Natiune, naratiune, fictiune: Portretul poetului la maturitate

Ce teritorii, ce personaje Ce teritorii, ce personaje Am inventat eu pentru tine Deseori m-am pierdut cu totul In fantasmele tale Si uitam sa ma intorc dimineata acasa Dupa ultimul cantat al cocosilor Am trecut intr-o zi prin fata casei Unde am locuit cand eram foarte tanar m-am revazut privindu-te ti-am auzit pasii trecand peste niste frunze atat de uscate de parca ar fi fost scuturate din copaci de piatra in toata fiinta mea se intorceau dintr-o indepartata calatorie lumini de la zidirea lumii si o emotie catifelata mi-a destupat deodata izvoarele (Nicolae Scheianu) Despre copilul Niculae (sau Culaie, cum banuim ca-l strigau prietenii cand se avanta ca un varf de lance pe terenul de fotbal din Scheiu) nu stim multe date. Nici despre adolescentul Nicu nu ne putem pronunta, doar atat stim ca se culca ades langa izvor si asculta cum canta greierii surke-surke, pana ce-l dureau salele de-atata tremolo. Dar de cum si-a pus talpa piciorului in tinuturile noastre voievodale (cautandu-l pe Bogdan si Dragos prin prunii din Prelucile Manasturului si pe coastele, pe atunci impadurite, ale orasului ce poarta-n nume iz dulceag de pizza - Borsa), am reusit sa adunam zeci si sute de tomuri despre domnia sa, pe care le rasfoim in prag de toamna, cu haine groase pe umeri. Tocmai pe cand pocnesc prunele-n cazi, slobozind horinca iar strugurii, cam slobozi si ei la gura, fac zarva mare-n butoaie, s-a hotarat si poetul Nicolae Scheianu sa adune 50 de ani. Lucru mare, dom’le, cand te gandesti ca poetul pana la varsta asta a cules pietre din potop (una chiar i-a pus-o lui Burnar in straita de-a carat-o Ionu’ Imparatului de pe Valea Vaserului pana in Baia Mare), a iubit-o pe fata lui Ramses si a baut cat Stalin. Intr-un an! Dar cate-o sa mai faca de-acum inainte!... De aceea-i dorim multa sanatate, carti frumos legate si o flota de metafore, caci pe Donul linistit curge Sena cuminte. La multi ani, maestre!