natiune, naratiune, fictiune. Noaptea la tara

Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro Inca nici nu-si schimbase costumul de haine frecat pana la captuseala pe bancile scolii, ca si primise repartitie intr-un sat de dincolo de munti, in Transilvania. El, Costel Tricolici, fiu de intelectuali bucuresteni de la deratizare, care crescuse in sanul familiei cu cheia la gat, se vedea acum in acceleratul care fluiera sinistru despartirea de marea metropola a copilariei, mergand sa-si ia in primire postul de inginer stagiar la un CAP in Maramures. In compartiment, un mos, care combina in mod ciudat slanina, horinca, painea, ceapa, branza, conserva de ton si iar horinca, ii povestea de Fata padurii, „o doamna mandra, alba, inalta cat Marie de la aprozar¬, un fel de profesoara de sport exilata la sat, cum isi inchipuia Costel. Si aceasta doamna aparea noaptea, cand iesea mosul „sa ma iertati, domnisor, de randu¼ meu¬ si „ma facea de uitam de batranetile mele¬, dar „cand cercai a te apropia de ea, se facea un fum alb ce disparea pe langa cotetul gainilor¬. Si-i mai spunea mosul „nici nu-ti dai seama, domnisor, cum mirosea… ca tertiu meu cand il coseam, seara, cand veneam de la cooperativa³ numa¼ flori, numai miere de albine, da¼ ce folos ca se topea ca ceara cand cercam a pune mana pa ea¬. Cand a ajuns sa-si ia postul in primire, secretarul de partid i-a dat o odaie in vechiul conac al grofului, acolo unde era si sediul CAP-ului. In prima noapte, dupa ce-a suflat in lampa de pe masa, mirosul de iarba proaspat cosita i-a atatat narile, facandu-l sa se gandeasca la vorbele mosului, dar mintea lui a ramas pironita la silozul ce trebuia sa-l faca a doua zi, si-a adormit tinand in brate umbra profesoarei de sport exilata intr-un sat de munte. Dimineata, nu si-a mai gasit ceasul si blugii luati de la shop si iar si-a adus aminte de aratarile din vorbele mosului. A doua zi, ii lipsea casetofonul cu casti adus de-un unchi tirist din Germania, apoi, rezerva de sapunuri straine si colectia de reviste porno. In camera, ramanea acelasi miros salbatic si iute de iarba, de animal salbatic. Cum vorbele mosului ii staruiau in minte, s-a pus la panda, studiind si folclorul local cu privire la aratarile noptii. A invatat ce sa faca, isi pregatise chiar cateva injuraturi sigure din Ferentari (la astea sigur nu rezista), mult usturoi si pandea cu narile frematande stafia ce-i tulbura noptile. Intr-o dimineata, cand se trezise mai tarziu, dupa un chef prelungit cu seful de post, l-a prins in pat femeia de serviciu de la Sfatul Popular, care venise pentru curatenie, ca de obicei. Un iz dulceag, dar foarte cunoscut, l-a facut sa tresara. „Ma scuzati, domnu¼ Tricolici, da¼ io tre¼ sa mulg vacile de la ceapeu in fiecare dimineata… n-am apucat a ma spala cu sapun¬.