Natiune, naratiune, fictiune Sarpele toamnei

Orasul parea descarnat sub ploaie. Oameni cu buze vinete si ochi stransi treceau rar pe strazile cetoase. Doar masinile brazdau apa murdara. De sus, din camera lui de la ultimul etaj al blocului, mugetul orasului, ca al unui bivol rapus, abia se auzea prin peretii macinati de umezeala. Statea de o saptamana in casa. Intins pe pat cu ochii in tavan. Abia se ridica sa-si aduca sticlele de vodka langa pat si sa manance cateva imbucaturi din painea uscata ce era imprastiata pe toata masa din bucatarie. Radioul anunta din ora-n ora bilantul victimelor. Mii de morti in oras. Toti otraviti de apele murdare care-au inveninat barajele ce alimenteaza orasul. Intre buletinele de stiri se difuza muzica simfonica si, din cand in cand, rugaciuni ale batranilor preoti. De ieri au inceput sa cada bucati grele de tencuiala de pe tavan. Prin gaurile ramase isi facea loc apa, ca un sarpe lenes, muscand plictisit din perete. Apoi se prelingea pe podea si se incolacea intr-o balta maronie la picioarele patului. Doar din cand in cand plescaia ghiftuit si-si misca imensa coada rece peste pereti. Azi dimineata si-a ridicat capul greoi pana pe lemnul patului. L-a miscat incet, desupra asternuturilor, apoi si-a infipt dintii in lemnul moale. Veninul s-a intins repede prin carnea lemnului si patul a troznit din toate incheieturile. Iar sarpele a ramas cu coltii infipti in lemn, privindu-l fix. Crescuse mult in ultima zi si omul il vedea cum abia mai incape sub pat. Nu si-a desclestat falcile decat tarziu in noapte cand s-a prelins rece langa el, in asternuturi. Incet, raceala sarpelui i se strecura prin trup. La inceput, picioarele i-au zvacnit usor, apoi au inghetat, iar durerea s-a ridicat incet deasupra carnii lui imbatranite. Apoi mainile au cazut pe rand, grele si reci sub rasuflarea sarpelui. Capul mare si verde al lighioanei i s-a ridicat deasupra pieptului si-i simtea otrava picurand din coltii lungi. Din difuzorul radioului se auzi vocea preotului batran: <>. Sarpele ii trase cu ochiul si isi descolaci coada imensa de pe trupul lui rece. Se prelinse incet peste marginea patului si disparu in sticla de vodka. Cadura navali prin crapaturile geamului, un aer fierbinte ce-i arse cerul gurii. Vru sa intinda mana dupa stica de langa pat, dar isi aduse aminte de sarpe. Cu greu se imbraca si cobori la chioscul de jos sa-si ia alta. Vanzatorul ii intinse sticla clatinand din cap: „Oare cum poti bea pe caldura asta? De doua saptamani ne arde Dumnezeu, is peste patruzeci de grade si tu vii si cumperi in fiecare zi vodka... Mii de oameni au plecat sa se racoreasca la padure, la lac, la mare... Numai tu stai si bei... S-a aprinde-n tine... Ti-a lua dracu’ mintile...” Urca incet catre apartamentul lui de la ultimul etaj. Bau un pahar si iesi la fereastra. De sus, orasul parea descarnat de ploaie. de Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro