Natiune, naratiune, fictiune - Lenea (II)

Folosind tehnica telenovelistica, dam „pe rapid inapoi” sa va reamintim cateva scene din episodul trecut: „De ceva vreme incoace, cam de pe cand au dat caldurile, plutonierul Borsila nu se mai poate intelege, nici in ruptul capului, cu ajutorul sau, Tatoc... Ba, auzise la crasma ca vrea sa-si schimbe numele, sa nu-l mai cheme Tatoc; adica sa nu mai insemne „cel ce trage seva invatamintelor de la sef”, cum ii descifrase Borsila numele intr-o zi pe cand inca se mai intelegeau... Plutonierul isi urmareste subalternul pana la casa padurarului unde il vede facand un ritual ciudat: «Munca e pentru tractoare. Lenea n-a omorat pe nimeni. Daca vezi pe cineva ca se odihneste, ajuta-l! Ne odihnim ziua ca sa putem dormi noaptea. Iubeste-ti patul ca pe tine insuti...»... iar padurarul isi alinta noul discipol: «„Bravo, Tatoc... asa baiete, asa te vreau. De azi inainte ai dreptul sa bei cu noi. Asa ai intrat in ritmul satului... Da-l naibii pe Borsila, un prost...» Borsila se indeparta de fereastra. Vedea negru in fata ochilor. Oricum era noapte. (...). Cum ne lipseste bisturiul ascutit al introspectiei (pierdut undeva prin iarba pe cand stateam in spatele plutonierului sa-l pandim pe Tatoc) si manati navalnic de furia lui Borsila, sarim iute peste sentimentele ce-l stapanesc si-i descriem doar actiunile, in ritm rapid baladesc: „Iar Borsila ce-mi facea? Cuie mici el cauta, si in usa le-nfigea. Apoi crida cauta, cu ea tabla o scria si in cui o agata. Mainile in sold punea, doi-trei pasi se departa, cu glas mare ca-mi citea. El scria, el recitea, pan’ ce usile-mi umplea. Apoi obosit ofta, la birou se aseza, pe Tatoc il astepta...”. Cum nu va putem spune ce a scris Borsila pe usi in ritm baladesc, ne intoarcem cu patruzeci de ani in urma, in vremea pe cand plutonierul invata slovele la scoala de militie. Schimbam registrul si cu glas hotarat, propagandistic, va citim din invataturile lui Borsila de pe usile postului de politie: „Lenea doarme si saracia o apara de muste. Lenea e cucoana mare care n-are de mancare. Lenea e inceputul rautatilor. Lenea e la om ca si rugina la fier. Lenea face pe bogat a i se uri si pe saracul in nevoie a se tari. Lenea-i inceputul saraciei. Lenea incet paseste, dar saracia degraba o ajunge. Lenea pierde vremea. Lenea scurteaza viata, iar munca o lungeste. Lenea te lasa muritor de foame.” Mai mult, plutonierul a zgariat cu un cui si pe biroul lui Tatoc: „Lenesul are gura-mpiedicata, dar o taina o spune indata. Lenesul cauta de lucru, dar nu doreste sa-l gaseasca. Lenesul, cand ii este lene, viseaza ca s-a intepat. Lenesul e frate cu cersetorul. Lenesul la toate zice ca nu poate. Lenesul mananca putini colaci. Lenesul nici nu s-a sculat si iar trage la pat. Lenesul nu stie decat a boli.” Si incheiem iar cu vorba molcoma, straveche: „Si Borsila astepta... dar Tatoc nu se ivea. Si statea, mari, statea, pan’ ce pleoapa ii cadea, ochiul se-mpainjenea si in vis se cufunda. Dar de lene nu-mi uita...” Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro