Natiune, naratiune, fictiune: In vino veritas

„Fericit e cel ce alege vinul, caci in el gaseste adevarul!”, asa perora Grigore de pe Laz, in crâsma satului, cu doua saptamâni inainte de sfârsitul Postului Mare. „Nu-i pot pricepe pe cei ce nu tin Postu’, ca doar trebuie sa te infrânezi de la cele de osânda macar câteva saptamâni pe an. Uita-te la mine, cum ma las de toate relele. Vasalica, io ti-am mai spus: las-o in suparare de horinca, a veni si vremea ei, da’ amu ii vremea sa te curatesti de toate pacatele. Io, in post, beu numa’ vin din doua motive: Una la mâna: sa nu-mi pierd antrenamentul cum a facut frate-meu de Craciun, ca el n-a baut tot postul si dupa primul pahar de vin o fost beton si când am ajuns cu colinda la tata, o dechis usa cu capu’ si asa ceva nu se cade. Doi la mâna: toate ziarele si toate cartile spun ca vinul e un aliment sanatos. Stai sa-ti spun câte ceva despre asta, ca tu nu tare citesti, da’ bei fara sa stii ce bagi in tine: la toate popoarele care au cunoscut viticultura, vinul este asociat sângelui si integrat in ceremoniile si riturile sacre. Numeroase marturii din Vechiul Testament ne vorbesc de faptul ca, la evrei, viticultura ocupa un loc extrem de important. Vinul devine simbolul sângelui Mântuitorului in Taina impartasaniei crestine. E considerat o bautura de origine celesta, legata de focul uranian, de cunoasterea absoluta. Vinul e o bautura masculina, careia i se atribuie o putere fecundanta si transformatoare. Aceasta licoare e menita sa aboleasca conditia cotidiana a existentei si sa ingaduie reintegrarea orgiastica si mistica. Ca simbol al imortalitatii si al vesniciei tineretii, vinul ocupa locul central in cultul lui Dionysos (Bachus). La egipteni, Osiris este cel care i-a invatat pe oameni sa cultive grâul si vita de vie. Patroni ai vitei de vie si ai vinului sunt divinitatile pagâne si sfintii cei mai respectati din panteonul diferitelor popoare. La noi, originea vinului si a vitei de vie este legata de sângele scurs din rana Mântuitorului. Ca sursa a extazului mistic, vinul e simbolul transformarii vegetativului intr-o forta spirituala. Desi, dupa unii cercetatori, religia bahica vine sa inlocuiasca o religie mai veche, bazata pe incantatie sau vraja cuvântului, de unde si masura lui Deceneu de-a stârpi vita de vie (I. Evseev). Vinul va reprezenta un stimulent si chiar un simbol al inspiratiei poetice, al veseliei dragostei si adevarului (in vino veritas). Ca orice simbol cultural, vinul are si o fata intunecata. In Vechiul Testament, de el se va lega „limba neretinuta”, „pierderea mintii”, „judecata gresita” etc. Orgia dionisiaca e, in fond, „tarâmul in care Diavolul se intâlneste cu Dumnezeu, iadul cu raiul, pamântul cu cerul, mortii cu viii, raul cu binele, urâtul cu frumosul, eroarea cu adevarul… (T. Herseni). No, ce zici Vasalica, nu-i mai bine sa te lasi de horinca si sa-i spui fetei de la bar sa ne mai aduca o sticla de vin rosu, care ne-a usura de toate pacatele?”. Emanuel LUCA