Natiune, naratiune, fictiune: Naratiune de vacanta

De multa vreme autorii acestei rubrici nu s-au mai oprit la plutonierul Borsila. De atata tacere si uitare, Borsila a imbatranit; statura lui, pana mai ieri impunatoare, cu umeri lati si pantece impins inainte pentru a trezi respectul in privirile satenilor a inceput sa semene cu o jucarie stricata, tradand fragilitate, ca si cum sub uniforma nu pielea ci plasticul, nu sangele ci apa, nu muschii ci canepa ar purta pe ulitele satului umbra politistului. Unul dintre autori a venit cu propunerea sa-l pensionam: „nu mai are charisma, nu-l mai vrea nimeni”, a spus cel care se ocupa cu descrierea peisajului, deranjat vizibil de faptul ca Borsila nu mai iese pe teren ca pana acum, iar el, peisagistul, s-a plictisit sa tot zugraveasca interiorul postului de politie, crasma intunecoasa si terasa unde plutonierul sta ceasuri intregi cu o halba de bere in fata privind pierdut ulita de la capatul satului, ca si cum acolo ar fi disparut momentele lui de glorie. Propunerea a fost respinsa, in primul rand din motive economice (un personaj nu se face asa, cu una cu doua; e nevoie de timp, cercetare, investitii, figuranti care prin contrast sa puna in evidenta eroul etc.) apoi, din motive subiective (autorul care se ocupa cu introspectia si cel care se ocupa de descrierea personajului se atasasera prea mult de Borsila, castigasera chiar bani seriosi de pe urma acestui personaj, intr-un fel le devenise chiar prieten si „nu e asa usor sa te desparti de cineva cu care ai impartit o paine la bine si la greu”, au adaugat ei). Tensiunea crestea la masa autorilor, cel care era responsabil cu dialogurile a recunoscut ca, in momentul de fata, nu mai poate scoate nimic spectaculos de la Borsila: „Domnilor, nu mai are vana!... Intelegeti? De la o vreme vorbeste mult fara sa spuna nimic... Nu va mai spun de momentele in care se imbata.... il apuca sughitul si nu mai inteleg nimic din ce vorbeste. Mi-e imposibil sa trec pe hartie bolboroselile lui”. De pe fruntea autorilor, un strop de sudoare cazu pe planul desfasurat de actiune. Firicele albastre de cerneala patrunsera in mica balta formata intre „Obiective generale” si „Obiective Specifice”. Peisagistul se opri putin din desenul lui, ramase cateva clipe cu ochii pironiti pe pata de cerneala, apoi se ridica si exclama cu bucurie in glas: „Prieteni, tovarasi, domnilor, dragii mei... am gasit! Il trimitem pe Borsila la mare, in concediu... Ce mai peisaje, ce mai dialecte, ce mai personaje! Alte obiceiuri! E vacanta prieteni... sa lasam si noi personajele in vacanta...” Emanuel LUCA