Natiune, naratiune, fictiune: Primavara la tara

Borsila se ridica pe virfuri si striga peste multime: Ma, voi n-ati auzit? Targu-i inchis! E ordin de sus, adauga el ridicandu-si cu aratatorul chipiul ud de ploaie. De la UE, ma! De la UE! Asa ca, io va repet: va luati frumos animalele de lantuc si mergeti cu ele catre casa... Sa nu prind pe careva ca se baga pe ulitele astea moloase si incearca sa vanda acolo. Eu va urmaresc, da’ nu ma faceti sa umblu dupa voi prin noroi, ca v-ati gasit nanasu’... Io, numa’, va spun... No, incetuc, catre casa, incheie Borsila sprijinindu-si ostenit palmele pe gardul targului. Pardalian, care statea cu o punga-n cap ferindu-se de ploaie, tinand in mana dreapta o gaina legata de picioare, se apropie de plutonier: Da’ de ce domn’ sef nu putem noi vinde in targ agoniseala noastra de-o viata? De ce ne oropsesti, domn’ sef? Io ce sa fac amu’ cu atatea gaini? Ca puradeii s-o saturat de zama de gaina... vrei sa deie in galbanare? Borsila simti imediat samanta de revolta pe care o sadea Pardalian in inimile satenilor, dar repede isi aduse aminte de tehnicile invatate la vechea scoala de militie (Divide et impera, dar si Abyssus abyssum invocat) si se stapani. Ii facu cu ochiul tiganului, ii zambi si-l chema deoparte. Pardalian se apropie, scose o alta punga din buzunar, o scutura de pene si i-o intinse plutonierului. Sa nu va ude, domn’ sef... Puteti raci cu vremea asta capricioasa, ii spuse tiganul rupand punga si facand din ea un coif. Ce va uitati ma, se rasti Borsila la sateni. Hai, catre casa... incet, incet. Hai ca numa’ va uda, oameni buni, isi mai indulci el vorbele, asezandu-si punga peste chipiu. Il lua de brat pe Pardalian si pornira vioi catre crasma, patind prin baltile targului. Imediat in spatele lor se facura cateva targuri. O baba, fericita ca si-a vandut purceii, scoase din desaga o uiaga cu horinca indulcita si cinsti pe-o vecina care venise degeaba c-o juninca. Incet, incet, mergand catre casa, oamenii schimbau vaca pe purcei, orzul pe gaste, ouale pe ulei, branza pe slanina, haina pe horinca. Borsila stia de cele intamplate in spatele lui (un al nouasprezecelea simt ii dadea de veste), dar prefera sa stinga revolta din fasa, ca apoi sa se poata impune in fata satenilor. Dupa ce iesira din targ, plutonierul il aborda brusc: Bine, ma Pardalian, da’ tu ma compromiti pe mine? Pe mine, ma? No, gaina se confisca. Iti fac si proces verbal! No, catre casa! Alea iacta est! Te pui tu cu mine? Tiganul o taie ca din pusca. Borsila scuipa intr-o balta si trase aer in piept, privind mandru peste centrul satului. Din targ, baba cu uiaga de horinca indulcita mergea langa un batran ce ducea sub brat doua gaste, spunandu-i in soapta: Nu ne pot opri ei pe noi. Ca stim cum sa facem. Femeia cand pleaca cu marfa la targ, pune apa in ciur si zice: „Cum nu sta apa-n ciur, asa sa nu stea marfa mea”. Iar cand intri intr-o dugheana, daca tarai picioarele, vei aduce noi musterii, iar daca le tarai la iesire, vei lua din musterii. Nu ne-or invata ei pe noi cum sa facem... No, mai ie si be din horinca asta. Mai am acasa 50 de litre. Viu cu ie miercurea viitoare, daca-ti place, hai si cumpara. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro