Natiune, naratiune, fictiune: Iepurele schiop

Sase barbati alergasera o dupa-amiaza dupa iepure. Iepurele era schiop, tara dupa el un picior dinapoi si nimerise in gradina lui Ion Vartan, gonit de pe camp de doi caini. Gardul era din plasa si de cate ori iepurele se lovea cu botul de sarma impletita tipa scurt, atatandu-i pe barbati. Se aruncau asupra lui incercand sa-l prinda cu palmele raschirate. Rusalin Peptea avea un cabat cu care incerca sa-l acopere. De fiecare data, in ciuda piciorului pe care-l tragea dupa el, iepurele sarea sprinten intr-o parte. Nici unul nu o spusese cu voce tare, dar sigur toti se gandeau la ce tocanita grozava ar putea iesi din vietatea speriata, ce-i privea cu ochi mari, negri si umezi. Mos Hitrie striga la ei de pe drum: „mai, sunteti oameni in etate, de ce n-aveti minte? Lasati bietul animal in pace, nu vedeti ca-i si beteag? Fie-va mila, uitati-va catu-i de fricos. Tremura carnea pe el de frica voastra si voi in loc sa va vedeti de cele carti, sa gatati horinca din pahare, alergati ca apucatii dupa un iepure amarat”. Parca Petrea lui Vasalia Ioanii ii raspunse: „ce-i mosule, n-ai bagau sa-ti calmezi gandurile de te bagi in treburile altora, vezi ca te cauta moartea cu coasa si tu te duci de acasa”. Hitrie impinse un bolovan cu cirja si scuipa apoi pe el. Dupa ce se sterse la gura cu maneca murdara a camesii raspunse: „ascultati la mine, ca-s trecut de optzeci si cinci, ascultati ce va spui, ca-s om batran si am vazut multe: cine fuge dupa doi iepuri nu prinde nici unul, da’ cine fuge dupa unul schiop ajunge rau. Poate coasa-i mai aproape de voi. Nu putem sti pe care ne-o reteza intiie”. „Cum sa ajunga rau?”, intreba careva suflecandu-si maneca. Fuga dupa iepurele schiop reincepu. Vasile Garda il prinse de piciorul beteag si iepurele tipa ascutit, intorcandu-se cu dintii inspre mina vanatorului. Plin de sange Vasile se ridica fara sa vada ca-n spatele lui statea gura casca Vile, pe care-l lovi cu ceafa in nas. Vile tusi gros de parca el ar mesteca bagau, scuipand o pala de singe cit un mac. Crezand ca Girda o facuse intentionat si fiind prieten cu Vile, Viorelu Stirului il lovi pe Vasile cu o paleuca. Coastele lui Vasile trosnira si de acolo nimeni nu mai putu spune ce s-a intamplat. Plutonieru Vancea le intinse colile albe si pixurile pentru declaratii. Toti isi aminteau cum jucasera cruce la Vartan pe prispa. Petrea lu Vasalia Ioanii adusese un bil de horinca de cirese. Pierduse un ramesag cu Vile. Acesta sustinuse ca nu va ploua in vara aceea opt saptamani. Petrea spusese ca el isi facuse calendar in foi de ceapa. Foile aratasera vara ploioasa. Nu plouase zece saptamani si Petrea, om respectat, de cuvant, veni cu horinca. De cum ajunse cutitul in pieptul lui Vasile Nicoara nici unul dintre cei cinci nu putura da detalii. Vancea le explica si ei ascultara ca la scoala cum ca legistul constatase ca lama murdara a cutitului gasit in stratul cu patrunjel ii strapunse ventriculul sting. O clipa uitara de grozavia la care fusesera partasi cu o zi inainte. Plutonierul Vancea paru ca seamana cu domnul Bordan Ouilean, invatatorul de acu treizeci-patruzeci de ani, care ii scolise. Cind Vancea zise: „no, acum scrieti cum a fost!”, ei revazura paraiasul negru ce se scurse din pieptul lui Nicoara in santul dintre straturi. Sangele alerga vesel printre buruiene imbiband tarana, pana nu ramase decit o urma. Iepurele slabit din goana din gradinuta isi facu vint si sari peste gard si o lua schiopatind peste camp. Nu-l mai bagara in seama, privind manerul cutitului pe care se si asezasera doua muste verzui. Nici cainii ce urmarisera vinatoarea de dincolo de gard nu s-au luat dupa iepurele ce fugea cu sprinteneala injumatatita de durerea din piciorul schiop. Priveau si ei cutremurati de moartea stapanului. Instinctul le spunea ca fuga dupa iepurele schiop te poate duce unde sa nu stii cum sa te mai intorci inapoi. Alexa Gavril Bale Dir. Editura Scriptorium