Natiune, naratiune, fictiune: Intr-o ureche

„Copilul cu urechile prinse jos e copil de capatat sau are sa fie om mare”, asta repeta mereu Ghita Cimpoi al Postasului. Pana acum doi ani, cand mostenise el tasca de postas de la batranul Cimpoi, isi punea mereu intrebari existentiale, cu bataie spre tragic, incercand sa afle ce stea norocoasa ii vegheaza pasii: o fi gresit moasa Anuca si l-au incurcat la nastere sau aceleasi ursitoare care l-au vizitat pe Alexandru cel Mare, au stat si la capataiul lui? De cand ajunsese el insusi postas s-a mai linistit, caci copil de capatat nu putea sa fie in virtutea zicerii populare: aschia nu sare departe de trunchi, iar el simtea de o vreme incoace, mai acut, cum sangele Cimpoiesilor ii curge grabit prin vene, iar meseria de postas i se potrivea perfect, ca o bratara de aur. Asadar, prin metoda reducerii la absurd, Ghita a dezlegat enigma: avea sa fie un om mare!

A Postasului si-a dat repede seama ca el e menit sa fie un mesager, un trimis sau cel putin un proroc, asa ca si-a revizuit atitudinea de pana acum, adoptand una demna de inalta misiune pe care-o avea. Mai ales cand impartea pensia si oamenii il cinsteau cu o horinca, el le vorbea cu multa seriozitate despre vechile semne ce stau ascunse, ca intr-o harta cifrata, in melcul urechilor. Cel mai mult vorbea cu lelea Ileana, care era aproape surda, si-i tiuiau urechile de cate ori se tragea clopotul cel mare la biserica. Postasul era convins ca si acesta e un semn si-i amintea: Cand iti tiuie urechea, se zice ca se ratacesc mortii. Cand iti tiuie in urechea stanga frumos, cu glas deschis, auzi o veste buna; cand suna cu glas inchis, veste rea. Matale ce simti acum? Da’ baba nu simtea nimic, doar il privea muta si surda, gandindu-se cand se ajunge cu recalcularea pensiei si la ea. Cand iti tiuie urechea, ti-a dat dracul o palma. Cand iti tiuie urechea, te injura cineva. Spune-mi, lele Ileana, ce auzi matale? Am auzit c-o scumpit astia oloiu, drept ii? il intreba nevinovata baba. Mai Ghituca, cand mi-or mari si mie penzia, ca nu mai poci sa-mi ieu nici bumbi de inima… Putin suparat ca nu-i era inteleasa menirea, Postasul striga si mai tare langa urechea babei: Asculta-ma, celui care ii tiuie urechea dreapta, oarecine il vorbeste de rau; iar de tiuie urechea stanga, il vorbeste de bine, si atunci sa-si muste umarul stang, ca cel ce-l vorbeste de rau sa-si muste limba si el, sa nu-l mai poata grai de rau. Da, da… am stiu io, striga si baba ca sa se faca inteleasa, am stiu io ca si astia si-or bate joc tot de noi, penzionari de ceapeu. Lele Ileana, nu pricepi, nu vrei sa pricepi ce-ti spun? Stiu si leacul: Daca asurzeste cineva, e bine a tine genele unui vulpoi catva timp in urechi si apoi ii va trece. Amu’ ma duc, fa ce ti-am spus si-om mai vorbi luna viitoare. Privindu-l cum inchide poarta de la ulita, baba se ridica de pe tarnat: Pacat si de Ghituca. Ii baiat bun, da’ vad ca tare-i place horinca, altfel de ce-si pierde ziua cu mine, in loc sa-si caute o fata sa se insoare… Nu seamana defel cu taica-so. Gandesti ca-i de capatat…

Emanuel LUCA