Natiune, naratiune, fictiune: SANPETRU DE VARA

„Cum era pe vremea dumitale, bunicule? Cum traiau oamenii si, mai ales, cu ce necazuri se confruntau ei in fiecare zi? Cine era dusmanul de clasa?” Batranul isi privea uimit nepotul, ce venise dupa doi ani in satul natal, si gandea suparat de obraznicia intrebarilor lui rostite ca la carte: „Ia, ma, si la ciozvarta asta de om, cum ma interpeleaza pe mine ca in Parlament, no, lasa ca-i spui io amu’ cateva”. Isi lua o fata de martir si incepu: „Dragul meu, pe vremea mea se traia foarte greu. Eu am trait in vremea matriarhatului. Adica, ce inseamna asta: cum zici tu, dusmanul de clasa era femeia. No, ca sa intelegi, ti-oi spune o intamplare de pe vremea matriarhatului. Era pe vremea cand inca nu era bagat curentul numa’ pana la Primarie si lanterna cu baterii avea numa’ sefu’ de post. Pe vremea aia, mai veneau sfintii si strigoii prin sat, iar Fata Padurii si Omul Negru faceau prapad prin tertiu’ popii. No, intr-o seara din aceea cand io eram acasa si bunica-ta la crasma (ca eram in matriarhat), vin doi straini si bat la poarta noastra. Ii deschid si mi se face mila de ei cit erau de obositi si flamanzi. Le dau de mancare si le spui sa se culce pe ladoiu’ cela de langa spori, da’ sa nu zica nimic ca de i-a vedea bunica-ta, tare m-a ocara si m-a bate. Trece de miezul noptii si apare si buna-ta de la consfatuirea femeilor, nervoasa. Nu stiu cum face, ca da cu ochii de ladoi si, nici una, nici doua, ii arde doua maturi peste spinare celui ce era la margine, apoi incepe sa ma ocarasca pe mine. Intre timp, cel de la margine, ii spune celui de la perete: „Doamne, lasa-ma si pe mine la perete, ca tare-s dezvelit la spate” si fac schimb de locuri. Dupa ce termina cu mine, bunica-ta se intoarce la ladoi si da cu ochii de amandoi: „Ia ca-s doi, la cela de la perete nu i-am dat!” si iar ii arde doua maturi. Apoi, merge sa se culce, iar cei doi, se ridica si-si iau traista-n bat, da’ inainte de-a pleca imi spun: „Omule bun, pentru ca ne-ai ajutat tare iti multamim, da’ aici nu mai stam”, a spus cel care luase bataie si care-am aflat ca era Sf. Petru. Iar celalalt era bunul Dumnezeu, ca i-a spus Sf. Petru: „Doamne, pentru ce lasi omul asta sa-l chinuie femeia, ca io am simtit pe pielea mea cum ii. Fa bine si da putere barbatului asupra femeii”. Adica, sa-ti traduc: sa ma ajute sa infrang dusmanul de clasa. Si uite-asa am scapat de matriarhat. De aceea tin io cu sfintenie sarbatoarea de Sanpetru. No, amu sa-ti explic si altfel: Sfantul Petru e o divinitate care marcheaza, in Calendarul popular, miezul verii agrare si perioada secerisului, astfel ca la 29 iunie celebram pe cel ce-a pus piatra de temelie a bisericii si nu pe un sfant ce batea seara, ostenit, la portile oamenilor. Sanpetru de vara trebuie sarbatorit trei zile prin “nelucrare” si post, pentru ca el “trei zile a fiert piatra in cer” ca sa nu strice grindina bucatele oamenilor. Din aceasta zi nu mai canta cucul, iar de va tuna acum, nu se vor face alune si nuci, caci sfantul are o pricina cu oamenii ce nu i-au pazit ziua. No, te-am lamurit cum era pe vremea mea? Emanuel LUCA