Natiune, naratiune, fictiune: La Nasul

Borsila se zvarcoli toata noaptea in pat. Doar intr-un tarziu, cand asternuturile grele de iarna aratau deja ca un camp de lupta, cu fortificatii, santuri si gropi de obuz, reusi sa adoarma. Somul greu i se aseza peste piept ca o carpa uda, apasandu-l. Respira greu, nadusindu-se. De pe tavanul vechi, cu grinzi mancate de cari, coborau pe funii subtiri copilasi micuti si grasi, cat niste gandaci de bucatarie, care i se catarau apoi pe barbie si pe obraji, intrandu-i in nas si-n gura. Incepu sa se sufoce... Unul dintre copilasi, il prinse cu mainile grasute de limba si incerca sa-o scoata afara, printre buze. Aerul, adunat in haul gurii, eliberat de buzele grele, il lovi pe pitic in piept, aruncandu-l in sus. Cazu ca o capusa pe pieptul lui Borsila si incepu sa-l traga de firele lungi de par. Borsila urla de durere, se plesni cu palma grea peste piept si deschise ochii. Imediat isi acoperi gura cu mana pentru a nu tipa a doua oara. Langa pat, statea nemiscat, prividu-l fix, Don Vito Corleone. Bea, ii spuse Don Corlone intinzandu-i un pahar. Borsila isi lua mana de la gura, scuipa pe asternuturi cativa pitici care se incapatanasera sa-i ramana agatati de buze si se freca la ochi. Bea, repeta umbra mare de langa pat. Bea ma, n-auzi? Striga un altul de la picioarele patului. Borsila se ridica in capul oaselor si se uita prin camera. La picioarele patului, pe o catifea rosie, statea asezat Michael Corleone, tragand dintr-un trabuc imens. Nu-ntelegi ce-ti spune? Bea! E mai bine asa... iti spun eu, continua acesta aruncandu-i fumul in nas. Borsila apuca paharul si-l duse la buze. Vinul era acru (probabil n-a fost bine astupata sticla, gandi Borsila strambandu-se). Asa, bea-l tot... nu te stramba! Bun. Acum, plateste! Borsila se uita speriat la cei doi... Acum plateste, n-auzi? A, nu vrei? Nu vrei sa platesti? Bine... Lui Borsila i se paru ca Don Corleone duce mana la piept, sub haina... Stati, stati... nuuuu, nuuu tra... Borsila se smuci dintre asternuturile grele si umezi de transpiratie. Afara, in curte, se auzeau gainile... Maica-sa le prindea pe fiecare in brate, cautandu-le de ou: Imi mancati tat malaiu, da’ oua nu stiti face. Lasa ca va ascund io soarele! Borsila se freca pe fata. Il manca nasul. Parca mai simtea ghearele piticilor infipte in narile sale. Isi aduse repede aminte: Daca te mananca o nara te asteapta un botez; daca te mananca varful nasului ai sa plangi; daca visezi ca ti-ai pierdut nasul vei fi umilit, iar daca ti se arata ca ai doua nasuri te asteapta o cearta sau chiar o paruiala. Iesi nauc din camera in care mai simtea mirosul de trabuc. Se duse tinta la barul lui preferat, botezat de localnici „La Nasul”, dupa organul proeminent si vesnic murdar cu urme de mancare al chelnerului care se invartea pe acolo. Se aseza la o masa si ceru de baut. Nasosul ii tranti pe masa o sticla de vin rosu. Sorbi insetat o gura, insa scuipa pe podele. Vinul era acru, precum cel din noaptea trecuta. Pe podea, in baltoaca de saliva, un pitic se zbatea sa nu se inece. Ospatarul, cu nasul patat de musar, ii intinse nota de plata... Pai cum sa platesc daca nu... incerca Borsila sa-i explice. Plateste, n-auzi? A, nu vrei? Nu vrei sa platesti? Bine... Cunoastem noi... Borsila se trezi brusc in postul de politie. Se sterse cu maneca peste fata. Il manca nasul. Se uda pe fata cu apa din paharul de pe birou si isi jura sa nu mai calce niciodata in carciuma cu ospatar nasos. Iesi in curte. Era primavara. Romania era in UE si nici un ospatar nasos nu se mai invartea prin crasmele mioritice. Respira usurat. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro