• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 August , 2007

Natiune, naratiune, fictiune - Inainte de nunta

Plutonierul Borsila era foarte emotionat: sambata isi marita fiica. Asa emotii nu mai avusese de cand absolvise scoala de militieni, cand profesorul de literatura l-a trecut in ultima clipa, desi nu l-a putut convinge care dintre Morometi e cel mai iubit dintre pamanteni. Acum, cu cateva zile inaintea marelui eveniment, i se parea ca e si mai neajutorat. Si-a imbracat uniforma, a luat carnetelul cu notite, a strigat-o pe doamna Borsila. Dupa ce s-a asigurat din privirile sotiei ca era imbracat regulamentar, a invitat-o si pe Lenuta, odrasla cea draga, la o discutie in biroul lui din Postul de Politie: „Ia loc domnisoara Eleonora Borsila”. A tusit scurt, deschizand carnetelul: „Dupa cum stim cu totii, sambata, cinspe a saptea a.ce., va avea loc marele eveniment la biserica din sat, dupa care ne vom indrepta cu totii, in grupuri ordonate, spre Caminul Cultural, unde vom sarbatori cum se cuvine (fara excese si incidente) evenimentul. Dar pana atunci, eu si mama ta vrem sa-ti dam cateva sfaturi. Ai pe masa creion si hartie, te rog sa notezi. E mai bine asa, eu mi-am structurat pe puncte aceasta dezbatere. Deci unu roman: notiuni introductive despre infatisarea miresei. Subliniaza si cu aliniat nou: unu arab. Punct. Parul. Punct. De la capat: Cu privire la pieptanat trebuie pastrate cateva reguli. Astfel: (aici cu liniute) Nu e bine sa te piepteni in anumite zile ale saptamanii, ca martea si vinerea, ca-i rau de napaste sau de dureri de cap. Sasoaicele din Ardeal nu se piaptana in aceste zile de frica bubelor. Alta liniuta: De asemenea, in anumite zile de sarbatoare, ca Sf. Andrei si Sf. Dumitru, precum si in zilele de Filipi femeile nu se piaptana de frica lupilor. „Cel ce umbla cu pieptenele in ziua de Sf. Andrei va fi mancat de lup; de aceea, mai cu seama femeile, se feresc, in acea zi, nu numai de a umbla cu pieptenele, dar nici a-i rosti numele” (I.A.Candrea). Te mananca lupii si de te piepteni noaptea. Cand e un mort in casa, sa nu se pieptene nimeni, ca-i amorteste capul – pardon, asta nu e la capitolul nunta. Deci, revenim: Se deznoada cozile si se despleteste parul femeilor care se trudesc sa nasca – asta e bine sa cunosti, chiar daca inca nu trebuie sa pui in practica. De la capat, iar cu liniuta: Ca sa creasca parul, e bine sa-l retezi numai cand creste luna. Nu e bine sa te tunzi vinerea. Tot astfel cred si italienii. In Germania se crede, dimpotriva, ca e bine sa te tunzi numai intr-o vineri, ca sa-ti creasca parul frumos, sa fii ferit de dureri de ochi si de urechi. Acum tu faci ce vrei, io asta am reusit sa adun. De acum inainte subliniezi fiecare fraza, ca sunt foarte importante: Sa nu mananci seminte de dovleac ca-ti ramane capul luciu ca o tigva. Ai subliniat? Bun... Mai departe: Femeia sau fata sa nu-si spele capul dinaintea unui barbat. Fata sa nu-si puna o palarie de baiat in cap, ca-i cade parul tot. Daca apuca insa s-o puna in cap, din nestiinta, s-o scuipe in fund si s-o azvarle jos repede. Sa nu puna nimeni sita in cap ca-i cade parul. Fetele sa nu manance despletite ca le cade parul. Fata sa nu linga lingura, nici sa manance din oala, ca se va marita cu un barbat plesuv – acum e prea tarziu... n-am ce-ti face daca esti asa hamesita. Da’ e bine sa bagi la cap: Nici femeia insarcinata sa nu manance din oala, caci copilul ce se va naste va fi fara pic de par pe cap. Atat, trecem acum la doi roman... ai obosit? Ia o gura de apa... de Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.