Natiune, naratiune, fictiune - Sangele pamantului

Tocmai pe cand bruma se asterne de doua degete peste butile cu mere, peste satele maramuresene se asterne tacerea, noaptea si frigul. Anul a îmbatranit, timpul s-a învechit si începem sa simtim în maduva oaselor scrumul unui anotimp al mortii. Parca în prea mare graba, suflarea vietii s-a retras sub coaja copacilor, în maruntaiele pamantului, de unde va renaste în primavara. Terminand „cu cele pamantene” (vinul fierbe în butoaie, malaiul a atipit în poduri încapatoare, claile de fan stau cuminti, asteptand boturile umede ale vacilor), oamenii acestor locuri se întorc cu fata spre lumina, spre acea promisiune a vietii de dincolo de moarte. Cu lumanari aprinse, cu ofrande si rugaciuni, înfasurati în haine groase, popoare de oameni cu numele nescrijelite pe cruci refac, în fiecare an, la început de noiembrie, legatura cu mosii, cu cei care au trecut deja înspaimantatorul prag al mortii. De pe cer, luminile coboara în cimitire, între crucile vechi, mangaind trupul mormintelor, aducand printre cei vii umbrele mosilor sfatosi, ale parintilor plecati prea devreme peste întunecata apa, ale nenuntitilor, ale nelumitilor. E timpul în care mai poti simti sarutul bunicii înainte de culcare, mirosul ierbii aplecate de coasa tatalui, îmbratisarea celui care a îmbracat pe vecie camasa de mire. Sufletele stramosilor vin în aceasta noapte, în satele de unde au plecat candva, în mijlocul celor dragi. Soarele, dupa drumul lung de peste zi, coboara în lumanari spre a-i încalzi si pe mosi. De aceea, aceasta sarbatoare consacrata mosilor e însotita în mod obligatoriu de ofrande (pomeni) rituale, care au menirea de „a îmbuna” pe acesti zei tutelari ai neamului si casei, de a repara anumite greseli din timpul vietii, de a ajuta sufletul celui plecat sa-si gaseasca linistea. Lumanarea aprinsa în aceasta noapte este simbolul luminii, al sintezei materiei cu spiritul: ceara si fitilul reprezinta materia din care se naste flacara spirituala. Ea semnifica elevatia spirituala, miscarea ascendenta, fiind unul din simbolurile axei lumii, al verticalitatii. Lumanarea aprinsa în mana unui crestin e un îndemn ca sa fie „lumina a lumii”. Poporul roman acorda o mare importanta lumanarilor celor morti, menite sa conduca sufletele lor prin întunericul lumii de dincolo. Lumina ei e prezenta atat la înmormantare, cat si la toate sarbatorile de cinstire si pomenire a mortilor „Daca pe lumea asta nu dai lumanare de pomana, n-ai lumina pe lumea cealalta” (A. Gorovei). În noaptea „Luminatiei”, la flacara lumanarilor, se întorc mosii sa vada cat le-au mai crescut nepotii, cum a iesit horinca anul asta, daca li s-a însurat feciorul, daca ne mai aducem aminte de ei... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro