natiune, naratiune, fictiune: Oglinda sparta

Plutonierul Borsila nu mai tinea minte de cand ii aparuse mania asta in oase. De cum deschidea ochii, fuioare lungi de ura serpuiau in jurul lui, strecurindu-i-se in creier. Oglinda diminetii se spargea in mii de cioburi din care urlau la el fete schimonosite de durere. Fiecare ciob taia in carnea lui, fiecare chip flamand ii arunca in fata otrava. Asa simtea el ura, ca pe o durere ce-i invenina orice fibra a trupului ostenit de ceasurile de betie, cand incerca sa scape de aratarile din cioburile oglinzii. Si inainte mai batuse oameni, dar niciodata cu atata inversunare ca acum. I se parea ca omul asupra caruia se arunca rade de el, chiar il provoaca. Asa patise si saptamana trecuta cu Pardalian. Tiganul furase patru gaini din curtea moraritei, iar el l-a dus la locul faptei, sa faca reconstituirea. Infractorul s-a apucat sa-i explice: „Gainile picoteau... ca sa ma exprim asa, iar eu am vrut sa le duc la cotet, da’ atunci s-o luat canele asta mare dupa mine si io am fugit, de frica - rog a se consemna, cu victimele. Tot de frica canelui nu m-am mai intors cu ele”. Atunci l-au apucat din nou vedeniile. Se facea ca, pe langa capul sau, in aer, un grup de puradei incinsesera o hora. Unii il injurau, altii se frecau pe pantece, altii aruncau cu oase de gaina dupa el. Atat de reala era imaginea, incat simtea pe unele oase, chiar sosul de papricas in care fusese gatita gaina, si trebui sa recunoasca, cu mirare, ca sosul era bun. Atunci s-a enervat si mai tare si s-a pogorat asupra infractorului cu bastonul, precum Sfantul Ilie asupra dracilor. Abia l-a oprit morarita, scapandu-l pe tiganul cu nume de muschetar din mainile lui. Dupa ce i-a mai tras, cu naduf, un picior intre coaste, s-a mai potolit si ceata de puradei din mintea lui. Morarita l-a dus in casa sa-i ostoiasca dracusorii cu un pahar de horinca: „Domn’ sef... nu-i buna atata bataie, ca-ti faci tare multi dusmani. Nu cu ura indrepti oamenii. Cand simti fierbinteala la obraz, e semn ca ai dusmani multi, care te graiesc de rau; tu te spala cu apa cu otet si urzica moarta, ca-ti trece, iar gura dusmanilor nu va mai intepa ca urzica vie, ci va tacea ca cea moarta si va fi ca otetul taiat. Is mai multe leacuri pentru a indeparta dusmania si ura de la dumneata. Nu manca panea din care a muscat altul daca vrei sa nu-ti devina dusman. Cand stai la masa, sa inchizi usa, caci vei inchide gurile dusmanilor si nu te vor mai vorbi de rau. Daca-ti tiuie urechea si este cineva cu tine, pune-l sa-ti gaceasca; iar de nu ti-a gaci, sa stii ca ti-e dusman si sa te feresti de el. Asa trebuie sa faci. Si-ti mai spun un secret: se crede ca cel ce poarta la sine os de vita crapata, acela va fi scutit de uneltirile dusmanilor, care vor crapa. Acum, linisteste-te... Ia un pahar de horinca si-apoi iti aduc un papricas. Am taiat cocosul, ca ce sa faca saracul fara gaini? L-am vazut eu cum se chinuieste... Dupa al patrulea pahar de horinca, lui Borsila i se paru, ba chiar putea sa jure, ca papricasul moraritei era acelasi de pe oasele de gaina cu care aruncau puradeii in el. Dar degraba puse mana pe pahar, sa nu le dea voie dracilor sa joace iar in capul lui. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro