Natiune, naratiune, fictiune - Ploaia care va veni

Numai mana dreapta dac-o intind pana sub coasta pamantului si degetele, daca mi-ar fi doar gheare, tot lutul si oamenii i-as strange sub mine. In gura, sub limba, as amesteca lutul, din mine sa curga viata peste ei. Sa-i zdrobesc in dinti, sa vina pestii mari sa rupa bucati din carnea lor. Prin pamant sa misune viermii pana la mine si sa-mi treaca prin trup, caci veni-va vulturul sa se aseze pe spinarea mea si sa curete putregaiul. Si ploaia... ploaia va curge, de-mi va curata oasele si pe ele a creste alta carne, alba si fara lut dospit in maini spurcate. Ploaia.... apa sa vina peste noi! Oamenii se obisnuisera cu el si cu urletele lui. Il cunosteau de mic. Se spunea despre el ca l-au prins vanturile rele pe cand era pe deal cu vacile. De atunci trupul sau n-a mai crescut iar mintea, ca un ceas cu cadranul spart, a ramas impietrita in copilarie. Nu iesea din casa decat atunci cand norii se adunau deasupra Sacaturii. Atunci se arunca in colbul drumului, intinzandu-si mainile peste pietre, ca si cum ar fi vrut sa adune in trupul sau fragil toata puterea copitelor si pasilor ce-au trecut pe acolo. Cand treceau pe langa el, oamenii isi intorceau privirile, altii isi faceau cruce, caci stiau ca va veni vreme grea. Numai veterinarul, un tanar venit de curand in Sacatura, proaspat iesit de pe bancile facultatii, se distra de fiecare data cand il vedea. Degetele crispate ale copilului batran ii aduceau aminte de lectiile din facultate despre pasari, de profesorul chel care-l terorizase cinci ani, de Ileana, colega care statea la etajul zece in caminul unspe, unde ajungea el transpirat de atatea trepte urcate. Cand nu-l vedea nimeni, se apropia de trupul din mijlocul ulitei si calca apasat pe degetele intinse pe pietre. Ca o razbunare pentru profesorul chel, Ileana si cele zece etaje urcate timp de cinci ani fara rost... Asta facea de fiecare data cand il prindea intins in ulita. Acum nu-si mai simtea partea dreapta. Nici ochii nu-i putea deschide. O ceata groasa i se lasa peste pleoape. Un tren grabit cu ferestre luminate trecea prin fata lui. De la fiecare fereastra cineva ii povestea cum a plecat din Sacatura, a ajuns cu o masina in oras, de acolo cu un taxi pana in fata blocului. Cand ultimul vagon a trecut prin fata lui si-a adus aminte cum a intrat in bloc, apoi in lift si a apasat butonul pentru etajul zece. In lift si-a verificat freza, dintii, si s-a mirosit, stramband din nas... de mirosul de grajd n-o sa scape niciodata. I s-a parut ca liftul urca prea mult. S-a linistit cand a deschis liftul: era in fata usii lui. A invartit cheia in broasca si-a pasit peste degetele lui: la sfarsitul lumii, vantul are sa aduca oasele si le va pune incheietura la incheietura, iar ploaia va ploua si va lipi colbul inapoi pe trup, de se va face fiecare cum a fost, i-a spus copilul batran lipindu-si degetele insangerate de tampla lui. Urletul locomotivei se auzeau undeva departe, intr-un camp peste care ploaia refuza sa cada... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro