Natiune, naratiune, fictiune: Peste puterea vrajmasului

Sarpele era atat de mare, incat fetei i se parea ca numai ce-o sa apuce cu coada norii si incolacindu-i strans o sa umbreasca pamantul si simtea noaptea cea mare si rece cum isi face loc in inima ei. Dar nu intunericul si raceala taratoarei i-au oprit urletul in gatul strangulat de spaima, ci ochii. Mici si fierbinti ca doua boabe de jar. In jur, padurea si copacii se rostogoleau, ierburile se retrageau in pamant, pana si apa din vale fugea ca argintul viu in creierul pietrelor. Apoi nisipul ars a navalit peste pamant. Ca niste furnici aprinse simtea cum nisipul ii patrunde in gura, in nas si-n urechi. A mai zvacnit c-o mana catre cer, apoi a incremenit cu ochii holbati peste urmele lighioanei ce se pierdea in desert. Asa a gasit-o buna-sa cand a ispravit de sapat sirul de malai. Cu urletul oprit in gat, cu buzele arse si cu ochii in care se zbateau vinisoare fierbinti, sute de serpi batand in pupilele ei. „Doamne, tu fata, ce-ai patit? Ioi, tucu-ti ochii tai, spune-i ceva lui bunica...Tulvai, tu fata!” si-a ridicat-o iute, lasand sapa in malai si coborand spre sat. Cand a ajuns cu ea la poarta, Moasa Trezuca statea pe prispa catandu-si mata de pureci. Mata a ridicat capul si intalnind privirea fetei s-a zburlit si-a fugit in casa. Moasa a ascultat cu mana la gura povestea batranei, apoi s-a inseninat: „No, nu-i nici un bai... s-o speriat de-un zierme sau de-o broasca... are baba leac pentru asta. No, linisteste-te hei Nastasaie. Cand se sparie copilul de vreun cane sau de vreo fiara, atunci se afuma cu par de la acel animal. La fel de bine e sa-l afumi cu vreo bucatica de vesmant bisericesc sau cu carbune cazut din cadelnita. Si mai bine e sa-i picuri, cand doarme, cu o penita ceva mir in ureche. De asemenea, sa i se faca scaldatoare cu apa in care s-au fiert betele cu care se bat fructele din pomi. Si afumatul cu putregai de rachita e bun de spaima. Ca de s-a spariet copilul ziua, noaptea se va uda in asternut. Se mai crede ca daca s-a spariat cineva de ceva, este bine ca sa nu se culce indata, sa beie imediat apa si sa rupa gura camesii, s-apoi spaima nu-i va strica. Io asta n-am incercat. Da’ stiu io leacu’. Amu o descant si-o afum cu cuib de randunele si i-a trece. Si cu brazde stranse de la Sfantul Gheorghe e bine s-o afumi, da’ io nu mai am ca si pruncoteiu’ aista din vecini s-o spariet de-un guzgan si mi l-o adus ma-sa mut si galben de ceara aici. Da’ i-o trecut. Ase si cu fata asta... uite cum s-o linistit. Du-te tu, Nastasaie si ada niste aramnita si-i da pe manute, iara mie ada-mi un pahar de horinca verde de pruna ca si i-o m-am spariet cand te-am vazut cum intri pe poarta... Ca si mie-mi trebe leac de sparietura!”. Si cand moasa bolborosea „Iata v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama”, culoarea a inceput sa urce pe copaci si pietrele au devenit blande iar umbra sarpelui s-a descolacit de pe gatul fetei, lasand plansul de copil sa curga in curtea plina de buruieni a babei. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro