Natiune, naratiune, fictiune - Imi cer scuze...

Imi cer scuze. M-am nascut prea tarziu. N-am apucat sa inteleg mare lucru din lectiile de ateism si n-am ajuns decat loctiitor al sefului de unitate de pionieri in scoala generala. Eu chiar as fi vrut sa am toate tresele pe umar, pentru ca bunicul, tata, preotul din sat, directorul scolii mi-au spus ca asa e bine. Imi cer scuze, n-am apucat sa pricep toate filmele din perioada aceea (filmele cu „cascheta” cum imi spunea cineva), in care inginerul stagiar se indragostea de doctorita din sat sau de tanara invatatoare si puneau la cale, impreuna, viitorul si faurireau unei epoci de aur. Cu toate astea, pricepeam ca asa e bine. Imi cer scuze ca, desi am priceput eu ca asa e bine, n-am fost informator, n-am scris poezii despre marele carmaci, n-am baut cu securistul de serviciu, n-am intrat la „Stefan Gheorghiu” si n-am aplaudat cand tata era trimis in fiecare an cate doua luni la canal. Poate imi spuneti dumneavoastra, si ma iertati, cum de n-am inteles-o pe mama cum plangea cu cartea de rugaciuni in mana atunci cand pleca tata sa faureasca un viitor mai bun si mai frumos pentru noi. Imi cer scuze. Erati prea mari, eram prea pitic. Sincer, nu pricep nici acum ce se intampla azi. Tot pitic am ramas, iar voi, aceiasi maestri valsand intre ghilotina si cosul de nuiele, intre condamnat si calau. Imi cer scuze ca n-am invatat pasul vostru, ca nu stiu sa ma uit cu coada ochiului, ca nu-mi gasesc unghiuri de fuga. Ma tot mir ca-mi petrec mai mult timp citind rubricile lui Nelu Botis decat editorialele din ziarul la care sunt abonati parintii mei. Poate de aceea am ajuns sa citesc fraze care suna bine (oricum, mi-ati demonstrat ca nu merita sa mai crezi in ele): <> Imi cer scuze ca n-am priceput de la inceput ca pielea voastra alunecoasa se lipeste de pamant si fruntea se pleaca in tarana. Ghearele, ascutite pe buza paharelor la discutiile „revolutionare”, se retrag in teaca, iar degetele umede si tremuratoare mangaie obraji grasuti si stofe impecabile. Despre cinste si onoare glasuieste gura voastra, doar in clipele de liniste aveti ragazul sa indepartati de pe limba voastra noroiul. Imi cer scuze ca n-am priceput nici asta. Imi cer scuze ca sunt generatia filmelor americane, a jocurilor pe calculator, a manelelor si a internetului. Imi cer scuze ca am priceput altfel spiritul de gasca, trupa, prietenie (ca sa nu spun breasla, prea mult pentru mine)... pentru ca am crezut ca in presa sunt oameni care „traiesc frumos” impreuna (ca in filmele americane cu happy end, do you remember?). Dupa ce consulul Q. Petilius a fost ucis in lupta de catre liguri, senatul a luat hotararea ca legiunea in care fusese omorat in lupta consulul sa fie socotita inexistenta, sa nu i se dea solda pe un an si sa-i fie micsorate retributiile in bani. Vine iarna. O sa va inghete cuvintele. Altfel, ar fi putrezit... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro