideii principale. Dar discursul incepuse struna si reusise sa tina treaza atentia Presedintelui. Se gandi ca e vremea sa treaca abrupt, printr-o schimbare de intonatie, in miezul problemei. De pilda, cobori el vocea si mai mult imitand tonul preotului Ion de la biserica din deal, cand visezi peste maruntel, o sa ai noroc; iar de te visezi prinzand peste mare, o sa ai o scarba mare. Cauta rapid privirea Presedintelui, sa prinda in ea acea licarire a sensului priceput, receptat de interlocutor. Dar Presedintele privea fix spre apa, cu ochii agatati de-un inteles ce se dadea greu scos din adancuri. Adica, cum? - se trezi mai marele judetului din profunda concentrare - vrei sa spui ca nu-i bine sa visezi la ceva mare. De pilda, cum ar veni la mine, in politica, sa nu visez la functia, privilegiile, atributiunile pentru care m-au votat oamenii judetului si sa dorm visand doar fotoliul stramt de consilier? La plevusca? Cand oamenii mi-au dat puterea, m-au ales sa le port de grija, zici ca nu-i bine sa visez asta, sa dorm cu asta in cap, sa cuget tot timpul la problemele lor? Sefule, zicea padurarul privindu-l istet, mai bine sa vorbim de pescuit… Dar Presedintele raspunse, intorcandu-se: Taci! Si raul sclipea indraznet… ca o sageata galbena in ochii Presedintelui. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro