Natiune, naratiune, fictiune: Sarbatori... de post

Statea ore in sir la masuta aceea din coltul crasmei, privind ca dintr-un acvariu cu apa putina si murdara grupurile de oameni care treceau pe trotuar. Nu scoatea un cuvant, nu se misca de acolo, asteptand sa-l cheme crasmarul sa-l ajute la descarcat sau sa arunce gunoiul. Ore intregi, ca un caine vagabond pripasit pe pragul unui om, privind in gol, asteptand o mana sa-l mangaie, sa-l hraneasca. Erau zile in care nu-l striga nimeni si atunci pleca seara trist, fara sa fi baut macar un cinzeci de tarie. In ajun de Craciun, oamenii treceau grabiti pe sub geamul unde veghea el, incarcati de cadouri si bauturi. Cate un obisnuit de-al crasmei se oprea o clipa in fata geamului, facea un gest scurt de „Sa traiesti, la multi ani, noroc...” si trecea mai departe grabit sa prinda sarbatorile acasa. Rar intra cineva in crasma in ziua aceea, iar cei care intrau n-aveau vreme de povesti. Cel mult un dialog grabit cu fata de la bar: „Apa minerala, ca nu-i ies haiosele lui nevasta-mea!”, „Doua sticle mari de cola sa am si pentru cei mici la colinda... bomboane de pom mai aveti?”, „Si doua sticle de vin alb, ca vine varu-meu din Craiova si lui nu-i place vinu’ nost...” Nimeni nu se oprea la una mica, nimeni n-avea vreme sa stea in crasma. Nimeni nu-l intreba nimic, nimeni nu-l vedea... Sarbatorile se tineau in alta odaie, in alt sat, in alta tara... acolo unde el nu avea bilet de intrare. Pana si fata de la bar era nerabdatoare sa plece acasa, privind tot mai des ceasul de pe perete. Astazi va inchide mai repede. Pe la cinci. Trebuie sa puna sarmalele pe foc. Cand se va intoarce de la biserica si va deschide usa, oala pusa la foc mic va susoti incet povestea foilor de varza, rezemate de costita afumata de porc. Bine, ar putea sa plece si mai repede, dar nu se duce asta de la masa si poate-i spune sefului dupa sarbatori. O sa stea pana la cinci. Mai sunt patruzeci de minute... poate se hotaraste si nimuricul asta sa plece pana atunci. Uite ca se ridica... El veni pana langa bar, cerceta raftul din mijloc cu bauturi spirtoase si se cauta in buzunare. Nea’ Sandu, amu’ ti-ai gasit sa-mi ceri bautura? Uite, nu mai e nimeni in crasma, inchid mintenas. Si-apoi dumneata stai un ceas langa un pahar de vodca. Hai la colindat, iti dau un pahar de horinca, nu da banii pe spalaturi de astea... El nici n-a auzit-o. Cauta in continuare prin buzunare hartiile de un leu. Le scotea incet, le netezea cu podul palmei, asezandu-le ordonat pe tejghea. Apoi, monedele. Pe categorii, mici turnulete stralucitoare sub lumina becurilor. Serios, nea’ Sandu, chiar acum vrei bautura? Intelege si tu ca e Craciunul. Trebe sa merg si eu sa pregatesc pe acasa. Ai vazut ca toata ziua am fost aici. Altii isi grijesc de ale lor... Numai eu... numai noi mai suntem in crasma. El mai numara o data banii de pe tejghea, apoi ii impinse cu amandoua mainile catre ea. No, apoi nu pentru mine. Pentru tine, sa duci un vin acasa de sarbatori, ca eu, oricum n-am cu cine bea. Ia-ti unu’ din ala de care bea sefu’. Ca doara nu s-a sfarsi lumea de Craciunul aista. Cand nu se vor mai iubi oamenii si nu se vor suferi unul pe altul, atunci si lumea are sa se sfarseasca. Lumea are sa se sfarseasca cum s-a inceput: cum s-au luat la inceput copiii lui Adam intre dansii, asa au sa se ia si la sfarsitul lumei. La sfarsitul lumei, copii nu vor fi – si nici o vietate nu va avea pui. Apoi, Sarbatori fericite sa ai... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro