natiune, naratiune, fictiune: Pe cuvant de... militian

Pe Pardalian, privirea apriga a sefului de post nu-l prea impresiona. Statuse el de prea multe ori pe scaunul tare din postul de militie ca sa-l mai sperie masina de scris (la care scria un militian cu un deget – adica militianul avea zece degete, dar il folosea numai pe unul), catusele aruncate neglijent pe masa dinaintea lui sau obiectul acela de cauciuc, cu nume prea cunoscut, pe care-l tot framanta plutonierul in mainile nervoase. Isi fixase privirea lacrimata pe „portretul cu necuratul” de deasupra biroului tovarasului plutonier, invaluindu-l cu toata dragostea lui de tigan pe care l-a ridicat societatea comunista la rang de paznic de ceapeu. „Sefule, sa n-am io parte de ce mi-i mai scump, sa nu-mi vad puradelu’ pionier, sa nu mai pui io mana pe ceatara si nici sapa in gradina ajutatoare pe care mi-a dat-o ceapeu’ (aici cu abundenta de lacrimi), sa ma trazneasca in ziua cand aduc zahar si oloi la alimentara, de te mint io. Ma juruiesc pe ce vrei, sefule… sa nu-ti mai vad io lumina ochilor tai si nici fata tovarasului prim, daca-am ciordit io gainile. Ioi, tucu-ti tablele de pa umerasii tai, daca m-am atins io de-un fulg din penele lor. Ma jur pe rosu, ia, pa steagu’ cu secera si ciocanu’, ca mult bine mi-o facut mie”. Cum si plutonierul e om, pana la urma, cu inima in pieptu-i de arama, isi aminti, ca intr-un exercitiu de cautare a timpului pierdut, cum a jurat el credinta partidului si patriei in ziua aceea, cand tocmai implinise 20 de ani, sfarsise clasa a patra si imbracase uniforma de militian. Dar, prea repede, isi aminti ce invatase el, pe urma, la cercul de ateism si-l lua pe Pardalian la o discutie dura despre ideologia marxista, decupata din istoria luptei dintre materialism si idealism in biologie: Juramantul este o specie a magiei verbale (incepu infuriat plutonierul) si consta dintr-o formula pronuntata solemn pentru confirmarea unui adevar sau pentru a convinge de o angajare ferma la indeplinirea unei misiuni. Vechii evrei jurau pe Iahwe, iar toate nenorocirile ce s-au abatut asupra poporului evreu, Vechiul Testament le prezinta drept consecinte si pedepse ale Cerului. La noi se crede ca incalcarea unui juramant este un motiv suficient ca sufletul omului sa ajunga dupa moarte in iad. Drept garant al juramantului sacru putea fi o divinitate, dar si un obiect incarcat cu valente sacrale si puteri magice. De pilda, dacii, cand isi incepeau expeditiile militare, beau apa din Dunare, drept legamant sacru ca se vor intoarce victoriosi, isi incheie plutonierul discursul, lasandu-l pe Pardalian cu gura cascata. Si nu te pot ierta Pardaliane ca «cine fura azi o gaina, maine fura o masina», iar la noi in sat numa tov. prim are masina si nu-mi risc io pielea pentru tine. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro