Natiune, naratiune, fictiune - Revelionul ca o lupta (II)

Sincer, anul asta nu prea mi-a adus satisfactii, spuse Borsila atacand din lateral o pulpa de pui rumenita. Pentru mine, personal, Revelionul nu e doar un prilej de sarbatoare, ci e mai mult, un moment in care trag linie si socotesc. Adica, tu, Tatoc, adjunctul si ajutorul meu... sau eu, Borsila, sef de post, reprezentant al statului... ce-am facut eu... ce-am facut noi in acest an care a trecut ca un marfar prin comuna asta? Ne-am respectat noi indatoririle, am facut ceva pentru aproapele nostru, am lasat ceva de la noi ca sa consemneze istoria anul asta? Asta e intrebarea. Pricepi, Tatoc?, adauga Borsila stamparandu-si setea cu un pahar de vin. Bun, noi stam acum si sarbatorim. Te intreb eu pe tine: ce sarbatorim noi? C-a trecut anul sau ca vine unul nou? Stii sa-mi spui? Pai, vezi? Habar n-ai... Mai Tatoc, nu e asa de simplu... Adjunctul, simtindu-se atacat pe flancuri, adica tocmai acolo unde nu se simtea el stapan pe situatie, se ridica si, prinzand canceul cu vin intr-o mana mai sigura decat simbolistica sarbatorilor, umplu paharul sefului. Domn’ sef, stiti cum vine vorba aia: noi sa fim sanatosi, ca de facut tot om face ceva... Luati si beti. Pai, nu e asa mai, Tatoc, ca bem noi si chefuim, da’ sa-mi spui tu pentru ce? Ca ne-a tinut Dumnezeu pe pamant? Apoi, pentru asta bem in fiecare zi, rase el facandu-i cu ochiul. Apoi, dintr-o data serios: De ce bem noi acum? De ce te-am chemat eu in postul de politie sa chefuim acum? Cand se schimba anul... cand suntem ai nimanui, mai Tatoc... Ai tu idee ca nu mai apartinem nimanui acum? Adjunctul se misca deranjat pe scaun. Cum nu apartinem nimanui, domn’ sef? Pai, nu noi suntem mana armata a statului aici? Nu noi facem dreptate? Nu se bazeaza statul pe noi si noi pe el? Adica, sa ma iertati pentru vorbele ce-mi ies din gura asta proasta... daca pe mine ma hraneste statul, nu-i normal sa stau si eu de Revelion in cladirea statului, in postul de politie, sa sarbatoresc impreuna cu natiunea, la datorie? Stiti cum se spune, impreuna la bine si la rau... Adica, cum sa va spun... mie nimeni nu mi-e mama si tata, numai statul si dumneavostra... Borsila, vizibil miscat de destainuirea adjunctului, ii turna el in pahar. Asa e. Nu zic ca nu-i asa. Da’ nu despre asta e vorba. Eu te intrebam daca tu te simti implinit. Adica, cum sa-ti spun eu tie? Acum cand moare anul, tu ce te faci singur pe pamant? Ca nu ma ai nici pe mine, ala pe care m-ai cunoscut. Eu mor acum cu anul! Cum sa muriti, domn’ sef, se impacienta Tatoc. Pai mor si eu cu dumneavoastra. La bine si la... Nu asa, mai, Tatoc, nu asa. Sigur ca mori si tu, ii spuse Borsila bland. Da’ nu cum vrei tu... Mori numa’ atat cat ti-ai lasat carnea sa putrezeasca in anul asta, cat n-ai simtit vremea cum curge prin tine. Ca in rest, de cate iti dai seama vin cu tine si in anul viitor... Si tot asa, cladesti cu ce traiesti in fiecare an. Pricepi, mai, Tatoc, numai cu asta treci peste an. Acum, de exemplu, ar trebui sa simti cum cade carnea moarta de pe tine si cum creste alta in loc. Cruda si nevinovata. Neinceputa de rele... Simti? Simt, domn’ sef! La bine si la rau... Eu is aici si simt si Revelionul cum trebuie... se ridica Tatoc cu paharul in mana, linistit ca nu e ceva mai grav. Noi sa fim sanatosi, ca avem carne destula... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro