Natiune, naratiune, fictiune / Povestea viermelui din hrean

De cum trecea Postul si incepeau nuntile si botezurile, obrazul lui Onisim se inviora si o culoare sanatoasa i se asternea pe fata. Asa se intampla in fiecare an de cand se intorsese din armata, unde isi petrecuse aproape tot timpul spaland vase si jumulind gaini. In sat, le spusese oamenilor c-a hranit regimente intregi, ca a fost bucatar-sef. De aceea oamenii il chemau acum la toate nuntile sa le faca mancare. Si Onisim se descurca, ca avea in subordine o armata de socacite. El doar comanda: Lele Marie, ia arunca petrinjeii ceia peste zupa; invarteste, invarteste Victorie in sosu’ cela, ca doara nu esti de lut. Hei, tu Ileana, d-apoi n-am zas, de-un ceas, catre tine sa tai ceapa? Vai, cum nu va sta capul numa’ la cele de rusine. Voi asa credeti ca-i in armata? Catre dimineata, la spartul nuntii, cand socacitele adunau blidele de pe mesele din caminul cultural, punea si Onisim mana pe-un linguroi si gusta de pe fundul oalelor: Ileana, iar-ai pus prea multa sare-n taietei! Si pirostele astea n-au nici un gust... io nu va mai duc cu mine la nici o nunta, oi vedea io ce-ti manca voi tata vara. Veniti si gustati de-aci. No, puteti manca? Abia cand le vedea cum isi pleaca ochii rusinate, se mai indulcea si el la vorba: No, nu stati ca momaile, ca doar ii nunta, nu parastas. Si de-atunci stiau femeile ca Onisim le va vorbi mai molcom, ca din carte, numai in pilde gastronomice. Dupa ce manca si el, isi turna vin si incepea sa tapureasca: Cand e omul suparat,/ Nu-i mai da borsul chiparat./ Oi, saracul maritat,/ Tare-i acru si sarat, Si amar, si chiparat.... Asta o stiu din armata, c-am facut-o in Moldova, se mai oprea el sa explice si sa-si mai toarne vin. Soacra, soacra,/ Poama acra,/ De te-ai coace/ Cat te-ai coace,/ Tot dulce nu te-ai mai face./ De te-ai coace/ Un an si-o vara,/ Tot ii hi acra s-amara. Nu va uitati asa la mine, ca tata viata asta se imparte intre dulce si-amar, ca aci la bucatarie, da’ voi nu vreti sa pricepeti: cand e traiul cuiva bun, se zice ca traieste ca in sanul lui Dumnezeu. Ca la pieptul mamei. Ca in pantecele mamei. Traieste ca banul cel bun. Cand ii e traiul rau, sa zice ca traieste ca in iad. Nici diavolii in iad nu pot asa sa te chinuiasca. Ii e ca dracului in spini. Ca si canelui in car. Ca viermelui in hrean. Povestea viermelui in hrean e urmatoarea: Viermelui, in hrean fiindu-i rau, fiind hreanul iute, s-a dus in morcov, caci e dulce, dar a pierit, nefiind deprins cu dulcele. Asa si omul, daca s-a deprins cu raul, merge cu el inainte, ce are sa faca: Rau cu rau, dar mai rau fara rau! Sunt satul ca de hrean! se zice despre ceva neplacut. Imi stie el moarea mea!, adeca rautatea; zice cineva despre un om ce a mincat de la el papara. Cand cineva nu-ti place, zici ca ti-i drag ca sarea in ochi si ca chiperiul in nas. Il chipareaza el bine, il frige bine, se zice cind il ia pe cineva in raspar sau il apuca la trei parale, la rafuiala. No, ase sa stiti, ca mai rau va fi fara mine, iti vedea. Da’ nu despre asta sa vorbim amu’ la nunta, ca doar nu suntem la parastas. Si prinzind-o pe cea mai trupese de brau, incepu iar a striga: Mandruta, dulce ti-i gura... Emanuel LUCA