Natiune, Naratiune, Fictiune - Sub tavanul crasmei

La inceput peretii erau reci si intunecati. Din ei curgea frigul si noaptea in toata incaperea. O ceata grea si inghetata crestea de la glezne pana peste crestet. In crasma mica, oamenii se miscau cu greu in aerul cleios. Orice gest zgaria pe fetele de creta ale oamenilor harti de durere si suferinta. Pana si spirtul ce-l turnau pe gat curgea greu, ca un asfalt moale incins, facandu-i sa-si infiga degetele in aluatul de lemn al meselor. Zgomotul paharelor, aproape imperceptibil la inceput, crestea ca un tunet surd lovindu-se de pereti, aruncat apoi ca dintr-un arc in miezul creierelor. Oamenii nu-si vorbeau la inceput in crasma joasa, doar privirile lor tulburi pluteau ca niste vorbe parasite in ceata inghetata. Orele treceau greu, caci si acele orologiului masiv de pe perete se ridicau anevoios catre crestet, taind fasii subtiri in aerul gelatinos. Tocmai catre miezul noptii, peretii se cojeau si peste pielea lor batrana crestea o catifea groasa, acoperind raceala pietrelor. Din podeaua arsa se ridica sangele in obrajii oamenilor rupand din carnea lor zgrabuntele de creta. Si se uitau unii la altii precum nu s-ar fi vazut vreodata, caci strain si curat ca un nou nascut era cel de la masa fiecaruia. Si, dupa cum se limpezea aerul, cresteau si vocile mesenilor, iar tavanul se inalta si se lumina sub respiratia lor fierbinte. Ca un sarpe verde si taios musca spirtul din maruntaiele lor, iara ei intinereau ca si dupa un leac miraculos, dupa cum veninul se varsa in sange si-l dezmortea. Iara crasmarul se preumbla cu zgomot printre mese si impartea flori ce se aprindeau in paharele mesenilor. Si de trei ori imboboceau si de trei ori infloreau si de trei ori le cadeau petalele, precum de trei ori zambeau, radeau si strigau mesenii. In chiot si vorba alunecoasa se transformau privirile si oamenii se apropiau unii de altii precum fratii. Sub pecete de juramant se legau prieteniile si mesenii imbracau haine curate ca o oaste cruciata, urlandu-si gandul ce-i stapanea pe toti. Si toti erau de aceeasi inaltime si toti de aceeasi putere si toti duceau paharele la gura deodata. Iara orele treceau repede si aproape ca ceasurile se transformau in minute, minutele in secunde, secundele in serpi iuti care muscau deoadata... Tocmai catre dimineata, peretii s-au despuiat de catifele si a iesit la iveala carnea putreda a zidurilor. Verzi si rai s-au facut ochii mesenilor, iara privirile s-au turburat precum ceata vascoasa ce se ridica din pahare. Si-au ridicat pumnii grei si-au strivit capetele serpilor, ale naparcilor, ale prietenilor. Tipetele se agatau cu ghearele ascutite de tavan, tragandu-l tot mai jos peste putregaiul incaperii. Abia se mai auzea vocea crasmarului, trecand printre mese cu pahare limpezi de apa: Si prin bautura cauta duhurile necurate sa se strecoare in trupul omului. De aceea, cand bei apa sau vin dintr-un vas descoperit, sa sufli peste fata apei sau vinului si sa versi putin pe jos, pentru ca noaptea dracul se vara in bautura. Tocmai cand se crapa de ziua, peretii si-au capatat culoarea si s-au acoperit de panze grele de painge, iara crasmarul matura putregaiul florilor de pe jos. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro