Natiune, naratiune, fictiune - O altfel de frumusete

Batranii satului spuneau despre ea ca „in tinerete, a fost a dracului de frumoasa”, sucind mintile multor feciori, ba unul si-a pus capat zilelor pentru ea, iar cativa s-au stalcit in bataie numai ca sa si-o apropie. Badea Sandor stia cele mai multe despre femeia aceea si-n zilele cand lua pensia si-si muia oasele bolnave c-un fartai de horinca la crasma de langa pod, le povestea feciorilor cat de mandra era. Mic si chircit deasupra mesei din crasma, cu ochii aprinsi si vocea ingrosata de la tigarile ordinare pe care le pufaia, Sandor ii aduna pe langa el pe feciorii ce sperau sa auda o poveste deocheata din vremuri trecute: „Mai cateilor, ce treaba aveti voi? Cum v-o iesit doi-tri floci sub nas, cum vedeti numa’ femei in fata voastra... mari, laptoase, dezbracate; va impingeti cu pantecele in tate gardurile cand voroviti seara cu fetele, de parca lumea asta ii facuta din nuiele ca sa va rabde voua necurateniile. Mi-i groaza, numa’ cand va vad...” Feciorii taceau, ba mai mult ii cumparau horinca, stiind ca Sandor va ajunge si la povestea cu fata frumoasa care sucise mintile barbatilor din sat. Dar, chiar daca se imbata crancen, Sandor nu spunea povesti deocheate. Focul ce tasnea de sub pleoape se potolea ca intr-un inceput de somn, asternand linistea in crasma unde mai ramasesera doar cei care voiau sa afle mai multe despre cea deosebit de frumoasa pentru care se schilodisera si se omorasera altii. De fiecare data, Sandor le povestea doar cat era de frumoasa, niciodata despre noptile ei, pe care „cateii” si le imaginau prin toate locurile ferite din sat. Pe cand s-a intors Grigore din Prihodiste din razboi, incepea sa povesteasca, tintuind fundul paharului de horinca, deja femeia lui avea o fata. Babele care tot numarau lunile de cand plecase el, ziceau ca nu-i a lui, da’ nimeni nu avea curajul sa-i spuna. Amu’, Grigore avea un vierme care-l tot rodea si nu mai vorbea cu nimeni. Si cum crestea fata mai frumoasa, cu atat se inegrea el, de ziceai ca i-o putrezit carnea pe oase. Sandor scuipa cu scarba langa piciorul mesei, alungand din mintea lui imaginea omului de care povestea. I-a spus intr-o zi Grigore fetei: Cine va vorbi mai intai cu tine astazi dimineata, cu acela ai sa te mariti! Cum sta fata afara, vine un prost din Preluca si-i zice: Buna dimineata! Multamesc d-tale!, zice fata. De-amu, zice Grigore, chiar ia-o si te du! Le-a dat bani, i-a cununat si s-au dus. Feciorul a dus-o acasa; el dormea toata ziua, da’ ea lucra naframi frumoase. Vine Dumnezeu si cu Sf. Petru intr-o sara acolo si se roaga sa-i primeasca la masa. Barbatul ei dormea, dar ea lucra. Stau ei cat stau, vad ca ea tot lucreaza; amu era noaptea tarziu; Dumnezeu se anina de dansa. Da-mi pace, zice ea, ca am barbat. Se anina si Sf. Petru, gandeste ca poate-i va placea el, ca era mai tanar. Ea ii spune si lui tot asa. Atunci i-a zis Dumnezeu: Daca esti tu asa cu credinta barbatului tau, sa stii ca de-amu, pe un pumn de bani te vei culca si pe doi te vei scula! Sandor se ridica: Sterge-te la gura ma, tie si daca ti s-a arata dracu’, tat nu ii intelege... No, mars catre casa, catei... Emanuel LUCA